Sex with my brother

Esti la un cm de moarte

Ma simteam atat de rau,atat de slabita psihic si fizic,atat de nebuna precum nici nu as fi putut sa-mi inchipui ca o sa ajung vreodata. Pe coatele mele erau lasate urme de la covorul imbrobodit cu motive florare. Parul imi era intins pe o suprafata mare din podea,pieptul mi se ridica si cobora fara control,da,nu ma puteam controla. Plangeam,plangeam si iar plangeam. Mai rau decat atat era faptul ca nu puteam sa ma opresc, sa ma stapanesc, sa imi controlez suflul ce era gata sa dispara. Ma simteam atat de singura in camera aia ce devenise dintr-o data prea mare, iar din inaltul ei cobora cu repeziciune spre mine si ma sufoca. Imi era frica, atat de frica de ce puteam sa fac, de ce puteam sa imi fac. Bataile parintilor inainte sa se desparta, aparitiile tatalui meu beat acasa, palmele primite de la mama cand protestam si le spuneam parerea mea, scoala in care trebuia sa fiu perfecta, ma ingrasasem, toate, toate, toate adunate ma duceam intr-un univers unde idolatrizam o idee a mortii, a mortii mele. Imi era frica, dar frica se risipise de mult. Acum eram constienta de ce urma, eram constienta ca urma moartea mea. Simteam asta si in piept, acea durere, presiune, acele sentimente ce ma faceau sa ma zvarcolesc pe jos, sa plang, sa urlu, sa fiu fara speranta, iar nimeni din familia mea sa nu isi dea seama. Am strans cu putere o parte din parul meu, incercam sa ma calmez, sa ma linistesc, dar stiam ca era momentul. Acesta, acesta era. M-am ridicat de pe podea si m-am indreptat spre dulapiorul cu medicamente. Nu stiam care sunt mai puternice si care nu, nu ma interesa. Am luat 10 din acelea, 10 din celalalt flacon si inca 10 din altul. Am luat o gura mare de aer, apoi pastile cu apa, pastile cu apa, pastile cu apa. Dupa ce le-am luat pe toate, am zambit. Reusisem, reusisem si eram mandra de mine. Acum nu o sa mai fiu o povara pentru ei, nu am sa mai fiu pe acest pamant pentru nimic. M-am pus in pat, sperand ca o sa adorm si in vis am sa mor.
M-am trezit la spital, speriata, langa mine era mama, mama care nu imi spunea nimic. Ma simteam trista, atat de trista ca nu imi reusise nici asta, atat de trista ca nu murisem. Dupa cateva ore in care situatia mea se inrautatea, dupa ore in care am auzit cum asistentele susoteau" a vrut sa se sinucida pentru un baiat" , "ce proasta" ,ce proaste. Daca ar fi stiut ele, daca ar fi stiut cat de obosita sunt. Mainile mi se strangeau in pumn, picioarele nu le mai puteam misca cum voiam, gura nu o puteam inchide, dintii mi se inclestasera, iar eu eram singura, singura dupa ore in care mama se hotarase ca acasa ii este mai bine. Am trecut prin asta tot singura, mereu singura si iar singura. Gabriela trebuie sa stie sa se descurce, sa faca totul bine, sa fie perfecta, sa fie singura, singura si perfecta.

M-am trezit fara sa imi dau seama, m-am ridicat in capul oaselor si m-am uitat in jur. Plangeam,plangeam linistit, dar siroaiele de lacrimi de pe obrazul meu erau de nenumarat. Am fugit instinctiv spre baie si am deschis dulapiorul de la oglinda. Am luat o lama ce era amestecata cu celelalte lucrusoare ale mele si m-am uitat lung la ea. Inca nu vedeam bine din cauza lacrimilor ce nu se oprisera sa curga. M-am simtit usurata cat si speriata cand am vazut sangele ce incepea sa siroiasca. Era o durere ce alina, dar era atat de greu sa ma opresc. Niciodata nu am stiut cand sa ma opresc. M-am uitat speriata spre usa ce se deschisese brusc. Harry se uita ingrozit cand la fata mea pictata de lacrimi, cand la mana mea pictata de pete de sange. S-a pus pe jos langa mine si m-a luat in brate:
-fata prostuta, sunt aici! Sunt aici, nu trebuia sa faci asta, nu trebuia sa faci asta. Trebuia sa ma chemi, sunt aici sa te ajut. Sunt aici sa te iubesc.
Oh, sa ma iubeasca...