Seventeen's sister

Seventeen's house

Așa-zisa lor casă era de fapt un apartament mai mare.Nu erau decât cinci dormitoare pentru treisprezece persoane,cu mine paisprezece,cinci dulapuri şi o bară plină cu hainele lor care despărțea sufrageria de bucătărie,două băi şi un hol strâmt.Un apartament asemenea unei cutii de chibrituri pentru atâtea persoane.

Imediat după venirea mea în acest apartament,toți au hotărât să ne strângem în sufragerie şi să discutăm despre noul mod în care vom conviețui.Stăteam toți pe covor şi pe canapea şi băieții începeau să vorbească:
-Trebuie să stea şi ea cu noi.spune Vernon
-Dar unde va dormi?întreabă E.Coups
-Eu nu îmi cedez patul.spune Dino iritat
-Atunci?Trebuie să găsim o soluție?spune Jun
-Poate dormi cu mine.Nu mă supăr.glumește Hoshi
-Bună glumă.Ea e sora mea şi va dormi cu mine.spune Vernon şi mă trage mai aproape el

Deși eu eram motivul discuției,eu eram un simplu observator.O simplă jucărie căreia i se hotăra stăpânul.Dacă încercam să îmi deschid gura să spun ceva,îmi schimbam ideea când îi vedeam cât de arzătoare sunt unele din răspunsurile lor.

Îmi așteptam sentința.

-Ea ar trebui să doarmă singură. propune DK
-Sunt fratele ei.Sunt cel mai apropiat de ea.Am mai dormit împreună.
-Şi tot cred că ar fi mai bine să doarmă cu mine.insistă Hoshi

După aproape jumătate de oră în care ei s-au contrazis pe tema somnului s-a hotărât ca eu să dorm cu fratele meu.Ideea de a dormi cu el îmi aducea aminte de copilărie.Când eram mici,înainte de a merge el la scoală,dormeam împreună când ai noştrii erau plecați noaptea la muncă.Sau înainte cu câteva zile de a veni în Coreea ne-am petrecut nopțile vorbind şi făcându-ne planuri pentru când se va întoarce din străinătate.

Seara stăteam toți în sufragerie şi mâncam,bucătăria nu era încăpătoare pentru atâtea persoane.Stăteam şi vorbeam în timp ce savuram mâncarea comandată de Woowon,mâncare chinezească.
În timp ce toți mâncau,eu mă uitam la mâncare.Vernon a observat asta şi m-a cotit,dar ca răspuns din partea mea a primit doar o privire urâtă şi apoi m-am ridicat şi am plecat.
Nu îmi era foame şi mă simțeam ciudat stând cu ei acolo.Mă simțeam ca un străin lângă niște persoane pe care le cunoșteam de o viață.
Am ieșit doar până la ușa apartamentului.Dat momentul meu de singurătate nu a durat mult sau cel puțin până a venit Vernon speriat după mine:
-Ce s-a întâmplat?
-Nimic.spun lăsând privirea în josul scării stând cu coatele pe balustradă
-Nu te cred.Fața te trădează.se apropie acesta de mine
-Mă simt ciudat lângă voi.Adică...voiam să spun că nu am stat niciodată cu străini.
-Doar trebuie să ai puțină răbdare.O să îți placă cu noi.
-Nu mă simt în largul meu cu ei în jurul meu.Plus că mi se pare că toți mă consideră o ciudată.
-Tu cred că glumeşti.Toți te plac. Dacă ai vreo problemă poți apela la oricare din ei,nu este unul care să te refuze.
-Dacă sunt doar de fațadă?
-Caitlyn,oamenii de aici nu sunt ca cei din New York.Aici sunt mai prietenoși şi mai înțelegători.
-Deja îmi e dor de părinți.spun cu ochii în lacrimi
-Nici nu o să îți dai seama cum trece timpul cu noi prin preajmă.

Am acceptat să intru şi să stau până termină toți,dacă tot nu îmi era foame.
O dată terminată cina toți au plecat la dormitoare.Doar eu şi Juan am rămas prin sufragerie.Îl ajutam să strângă toată mizeria provocată de ceilalți membrii.
Când să mă îndrept spre dormitor,Hoshi îmi face semn să intru în camera sa.Am făcut un mic ocol şi acum eram lângă ușa camerei sale:
-Vreau să vorbesc cu tine după ce adorm toți.şopteşte el
Am aprobat cu o singură mișcare a capului apoi mi-am continuat drumul.

Ca într-o cameră de cămin,unde locuiau mai multe persoane, somnul nu începea până nu era gata o repriză copioasă de râs. Ei glumeau sau imitau alte persoane,uneori alți membrii, sau uneori se aruncau unul peste celălat când careva avea stări de somnolență.
După stingerea tuturor luminilor din casă şi adormirea tuturor, m-am gândit la cele spuse de blondin.Mare mi-a fost mirarea când am auzit paşi în sufragerie şi apoi s-a aprins lumina.M-am dat jos din pat destul de încet,să nu-l trezesc pe Vernon,şi am pornit spre lumină.
Exact cum credeam.Hoshi era pe canapea şi mă aștepta,probabil.
L-am speriat când m-am furişat prin spatele lui.Am mers în acel hol strâmt care avea o ușa pe care nu am observat-o până acum.Era cămara sau locul unde țineau produsele alimentare şi câteva ustensile casnice.
Ne-am înghesuit acolo:
-De ce nu poți să dormi şi tu ca toți oamenii normali la ora aceasta târzie?îl întreb cu o urmă de sarcasm
-Mă gândeam la ceva.Dacă ai nevoie de ceva,eu sunt aici.Dacă îți e rușine să-i ceri fratelui tău,poți să mă soliciți.
-Am înțeles.Atât?
-Cine era băiatul de care te-a întrebat Vernon când am venit după...
-E un prieten.
-Şi îl placi sau te place?
-Nu am de unde să ştiu ce gândește,Hoshi.
-Dar tu simți ce se petrece în inima ta.Spune!
-Nu simt nimic deosebit față de cum eram în prima secundă aici.
-M-ai liniștit.
-Îți făceai griji?De ce?
-Ești sora lui Vernon şi ești mai mică decât mine.Simt că trebuie să am grijă de tine.
-Sunt fată mare.Pot să îmi port de grijă şi singură.
-Dar...
-Îmi e somn.Pot să plec să dorm?
-Sigur.spune Hoshi apoi sărutându-mi tâmplă

Am plecat înapoi spre dormitor.Mă simțeam ușurată când am văzut că Vernon nici măcar nu s-a mișcat în pat.
De ce nu mă pot acomoda aici? Sunt chiar atât de diferită de ei?
Încă nu am încredere în ei.Dar nici în Vernon nu îmi pun toată încrederea.
Poate eu sunt de vină.Poate eu sunt prea paranoică încât să văd cum sunt ei în viața reală,nu ca vedete.

Bună dragilor. Am mai scris un capitol.Sper să vă placă şi vă mulțumesc tuturor.Această carte merge mai bine decât credeam.
Ne citim în capitolul următor.