Love without barriers - Capitolul 16

4.5K 163 16
                                    

Hei, hei, ce faceti? Eu ma simt ca naiba, azi noapte am avut insomnie si nu am mai dormit de aproape 48 de ore. Sunt varza!

Sper sa va placa acest capitol, si, desigur, sa comentati.

Acum, eu maine plec din nou la tara si nu am nici cea mai vaga idee cand ma intorc. Peste 3 sau 4 saptamani. Chiar nu stiu :( .

Va spun pe curand si o vacanta placuta in continuare.

Va pupiliceste Peach :*:*:* :p

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

    La vreun metru de unde ne oprisem incepea o poienita, plina de flori care mai de care mai frumoase. Dar, lucrul care o facea atat de spectaculoasa erau cei doi copaci din mijloc.

    Probabil ca daca nu as fi vazut cu ochii mei nu as fi crezut.

    Cei doi copaci erau in mijlocul poienitei, la baza lor fiind uniti si formand un fel de pat, iar apoi se desparteau usor, arcuindu-se natural, iar undeva la vreo 2 metri deasupra solului, din trunchiurile lor rasarea cate o crenguta ce se indoia usor in jos si formand inchizatoarea unei inimioare. Era superb.

-          E uimitor, am soptit eu usor, dar Nick, care intre timp se apropiase de mine, m-a auzit.

    Si-a pus bratele in jurul mijlocului meu si se lipi de mine. Ii simteam fiecare muschi care era bine conturat lipit de spatele meu, ii auzeam inima cum batea, dar cel mai bine simteam umflatura din pantalonii lui, lipita de sezutul meu.

    Am incercat sa nu dau importanta senzatiilor ce curgeau prin mine, dorintei ce dintr-o data imi intari sanii. Dar nicio senzatie nu se putea compara cu ce simteam numai cand ma atingea El.

    Emotiile mi-au fost amplificate de sarutul lui pe ceafa mea, iar eu, inconstient, mi-am lasat capul intr-o parte, iar el continua in a-mi saruta gatul, dar cand mainile lui imi mangaiau abdomenul, chipul Lui imi aparu in fata.

-          Nick, ajunge, i-am zis eu indepartandu-mi usor capul, dar nefacand nicio miscare in a ma indeparta de corpul lui.

-          Iarta-ma, Ade, dar e ceva la tine care, nu stiu, ma innebuneste. Inocenta, care e contrariata de privirea mult prea cunoscatoare din ochii tai, dar si de vorbele tale. Curbele trupului tau, felul in care te misti, inconstient, durerea ochilor tai, totul ma atrage la tine. Iarta-ma, Ade . . .

    Desi nu-mi dadu drumul, se misca astfel incat acum statea cu fata la mine si am putut vedea regretul din ochii lui, si, drept raspuns, m-am lipit de corpul lui, sanii fiindu-mi striviti de pieptul lui, si feminitatea-mi fiind lipita de masculinitatea lui, si mi-am lasat usor capul pe pieptul lui.

                

-          Te iert, Nick. Numai nu mai fa asta, ok? Tin la tine, dar doar ca la un frate.

-          Si eu tin la tine, pitico, dar nu stiu in ce fel.

    Dar, daca tineam la el doar ca la un frate, ce era cu corpul meu?

    “Ti-am spus eu” se auzi vocea aceea din capul meu.

    “Nu mi-ai spus nimic.”

-          Stii, esti a doua femeie care vede acest loc, zise deodata Nick.

-          HaHa. Cine e prima?

-          Bunica, ranji el.

-          Ma simt onorata. Mersi. E mirific.

Love without barriersUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum