Sub Semnul Celor Cinci

7. Pentru tinerele talente

New York, S.U.A.

La inceput, simti doar durerea. O durere surda, care ii strabatu tot corpul ca un fulger. Apoi nimic. Privea cu ochii mintii cum ii dansau pe pleoape mii si milioane de stelute albe si violet, in timp ce corpul ei inert zacea fara vlaga pe solul rece. Langa ea, o piatra mare, de un rosu sclipitor, incepuse sa se rostogoleasca singura, impinsa parca de o forta nevazuta. Trebuia sa ia piatra! Trebuia sa o apuce acum, inainte sa... inainte sa...

Cornelia se trezi brusc. O durea capul ingrozitor, iar fiecare muschi si osicior din corpul ei parea sa geama sub apasarea propriei greutati. Isi freca inciudata fruntea, incercand sa isi aminteasca ce visase si o nelinistise intr-atat incat ravasise tot patul mai ceva ca un uragan, insa singurul lucru care parea sa se strecoare prin perdeaua nemiloasa a uitarii era o sclipire rosiatica. Casca, intinzandu-si mainile intr-o incercare disperata de a ş-i le dezmorti si constata surprinsa ca avea degetele inclestate pe ceva ce parea o pietricica murdara. Camasa de noapte, candva alba, era plina de praf si murdarie. Se ridica speriata din pat si se uita in jur, insa camera ei era la fel de curata cum fusese si cu o seara inainte si intotdeauna.

Nu, nu, sigur nu vedea ea bine. Sigur urma sa dispara totul daca inchidea ochii si...

Dar clipitul prelung nu functiona, la fel cum nu functiona nici ciupitul care trebuia sa o trezeasca din acest vis ciudat. Realitatea era simpla dar dura, ca o galeata de apa rece. Cornelia era treaza, murdara ca ultimul cersetor fara sa stie de ce si cum. Se apropie de oglinda, temandu-se de ce avea sa vada in ea.

Poate ca... poate ca macar reflexia ei avea sa arate normal, curat.

Insa firavele asteptari ii fura spulberate dintr-o singura privire. Pe langa hainele murdare, Cornelia constata suparata ca si parul ii era ravasit si incalcit pe alocuri, iar dupa ureche putea jura ca vedea o frunza. In varful nasului avea o pata mare, cu un aspect dezgustator, iar pe antebrat sangerau niste zgarieturi. Se auzi un tipat si fu nevoie sa-si priveasca atent in oglinda buzele intre-deschise pentru a-si da seama ca tipatul ii apartinuse si isi acoperi ingrozita gura cu mana murdara, lasand pietricica sa cada pe comoda. Traversa camera cu pasi nesiguri si deschise usa de la baie. Scapa de camasa de noapte rapid si se strecura in dus, incepand sa-si frece cu fermitate fiecare bucatica din corp.

Sigur exista o explicatie logica pentru asta. Poate ca fusese rapita si tavalita prin praf. Pf! Daca era asa, de ce era tot in patul ei? Cine ar rapi pe cineva ca sa il aduca inapoi doar cu cateva kg de mizerie in plus? Si cum ar fi putut-o lua fara sa isi aminteasca?

Cornelia se incrunta, mai adaugand inca un strat de spuma peste par.

Nu... asta nu avea cum sa fie o solutie valabila. Atunci poate ca era somnambula? Sau poate ca ii jucasera o festa niste colegi de-ai ei? Poate cineva care ii voia locul?

Se gandi o clipa la cine ar putea sa o vrea pe Cornelia data jos din pozitia ei de regina albina si aproape ca se ineca cu cateva balonase de sapun cand pufni intr-un ras sumbru.

Multi oameni. Perculos de multi oameni voiau sa fie ca ea.

Si stergandu-se incet cu prosopul, se hotari ca fusese o gluma proasta, o gluma care, scrasnind din dinti, isi promisese ca nu avea sa ramana nepedepsita. Isi trase halatul de baie pe ea si iesi, asezandu-se in fata oglinzii ca sa isi perie parul ud, insa ingheta la jumatatea miscarii. Pe locul in care mai devreme lasase sa cada piatra, statea un plic maro. Lasand rapid peria jos, se uita panicata prin camera, insa totul era asa cum il lasese. Usa incuiata, fereastra inchisa si nimic disparut sau mutat din locul sau. Inghiti in sec si, cu maini tremurande, lua plicul. Cu litere de culoarea smaraldului, care pareau sa luceasca si sa sclipeasca in razele soarelui, Cornelia isi putu citi numele si adresa. Il intoarse pe fata si studie sigiliul, un diamant incadrat de o stea cu cinci colturi.