Imaginea din oglindă (În curs de editare)

Capitolul 21 - O iubesc

CAPITOLUL 21 - O iubesc

Cameron statea in sala de asteptare, pe unul dintre scaune, avand coatele pe genunchi si fata in palme. Astepta ca doctorul sa ii dea voie sa mearga sa o vada pe Jane. Statea pe acel scaun de mai bine de doua ore si simtea ca innebuneste cu fiecare minut care trecea.

Alexander plecase in urma cu o ora si nu se intorsese pana acum. Nu stia ce avea de gand sa faca brunetul, insa spera ca nu va face vreo prostie. Vazuse cat de manios era atunci cand doctorul le spusese ca sansele de supravietuire sunt minime. Stia ca daca Alexander ii seamana lui Ethan, era in stare sa il omoare pe David.

Totusi, in acest moment nu voia decat un singur lucru. Voia doar ca Jane sa se trezeasca, sa isi revina, voia ca starea ei de sanantate sa fie buna. Acum nu mai conta daca atunci cand se va trezi Jane va dori sa il vada pe Alexander si va decide sa ramana cu el. Stia ca atunci cand iubesti pe cineva, trebuie sa te gandesti la fericirea celui iubit. Iar daca Jane era fericita langa Alexander, Cameron era hotarat sa se dea la o parte. El o avusese si nu stiuse sa o pretuiasca. El era de vina pentru faptul ca ei nu mai erau acum impreuna.

Cameron stia ca facuse cea mai mare greseala inca din momentul in care iesise pe usa cu bagajele in maini, dar ii zdrobise inima lui Jane si nu mai putea da inapoi. Cu toate ca atunci cand isi strangea lucrurile, voia sa mearga la Jane si sa o stranga in brate, sa ii promita ca totul va fi bine, nu a mai avut curajul nici sa o priveasca in ochi cand a trecut pe langa ea.

O ranise pe femeia pe care o iubise cel mai mult. De fapt, singura femeie pe care o iubise vreodata. De cand o parasise pe Jane, Cameron nu mai avusese nici o relatie nu nici o alta femeie. Chiar daca incercase sa o uite, nu putuse. Se culcase cu alte femei, nu putea nega acest lucru, insa in toate acele femei care ii trecuse prin pat, o cauta pe Jane. Niciuna nu era ca ea.

De nenumarate ori statea in masina in fata casei care odata fusese a lor, vrand sa o vada, doar sa ii vada chipul, zambetul. Dar acel zambet nu mai era prezent pe chipul ei. De multe ori zambea fortat. Iar cand parintii ei au murit, pentru o perioada zambetul ii disparuse cu totul de pe chip.

Faptul ca o vazuse cu acel barbat in ziua in care parintii ei au fost inmormantati, l-a facut sa creada ca a trecut peste relatia cu el, dar la scurt timp a aflat ca acel barbat nu era decat un prieten. Bineinteles, aflase asta dupa ce si-a folosit cunostintele din politie, care i-au oferit un raport detaliat despre Mathias Clark, si dupa ce ii urmarise pe amandoi, observand ca gesturile dintre ei nu depaseau limita prieteniei. Totusi, s-a linistit si mai mult atunci cand a aflat ca Mathias era, de fapt, gay.

-Domnule Adams, se aude o voce care il face pe Cameron sa isi intrerupa gandurile si sa isi ridice fata din palme, observandu-l pe doctor. Puteti merge sa o vedeti pe pacienta. Inca nu da semne ca si-ar reveni, dar puteti merge la ea, il informeaza doctorul.

-Va multumesc, sopti el ridicandu-se rapid de pe scaun.

-Am mutat-o pe salon acum, spuse doctorul iar Cameron da aprobator din cap. Este in salonul 65, in aripa stanga a spitalului.

Cameron nu mai sta nici o secunda pe ganduri si se indreapta spre aripa stanga a spitalului, cautand salonul cu numarul 65. Imediat ce il gaseste, acesta se opreste in fata usii, tragand aer in piept.

Acesta deschide usa salonului, intrand cu pasi marunti, inchizand usa in urma sa. Imaginea lui Jane, stand intinsa pe acel pat de spital, cu ochii inchisi si conectata la toate acele aparate, l-a facut sa isi tina respiratia pentru cateva secunde. Nu ii venea sa creada ca dupa ce o revazuse in aceasta seara dupa atat de mult timp, era pe punctul de a o pierde.