Sex with my brother

Nu uita că pe mine mă iubești...

Momente. Momente triste, momente fericite. O balanță pe care o putem echilibra doar noi. Noi împreună cu cei care ne înconjuară. Depindem atât de mult de oamenii care sunt lângă noi, încât uităm că noi suntem proprii noștrii stăpâni. Nu suntem oameni dacă nu greșim, dacă nu suferim și parcurgem un drum anevoios pentru a putea învăța in timp ce călătorim cât de mult putem sa îndurăm. Îndurăm mai mult de dragul celor din jur, încercăm să fim veseli, fericiți și optimiști, dar numai sufletul nostru știe cât de chirchit se ascunde in spatele măștilor.
         Iubesc, spune persoana care simte acest lucru. Iubesc o ea, spune cu o voce răgușită, pe întunericul unei camere învăluite în solitudine. Nu îi vine să creadă că iubește și este iubit. Este real? Întrebarea asta îi tot bântuie prin minte. Cât de norocos să fie ca din miile de persoane, tocmai el să fie în această situație? Cu un zâmbet tembel repetă: " Da, da... Iubesc și sunt iubit..." O spune de parcă sunt povești de adormit pruncii și care nu ar putea să devina realitate. Dacă iubim, dacă suntem iubiți în viață, este ca și cun deja ai câștigat premiul cel mare. Ai bătut viața și ai bătut și filmul. Amice, tocmai ți-ai început o proprie lume în care poți să te simți "tu" și " acasă" , așa cum nu ai mai putut să o faci vreodată.
        - Babe, trebuie să îți mărturisesc ceva. Harry mă trezește din visare și mă face să ma cocentrez mai puțin la stelele pe care le privesc cu admirație ca să pot să fiu atentă la el.
     - Ce este, Harry? Încerc să îmi maschez curiozitatea din voce. Chiar eram o persoana foarte curioasă și deobicei făceam tot ce era posibil ca să aflu anumite lucruri.
    Seara se lăsase cu repeziciune după spectacolul performat de moartea fulgerătoare a soarelui. Un vânt cald, de vară îmi mângâia pucioarele dezgolite, iar o mica parte din rochie incerca să se ridice după bataia vântului.
    - Aș putea să stau așa o viață întreagă. Alături de tine, pe o pajiște stinsă de agitație, liniștită și pustie, înconjurat de lumina plăpândă a beculețelor și a ștelelor. Aș rămâne știind că am o sticla bună de vin, o iubire aparte, un gust dulceag al fericirii. Nu aș mai vrea să plec, să ma afund în anonimat... Pur și simplu anonimatul din această seară mi se potrivește. Îmi este atât de greu să mă trezesc în fiecare dimineață, să fc aceleași lucrui din nou și din nou...
    Este o nebunie! Ne complicăm viețile prea mult, performăm prea multe roluri și uităm să fim reali... Să fim noi... Dar poate aicu este si șmecheria, nu?!
      - la ce șmecherie te gândești? Spun nesigură fiind cu totul fascinată de monologu său.
     -Suntem prea tineri ca să ne definim pe noi înșine...
      -Da, Harry. Fiecare om din viața noastră, fiecare dramă, comedie, speranță, depresie, tristețe, este o modalitate să ne construim pe noi... Să ne dăm seama cât de capabili este să fim acolo, sau cât de capabil este mai bine să ne oprim din vorbit.
     -Și cu toate acestea, chiar dacă nu știu cine sunt, dacă poate nu o să știu vreodată, știu cu siguranță pe cine iubesc...
    - Este un lucru bun! Unii oameni nici asta nu știu..
    - Tu nu vrei să știi pe cine iubesc?
    - Nu, Harry... Nu vreau să știu.. Vreau să simt, sa observ și să analizez alte lucruri mai importante decât aceste cuvinte înșiruite de multe ori din datorie. Nu vreau datorie, vreau iubire. Vreau ca toată lumea să facă lucrurile frumoase din prea multă iubire, nu din prea multă presiune a datoriei.
     - Atunci, " let the game begin, my love". Dăm startul unui joc ce sper că o să se joace numai în doi. Acum cred că este momentul potrivit să mergem. Maine începem turneul și avem un drum lung...