Seventeen's sister

Pentru mine

Chiar eram foarte stresată de faptul că o să îi văd şi mai ales că trebuie să merg după ei peste tot să nu mă pierd.Tot stresul ce l-am avut s-a accentuat când am simțit cum mașina merge şi pare să nu se mai oprească.Starea de rău mă ținea departe de orice distracție existentă.Am simțit nevoia să îmi închid o secundă pleoapele din cauza amețeli.

În drum spre casă parcă era cu totul o altă mașină.Aceeași oameni,aceleași fețe,dar o bucurie constantă.Mai ales că Vernon părea să refacă relația sora-frate.Pe de o parte, Hoshi era mai îndrăzneț ca înainte.
Eram prinsă într-o discuție cu Dino când am simțit ceva pe mâna.Mi-am întors repede privirea şi l-am văzut pe blondin cu buzele pe dosul palmei mele:
-Mai lasă-mi sora în pace.țipă amuzat Vernon
-Nu îi fac nimic.se apără acesta şi se depărtează de mine
S-a lipit de geam şi nu spunea nimic.Cel mai probabil a luat-o în serios.Mă tot foiesc în brațele lui Vernon în speranța că își va întoarce privirea,dar nimic.
M-am deplasat subtil şi încet din brațele lui Vernon pe genunchii lui Hoshi.Chiar dacă Vernon a observat,m-a lăsat să o fac.
M-am trântit în brațele lui şi i-am stârnit râsul.Mi-a adus zâmbetul pe buze când am văzut că şi-a ridicat privirea spre mine:
-Am crezut că ești supărat.spun şi îi mă aşez mai comod pe genunchii săi
-Nu sunt.își aşeză una din palme pe spatele meu iar una poposeşte pe unul din picioarele mele goale
-De ce nu vorbești cu noi?
-Mă gândeam la tine şi la ce vă spune iar Vernon.Chiar nu vreau să mă cert cu el.
Îi mângâi părul şi își lasă capul pe umărul meu.Privirile tuturor ne ținteau discret,doar să vadă dacă nu cumva va sări Vernon pe noi să ne despartă.În mod normal,după toate cele petrecute,nu m-ar fi mirat un asemenea gest din partea lui,dar ştiam foarte bine că e conştient de cele făcute.
L-am luat strâns în brațe pe Hoshi şi tot drumul am stat unul pe celălalt.
Ajunși în apartamentul lor toți s-au trântit pe unde au apucat,unii pe canapea,alții pe paturile din dormitoare.Sau alții mai obosiți au poposit direct pe podea.Am găsit şi eu un colțişor de canapea liberă,unde m-am aşezat fără să deranjez pe cineva.
Peste 10 minute apare Hoshi dinspre dormitorul său schimbat în niște haine lejere.Îmi făcuse semn să mă apropii de el.M-a luat de mână şi am dat să plecăm,dar vocea fratelui meu mai mare ne-a speriat de moarte:
-Unde mergeți?
-Mergem să ne plimbăm.E în regulă?Hoshi hotărât a fost primul care şi-a revenit din şoc şi care a clarificat toată situația
-Să nu stați mult.
Îmi era imposibil de crezut.Fratele meu tocmai a spus acest lucru cu zâmbetul pe buze? Oare a pățit ceva?

Ne-am continuat drumul şi în locul acelei plimbări am urcat pe acoperișul blocului,unde avusesem de ceva vreme acea întâlnire. Locul era la fel cum îl lăsasem când l-am aşteptat atunci,fără pernuțe pufoase pe scaune,fără față de masă,paharele de suc lipseau, gresia părea să nu fi fost spălată prea curând datorită urmelor de ploaie şi prafului:
-Nu am avut timp să pregătesc ceva aici.Îmi pare rău.
Tonul vocii lui nu părea la fel de vesel şi nemulțumirea i se citea pe față.Nu aveam nevoie de nimic,atâta timp cât se lămurea totul.Chiar vreau să ştiu ce l-a apucat în acea seară.
M-am dus până la balustrada balconului cu intenția de a-mi aşeza mâinile pe aceasta:
-Ai ceva să îmi zici?îl întreb încercând să îndepărtez orice liniște sufocantă
-Cred că avem amândoi ceva de spus.spune el şi își înfăşoara brațele în jurul taliei mele,lipindu-şi abdomenul de spatele meu
-Eu nu cred că am ceva de spus.Adică nu am făcut nimic rău.
-Atunci cred că doar eu trebuie să îmi cer scuze pentru tot ce am făcut.
Mă strânge mai tare în brațe şi îmi plasează un sărut tandru pe gât:
-Poți să mă ierți?
-Aş putea încerca,acum că Vernon ştie.spun şi îmi aşez mâinile peste ale lui care încă îmi țin strâns talia
-Deci putem relua totul?
Când să îmi deschid gura să pot împărtăși cu el decizia,un ciocănit în uşa balconului ne face să ne îndepărtăm unul de celălalt şi să privim şocați,crezând că am putea fi prinşi de cineva necunoscut:
-M-am gândit că vreți niște suc.
Vocea lui Vernon se făcuse auzită apoi intră mai mult în balcon:
-Ne-ai speriat.spun ușurată
-Nu am vrut.
A pus paharele pe măsuță apoi a plecat fără să mai scoată un sunet.Imediat ce a ieșit,Hoshi mă luă în brațe şi începe să îmi sărute fața.La fiecare atingere a buzelor sale simțeam niște unde electrice cum îmi străbat corpul:
-Mergem înăuntru,te rog!vocea îmi trădează orice indiferență sau nepăsare pe care aş vrea să o am față de cum mă afectează acțiunile lui
Răspunsul său e doar o aprobare simplă a capului.
Ieșim din balcon şi coborâm scările.La ultima treaptă mă trage de mână şi îmi întorc fața spre el simțindu-i buzele peste ale mele.Îmi frământă buzele cu mișcări apăsate şi la final mă muşcă de bărbie.Înaintăm şi intrăm în apartament unde toți fugeau de colo până colo:
-Ce se întâmplă aici?strigă Hoshi
Jeonghan se oprește în fața noastră şi pare foarte agitat:
-Dino şi Seungkwan au adus în casă un păianjen şi l-au pierdut.
M-am despărțit de Hoshi şi am intrat în dormitorul lui Vernon să văd dacă mă poate duce la bunica sau să îi sun pe ei să vină să mă ia.L-am văzut în pat,stând cu ochii în ecranul telefonului:
-Vernon,să îl sun pe bunicul să merg la ei?
-Nu.Dormi în seara aceasta la noi.E târziu oricum şi nu are rost să îl porți pe drumuri.
-Dar nu am haine.
-Îți împrumut eu să dormi şi mâine îți aducem bagajul aici.
-Şi o să stau iar aici cu voi?
-Da.
-Nu vreau să se întâmple ceva ca data trecută.
-Acum ştiu de tine şi de Hoshi.Încerc să accept asta pentru tine.

Pentru mine face asta?Chiar nu mă aşteptam la asa ceva din partea lui.Devine din ce în ce mai surprinzător pe zi ce trece.

Bună dragilor. Îmi cer scuze pentru absența mea,dar îmi pare bine că am revenit.Vreau să văd părerile despre acest capitol.
Ne citim în capitolul următor.