Twisted

Chapter 39

Nu intelegeam nimic. Eram foarte confuza. De ce era asa pornit sa ne intoarcem in Londra. Explicatiile erau asteptate de mine, cat si de Anne si Gemma. Simteam ca merg din nou in trecutul apropiat cand Harry din nou incepea sa ascunda lucruri, si nu imi placea. Dupa toate cele intamplate, nu cred ca ar mai fi indraznit sa imi ascunda ceva. Sau dupa cate s-au intamplat, ne trebuia fix o cearta in acest moment. Stateam in pat si ma uitam la el cum dadea telefoane si era foarte stresat. Dupa ultimul apel, s-a tranti pe pat si ma privea.
- Ce s-a intamplat?
- Nimic.
- Harry...incepem iar cu ascunsul lucrurilor si tinutul de secrete?
- Jo... nu vreau sa te ingrijorez.
- Ma ingrijoreaza mai tare ca nu stiu.
- Des si oamenii au fost la noi acasa.
- Ce?! Si Tyler a patit ceva?
- Nu. El nu era acasa.
- Si de unde stie ca ei erau?
- Avem camere.
- Ce au vrut?
- Dovada ca Des a omorat-o pe mama. Sau acum mai bine zis, ca i-a inscenat moartea. Un dosar, si caseta video.
- Cu ce era caseta video?
- Cu Liam care recunoaste asta.
- De ce i-ar fi trebuit asa ceva? Ma gandesc ca, e un om destul de periculos. Politia il stie deja. Daca ar fi putut sa il prinda, l-ar fi prins deja, nu?
- Da, dar el are alta idee.
- Care ar fi aceea?
- Vrea sa distruga orice dovada, si sa ma faca pe mine vinovat.
- Om nebun! Cum poate sa-ti faca asa ceva? Nu!! Doamne fereste!! Harry trebuie sa faci ceva, sa te aperi.
- O sa fac asta. Dar trebuie sa va duc pe voi inapoi in Londra. O sa stea cu voi Ty.
- Si tu?
- Eu merg in Holmes.
- Si daca patesti ceva?
- Nu patesc nimic. O sa fiu cu Nick si altii care ma vor ajuta. Dar promite-mi ceva.
- Ce anume?
- Nu o sa mai vii dupa mine.
- Aaa...
- Jo...
- Bine... promit. Dar te rog ai grija de tine. Nu vreau sa patesti ceva... nu mai pot sa indur aceea durere.
- Stai linistita. O sa ma grija de mine exact cum vreau sa am grija de tine.
Nu aveam cel mai bun sentiment despre asta, dar nu aveam ce sa fac sau sa spun. Oricum nu m-ar fi ascultat, indiferent ce as fi spus sau cat m-as fi rugat. S-a dus sa le explice si lui Gemma si Anne, iar eu m-am dus sa fac un dus pentru ca fusese o zi lunga si trebuia sa ma pun sa dorm devreme. La ora 8 era desteptarea si la 9:30 trebuia sa fim deja pe drum.
Am facut si acel dus si m-am pus in pat alaturi de Harry, insa nu puteam sa adorm. Gandul si mintea nu ma lasau in pace. Ma gandeam daca va pati ceva, daca se va intampla ceva rau. Nu puteam sa imi scot din cap ideeile astea. Ma bantuiau pana aproape in zori de zi. M-am uitat la telefon. Ma sunase tata... de cand nu am vorbit cu el.... M-am ridicat din pat si m-am dus in baie. I-am format numarul de telefon si l-am sunat. Stiam ca era foarte tarziu, dar asta e.
- Tata?
- Jo? Jo tu esti?
- Da tata...
- Ce faci? Unde esti?
- Sunt... sunt in Chicago, la niste rude de ale lui Harry.
- In Chicago?
- Da... tu unde esti?
- Eu sunt acasa. Cum esti? De ce nu mi-ar raspuns la telefon?
- Am fost cam ocupata in ultima vreme. Mama ce face?
- Nu stiu. Nu am mai vorbit cu ea de aproape o luna.
- Ok... a plecat?
- Mhmm... Poti sa te intorci pe acasa.
- Vin poimaine. Maine ajung in Londra, dar probabil va fi seara.
- Sa te odihnesti si sa mananci.
- Stai linistit.
- La multi ani pustoaico.
- Multumesc tata.
- Sa cresti mare.
- Tata te las sa dormi. E cam tarziu. Ne auzim.
- Suna-ma maine cum ajungi in Londra.
- Te sun. Te iubesc mult.
- Si eu te iubesc enorm draga mea.
Am inchis telefonul si am inceput sa plang. Imi era dor de tata enorm. Voiam sa il vad in fiecare zi, sa ma asculte, sa vorbim. Ma gandeam la mama si la ce a facut de ne-a destramat familia asa. De ce m-a facut sa plec. De ce eu trebuia sa sufat din urma greselilor ei. De ce pana cand l-am intalnit pe Harry credeam ca am o viata relativ normala. Imi plangeam sufletul acolo, la un moment dat nu mai aveam aer. Tata era cel mai bun om din lume, inca e de fapt. Cel mai sufletist si intelegator om. Cu el poti vorbi liber, despre orice. Nu e omul care sa judece sau sa critice. Si imi era dor de el. De imbratisarile lui, de vorbele lui, de glumele lui, de grija lui. Plangeam foarte tare, deci mi-am dat seama ca faceam mult zgomot deoarece am auzit usa de la baie deschizandu-se. Speram sa nu fie Harry. Nu voiam sa fiu si eu pe capul lui in acest moment. Si se pare ca mi s-au ascultat rugaciuniile si era Gemma.
- Hei... de ce plangi?
- Nu e nimic...sunt doar eu...mai sensibila...
- Te-ai certat cu Harry?
- Nu nu, eu si Harry suntem bine. Chiar foarte bine.
- Atunci?
- Cand m-am pus in pat, m-am uitat la telefon. Ma sunase tata. Am venit aici si am vorbit cu el si...
- Si?
- Si mi-e dor de el enorm. Si as vrea sa fiu langa el, mai ales ca acum e singur, mama e plecata pe nu stiu unde. Stiu ca ii este greu singur. Nu vreau sa il vad suparat. E singura persoana pe care nu pot sa o vad plangand...
- Si de ce nu mergi sa il vezi?
- Vreau sa merg poimaine...
- Ai face bine. Si stai linistita. El e bine. Daca a vorbit cu tine si ti-a auzit vocea este bine. Atata timp cat esti in viata nu poate fi suparat. Cheama-l sa stea cu noi. Nu cred ca Harry s-ar supara.
- Stiu ca nu s-ar supara.
- Bun. Acum nu mai da apa la soareci ca nu rezolvi nimic. Nu il aduci aici, ba chiar asta l-ar supara, sa te vada trista. De ce faci ce il supara? Ai zis ca nu vrei sa fie suparat. Atunci opreste-te din plans. El stie ca o faci. Simte asta.
- Multumesc Gemma. Mi-ai fost de mare ajutor.
- Ma bucur. Acum hai la somn. Maine dimineata o sa ne omoare Harry daca nu ne trezim.
- Ok...
- Mergi si pune-te cu capul pe pieptul lui. O sa vezi ca o sa te simti mai bine.
Si asa am si facut. Si chiar a mers. M-a calmat putin. Mi-a ajutat mintea sa se gandeasca la altceva, si incet incet am adormit.