Twisted

Chapter 37

Jo POV :

Trecut

Nu imi venea sa il cred pe Harry. Chiar avea de gand sa dea buzna peste mama lui fara nici macar un anunt inainte? Nu ma intelegiti gresit, imi doream ca ei doi sa vorbeasca, dar mi-era frica de reactia ei si ce va avea Harry de spus de fapt, pentru ca il cunosc. Stiu cat de agresiv e, cat de impulsiv e, cat de distrus e inauntru. Stiu ca la anumite cuvinte ar putea exploda monstrul pe care il tine ascuns inauntrul sau. Dar oricat i-as fi explicat ca ar trebui sa o i-a mai incet, nu m-ar fi ascultat, pentru e un incapatanat, un capos si ar face doar de capul lui daca ar putea, doar cum crede el ca e mai bine, asa ca nu aveai cu cine vorbi. Normal ca prima data cand l-am auzit, am facut ca toti dracii. Era de asteptat. Dar i-am spus ca poate face cum vrea el. Adica oricum o facea.

- Si cum ai de gand sa dai de ea? am intrebat eu.
- O sa ma ajuti tu.
- Eu?
- Nu Jo. O sa imi rog prietenul imaginar.
- In fine. Cu ce te-as putea ajuta?
- Voi ati vorbit nu?
- Da.
- Bun. Presupun ca ti-a spus sa va vedeti sa discutati, asa-i?
- Mi-a dat numarul ei.
- Si mai bine. Da-mi-l.
- Acum?
- Tu ce crezi?
I-am oferit numarul cu o groaza enorma. Stiam ca Anne probabil nu avea inca curajul sa vorbeasca cu el si sa ii faca fata. Probabil sunt secrete atat de intunecate incat Harry poate nu le-ar fi facut fata. Ma gandeam sa nu il distruga si mai tare.
- Alo? Buna Anne sau mama... Nu stiu cum sa-ti spun...Sunt Harry, fiul tau.
- Stiu cine esti.
- Da? Cum asa?
- Pot sa simt asta.
- Atunci poti sa simti ca vreau sa ne intalnim maine. Ori vii tu la mine, ori vin eu.
- Harry crezi ca e o idee buna?
- De ce nu ar fi? Nu vrei sa ma vezi si sa vorbesti cu mine?
- Ba da. Normal ca vreau. Doar ca nu vreau sa ma urasti. Nu vreau asta...
Si atunci am auzit un sunet oribil. Plansul unei mame. Si cata durere se ascundea in sufletul ei care incerca sa o ascunda si sa se lupte cu ea in fiecare zi. Am vazut ca Harry nu a stat imun. Nu putea. Doar era fiinta cea mai draga.
- Nu as putea sa te urasc. Niciodata. As putea doar sa nu vreau sa te vad daca nu vei vorbi cu mine maine.
- Poti sa imi dai adresa sa vin maine?
- Da. Scrie.
Si cam asta le-a fost conversatia. Ma bucuram ca Harry era cat de cat calm. Nu se vedea nimic pe fata lui. Nu puteam citi si de obicei o faceam. Poate era bine sa vorbeasca cu mama lui. Au fost tinuti despartiti atatia ani, ar fi normal sa isi doreasca o conversatie, un timp impreuna. Probabil mama lui avea multe de spus. Multe de explicat.
- Ce ti-a spus?
- Ne vedem maine.
- Esti emotionat?
- Sa zicem. Nu imi vine sa cred. Inca am impresia ca eu o pacaleala de a lui Des sau nu stiu. Sper sa nu fie asa. Mi-a fost dor de mama. As da orice sa fie in viata.
- Pai maine vei afla tot. Maine vei afla ce s-a intamplat, cum a fost de fapt. Cine e de fapt in spatele acestui lucru.
- Mdea... Vreau sa stiu tot. Ai spus ca am si o sora.
- Da...asa a spus mama ta.
- Vreau sa o cunosc. Sa vad cum si unde a fost atata timp ascunsa.
- Priveste partea buna. Probabil mereu ti-ai dorit un frate sau o sora si acuma ai.
- Stiu. O sa fie bine.
- Sa speram. Tu esti ok?
- Cat de cat. Iti multumesc ca mi-ai spus.
- E ceva ce trebuie sa stii.
- Te iubesc.
- Si eu. Enorm.
- Stii ca nu ar fi la fel fara tine?
- Nici chiar asa.
- Nu mai vorbi prostii. Fara tine nu o sa fie bine. Fara tine totul ar fi oribil si intunecat. Si nu as putea supravietui fara tine.
- Dar pana cand m-ai intalnit pe mine cum ai putut supravietui fara mine?
- De unde stii ca o faceam?
Ma uitam in ochii lui si puteam sa jur ca ma iubeste. Imi vedeam viitorul langa el. Vedeam cum o sa plecam din acest oras, vom incerca sa ne cladim viitorul si dupa ne vom odihni in bratele celuilalt pentru mult timp. Imi imaginam cum eu voi pregati in fiecare seara cina si el va veni din spate si ma va lua in brate. Si vom putea dormi impreuna fara sa ne fie frica de noptiile intunecate in care umbrele vor sa ne faca rau. Imi imaginau cum scapam de tot ce e rau. Scapam de demoni, de fantome din trecut, de tot. Dar...uneori viata isi face jocul si nu avem cum sa ne impotrivim. Trebuie sa facem exact cum vrea ea. Viata ne fute mai pe scurt. Si foarte urat inca. Si unii se intreaba "De ce? Ce-am facut de primesc asta?". Uneori nu trebuie sa faci nimic. Uneori viata ne pune aceste lupte in brate doar pentru a vedea pana unde ne putem duce. E greu. E greu sa stii ca aceste lupte le duci singur. Oamenii din jurul tau care te ajute sunt, de fapt doar o iluzie si nimic mai mult. Si esti inchis intre 4 pereti, stai pe podeaua rece a baii, si te gandesti cum poti sa opresti lacrimile care iti curg pe fata. Si te gandesti oare daca poti sa opresti totul si sa nu mai simti nimic. Nimic.