Sub Semnul Celor Cinci

10 - Ordinul de Smarald

- Bine ati venit la Lucky Star! Ati fost asteptati.

Toti cinci privira impietriti mingea de lumina care, sub ochii lor se transforma treptat intr-o silueta umana in marime naturala, pana cand ajunse sa fie un corp luminos, fara faţa sau alte trasaturi.

- Este... ? sopti Cornelia speriata.

- Este o holograma, veni raspunsul lui Chris.

Blonda ar fi vrut sa rasufle usurata, dar situatia era in continuare la fel de incordata si aerul la fel de irespirabil.

- Sunt convins ca sunteti nedumeriti, ca v-a inghetat sangele in vine si ca nu stiti ce sa credeti, dar lasati-ma sa incep prin a va spune cat ma bucur sa vad ca v-ati adunat aici cu totii, zise, de aceasta data, o voce care venea de la holograma.

- Mda, a fost din proprie initiativa, mormai Nina, tinandu-si arcul mai aproape de ea ca niciodata.

Holograma fie nu putea auzi ceea ce se spunea in camera, fie ignora ce auzea, pentru ca isi continua discursul fara sa ia in seama comentariul Ninei.

- Cu totii ati ajuns aici, dovada ca ati trecut de primele noastre teste. V-am testat astazi punctualitatea, iar aici Nate isi verifica telefonul si fu surprins sa constate ca era exact 15:05, curajul si intuitia, precum si capabilitatea de a respecta instructiunile. Acum, cred ca ar fi momentul sa facem putina lumina, atat la propriu, cat si la figurat, chicoti holograma si batu din palme, iar in spatele Ninei peretele disparu brusc, dezvaluind un lift luminos, acoperit de oglinzi.

Vazand ca nici unul dintre cei cinci adolescenti nu se misca de la locurile lor, holograma le facu semn cu mana inspre acesta.

- Va rog, sunteti asteptati!

Iar cu aceasta, disparu.

Toti cinci se uitara unii la altii, iar Nina fu prima care se ridica. Cornelia o privi cu sprancenele ridicate.

- Ce-i? Doar nu o sa astept sa prind radacini aici, ridica roscata din umeri si se indrepta spre lift.

Nathaniel se ridica si el, urmat de Cornelia. Christian se uita spre Löise, iar aceasta inghiti in sec si se ridica si ea. Desi la inceput liftul paruse extrem de incapator, odata intrati toti fura nevoiti sa accepte si sa admire efectul de marire al spatiului pe care il provocau oglinzile. Putin cam lipiti unii de altii, tinerii privira in liniste cum peretele camerei revine la loc, simtind cum incep sa urce incet si fara zgomot. Un sunet ca un clinchet ii anunta ca au ajuns la destinatie, iar usile liftului se deschisera imediat, dezvaluindu-le o priveliste care ii lasa cu gurile cascate.

Era o incapere larga, compartimentata in birouri prin niste geamuri inalte, cu modele pictate delicat, fiecare dintre acestea fiind mobilat deschis la culoare si dotat cu calculatoare si cu tot felul de echipamente de ultima generatie. Oameni imbracati formal lucrau, scriiau fise sau vorbeau la telefone in toate limbile, in timp ce altii mergeau din stanga in dreapta, ducand dosare sau pregatind cafele.  Lumina invada camera din toate partile, peretii fiind facuti in intregime din sticla.

- Wow! Asta inteleg eu prin 'a urca un nivel', zise Cornelia, punandu-si mai bine geanta pe umar.

Chiar atunci, iesind din pamant, un om aparu in mijlocul camerei. Era slab si destul de scund, cu o chelie in varful capului care parea sa straluceasca in razele soarelui. Zambi incantat cand ii vazu pe adolescenti si dadu vesel din mana.

- Aha! Iata-va! Haideti, haideti, sunteti asteptati! le zise acesta celor cinci, si le facu semn sa-l umreze.

- Tocmai a iesit din pamant?!?! sopti apasat Cornelia, dar, spre deosebire de ea, nimeni nu paru sa aiba chef de vorb, resemnandu-se pur si simplu sa mearga spre capatul camerei, dupa barbat.