Love without barriers

Love without barriers - Capitolul 9

Howdy! Ce faceti? Eu sunt foarte trista si foarte suparata. Azi s-a incheiat un capitol important din viata mea. Azi m-am despartit de o familie pe care am avut-o in ultimii 8 sau 4 ani, depinde.

Vestea buna este ca am postat Capitolul 9 care sper din tot sufletul sa va placa si de-asemenea, vreau sa va anunt ca timp de 2 saptamani nu voi mai posta nimic. Stiu ca nu postez foarte des, desi mi-as dori asta, dar maine voi pleca la tara pentru a putea invata in liniste pentru examene.

 Multa bafta tuturor la examene si la BAC. Sper sa ne auzim cu bine peste aceste doua saptamani ce vor fi atat de lungi, dar la sfarsitul lor sigur ma voi uita inapoi gandind "Cum a zburat timpul?".

Si, fiindca trec prin acelasi lucru, cei de clasa a 8-a sau cei de a 12-a, plangeti pe umarul colegilor, spuneti-le cat de mult au insemnat pentru voi si cat de mult tineti la ei, pentru ca nu se stie daca va veti mai intalni vreodata, iar toate acestea vor ramane nespuse. Dar sa nu uitati de profesori! Caci o mare importanta au reprezentat-o si ei. Nu zic toti, eu una nu-mi suport jumate din profesori (ma rog, nici chiar asa), dar altii au fost alaturi de mine in momente foarte grele. Si, nu in ultimul rand, sa o imbratisati pe doamna/domnul diriginta(e) si sa-i spuneti ca va va fi dor de ea/el. Nici nu aveti idee cat adevar veti grai! :(. Va pup pe toti si fiti tari, aceste saptamani se vor numara in lacrimile varsate pentru despartire:( .

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

    Chitara era pusa intr-un colt, unde-mi pusesem niste perne dragute, iar laptop-ul meu, ei bine, laptop-ul meu statea cand colo cand colo.

    Cred ca ar trebui sa-mi descriu putin camera, nu?

    Cum am spus si prima data, este mare, albastra cu alb.

    Usa este pe mijlocul peretelui, in spatele ei fiind coltul meu, continuat cu un birou incadrat de doua dulapuri, unul pentru haine, iar celalalt pentru geci, paltoane, sau alte chestii care stateau pe umeras. Deasupra lui – a biroului – erau alte doua dulapioare mai mici, avand intre ele un spatiu gol, unde presupun ca puteam sa-mi pun niste poze. In colt era un raft suspendat in aer pe care statea o alta plasma, de data asta mai mica, sub ea fiind DVD-ul. Pe peretele paralel celui cu usa se aflau doua ferestre cat jumatate din inaltimea lui. Am uitat sa mentionez ca toti cei din aceasta familie iubim lumina?  In continuarea ferestrelor erau un fel de rafturi pe care erau aranjate frumos florile ca dadeau acel miros special. In colt, paralel cu biroul si cu cele doua dulapuri ce-l incadrau, se afla patul meu, care nu era la fel de mare ca cel de la tara- si amintirea acelui pat imi aduse un junghi in inima- si care, am observat eu, se putea strange, facandu-se o canapéa destul de lata si foarte comoda. In colt era un alt dulap, ce-mi ajungea pana la bust, in care puteam, si mi-am pus, lenjeria si alte diverse lucruri personale.

    Desi probabil ca din ceea ce am spus se poate crede ca spatial ramas in camera era mic, asta era complet fals. In mijlocul camerei era un covoras nu prea mare, pufos, ce acoperea abea un sfert din parchetul ramas liber. Curand, am ajuns sa iubesc aceasta camera, la fel cum o iubeam si pe cea din oras, dar si pe cea de la tara.

    M-am dus si m-am asezat pe covoras, acolo unde era si laptop-ul meu, si, facandu-mi curaj, si luand o gura profunda de aer, am intrat pe mess.

    Bun, el nu era pe mess.

-          Buna, Ade, imi zise Erich.

-          Esti Erich sau …, i-am zis eu.

-          Erich. Ade, de ce ai plecat asa? Unde esti? Cris e distrusa. Si Mihli la fel. Si sa stii ca si mie mi-e dor de tine. Dar ce s-a intamplat?