Imaginea din oglindă (În curs de editare)

Capitolul 24 - Trecem peste, dar nu impreuna

                  

CAPITOLUL 24 - TRECEM PESTE, DAR NU IMPREUNA

Jane statea pe canapeaua din living, cu o carte in mana, citind. Ziua fusese destul de obositoare, iar acum prefera sa se relaxeze citind. Era putin trecut de ora noua seara. Aruncand o privire spre usile de sticla ce duceau spre curtea din spate, Jane observa cum incepuse iarasi sa ninga.

Inca de mica ii placea sa stea langa geam sa vada cum ninge. Astfel, blondina se ridica de pe canapea, apropiindu-se de usa. Aceasta sta si priveste cum fulgii de zapada cadeau pe stratul de zapada deja depus de cateva zile.

In incapere era cald datorita focului ce ardea in semineu, insa gandul la vremea de afara a facut-o pe blondina sa isi imbratiseze trupul cu mainile. Aceasta ofteaza usor, lasandu-se fara sa vrea coplesita de amintiri. Totusi, sirul amintirilor pare sa fi luat o alta intorsatura.

"-Jane, vreau sa vorbim, ii sopteste Alexander in timp ce blondina se juca cu Milo.

-Ce s-a intamplat? Il intreaba aceasta ridicandu-se de pe covorul din dormitorului baietelului.

-Hai sa iesim putin pe balcon, sugereaza brunetul.

Amandoi ies din dormitorul lui Milo si coboara scarile, mergand apoi pe balcon, stiind ca acolo nu avea sa le fie intrerupta conversatia.

Alexander o priveste pe blondina si ofteaza usor. Stia ca ce avea de spus nu era usor si trebuia sa fie cat mai credibil.

-Uite, Jane, iti multumesc pentru ce ai facut, desi nu a fost un gest necugetat sa iti pui viata in pericol intr-o asemenea maniera. Din acest motiv iti voi ramane intotdeauna recunoscator, spune Alexander fara sa o priveasca, preferand sa se uite in fata, privind in zare.

-Alex, stii foarte bine de ce am facut ce am facut, sopteste Jane uitandu-se in sus la el, insa, desi ii simtea privirea, Alexander continua sa se uite in zare.

-Stiu, Jane, tocmai de aceea vreau sa vorbim. Eu..., eu nu te iubesc, ii spune brunetul fara sa stea pe ganduri desi stia ca era cea mai mare minciuna.  Si nu o sa te iubesc niciodata.

Jane continua sa il priveasca pe Alexander, insa de aceasta data avea lacrimi in ochi, abia reusind sa mai desluseasca ceva din ceea ce vedea. Incerca sa se lupte cu acele lacrimi, sa nu le lase sa cada, insa nu reuseste. Atunci cand simte ca lacrimile i se preling pe fata, Jane pleaca, lasandu-l pe brunet singur in balcon. "

Acea seara ii bantuia visele aproape in fiecare seara. Chiar si atunci cand inchidea ochii isi aducea aminte de cuvintele brunetului. Ii spusese toate aceste cuvinte la doar doua zile dupa ce fusese externata din spital cand fusese impuscata de David.

Nu voia sa continue sa sufere dupa Alexander, insa chiar daca atunci cand era in preajma altor persoane parea ca a trecut peste, in intimitatea casei ei putea plange oricat dorea. Ar fi vrut ca atunci cand lacrimile curg, sa alunge si tot ceea ce simte pentru Alexander, insa intelesese ca acest lucru nu era posibil.

Voia sa ii acorde o sansa lui Cameron. Stia ca el o iubeste. Si ea il iubea, insa il iubea si pe Alexander. Era prinsa intre iubirea pentru doi barbati diferiti. Dar stia ca are o singura optiune pentru ca Alexander fusese foarte clar atunci cand ii spusese ca nu o iubeste.

Voia sa fie fericita. Se saturase sa astepte. Voia sa se arunce pentru prima data cu capul inainte si sa fie fericita si stia ca alaturi de Cameron avea sa fie. El ii fusese alaturi in ultima perioada. Desi flirta de nenumarate ori cu ea, nu depasea niciodata limita, oferindu-i spatiul necesar pentru a lua o decizie.

Jane scoate telefonul din buzunarul hanoracului pe care il purta, apeland ultima persoana cu care vorbise in cursul acestei zile.

-Domnisoara Harris, o placere intotdeauna sa vorbesc cu dumneavoastra, aude aceasta vocea masculina de la capatul celalalt si stia ca barbatul nu voia decat sa o tachineze.