Imaginea din oglindă (În curs de editare)

Capitolul 23 - Am vazut-o cu el

CAPITOLUL 23 – AM VAZUT-O CU EL

Lunile treceau in zbor, parca nu aveai timp sa mai faci nimic ca te vedeai deja in fata unei noi zile aglomerate. Sarbatorile de iarna trecusera asa cum si venisera, Craciunul si Anul Nou trecusera ca vantul. De Craciun, Jane nu s-a putut abtine si a mers in vizita la Milo, oferindu-i un cadou.

De asemenea, trecuse si o saptamana de cand Jane fusese externata. Se operase. Redevenise Jane pe care o stiau cu totii. Inainte de a-si schimba chipul, avusese o discutie cu Milo si Alexander, in care cei doi ii explicasera micutului pe cat de mult putusera ca ea nu era Jennifer. Si acum isi amintea lacrimile din ochii lui cand ii spusese adevarul.

-M-ati mintit, spusese el atunci lacrimile prelingandu-i-se pe fata.

-Asta nu inseamna ca nu te iubesc, scumpule, sopti ea stergandu-i lacrimile. Te iubesc ca si cum ai fi fiul meu si iti promit ca ne vom vedea cat de des posibil.

-Dar nu esti mama mea. M-ai mintit. Nu vreau sa te mai vad. O vreau pe mami, ii tipa baietelul in fata, ridicandu-se de pe canapeaua pe care statea, luand-o la fuga pe scari.

-Voi sta de vorba cu el si ii voi explica situatia, ii spune Alexander ridicandu-se si el de pe canapea.

Jane doar da aprobator din cap si pleaca, lasandu-l pe Alexander sa vorbeasca cu fiul sau. Brunetul intra in camera micutului, vazandu-l pe acesta in pat, ghemuit, stand cu spatele spre usa. Barbatul auzi cateva suspine din partea baietelului.

-Campion, sopti Alexander asezandu-se in pat langa Milo, luandu-l in bratele sale, stergandu-i lacrimile.

Milo se agata cu bratele lui micute de gatul tatalui sau, punandu-si capul in scobitura gatului lui, continuand sa planga. Alexander ii mangaie usor spatele.

-Scumpule, trebuie sa intelegi situatia, sopteste Alexander oftand usor. Jane te iubeste, chiar daca nu e mama ta ea te iubeste. Ti-a dovedit asta in nenumarate randuri.

-Si eu o iubesc, tati, dar am crezut ca e mami, spune Milo suspinand. Mami nu ma iubea, dar ea m-a iubit.

-Jane inca te iubeste, micutule. Ce s-a intamplat nu schimba cu nimic asta. Inca o poti vedea, poti petrece timp cu ea.

-Dar cand o sa aiba copiii ei nu o sa ma mai iubeasca, sopteste baietelul privindu-si tatal cu in ochi, buza lui de jos tremurand.

Spusele lui Milo il lasasera pe Alexander fara cuvinte. Nu stia ce sa spuna. Nu stia ce sa ii spuna fiului sau pentru a-l face sa se simta mai bine. Nu ii putea spune ca Jane il va iubi in continuare. Nu ii putea da sperante false. Jane urma sa inceapa o viata noua. Urma sa redevina cea de dinainte. Totul avea sa se schimbe.

Totusi, Milo fusese acolo cand Jane isi daduse bandajele jos, lasand-o la iveala pe vechea Jane si nu pe Jane cu chipul lui Jennifer. Micutul o luase in brate atunci si ii spusese ca este frumoasa, ca o iubeste.

Milo vizitase, de asemenea si mormantul mamei sale, spunandu-i ca desi ea nu l-a iubit niciodata, el a iubit-o si inca o iubeste. Micutul dadea dovada de maturitate in aceasta situatie.

Jane era acum angajata la o firma de avocatura, incepand usor-usor sa isi recupereze viata de dinainte de prabusirea avionului si de dinainte de a deveni Jennifer Maxwood.

Un ciocanit in usa o intrerupe pe blondina din cititului unui caz de coruptie, iar aceasta isi ridica privirea, uitandu-se spre usa de sticla ce separa biroul ei de cel al secretarei sale.

-Intra, spune aceasta, iar usa se deschide, in incapere facandu-si aparitia o femeie trecuta de treizeci de ani, Penelope Willson.

-Jane, ai primit o livrare, spune aceasta cu un zambet larg pe fata, avand in brate un buchet de trandafiri rosii.