Twisted

Chapter 40

Iesisem din casa ca un vartej. Voiam sa merg undeva dar nu stiu unde. Voiam sa plec si sa fiu singura. Sa nu stie nimeni de unde sunt, cum ma cheama, cati ani am. Voiam sa fiu o straina pentru toti sau macar, sa uite toti de mine. Pentru ca era mai bine asa. Singura eram mai bine si singura mi-a fost scris sa fiu. Nici nu mai stiu cat de tare plangeam sau daca plangeam. Daca era un soc asa de mare pentru mine incat am uitat sa plang. Stiu sigur ca ma durea capul enorm, si acolo in piept aveam o durere. Durere fizica. De fapt, de ce sa mint...ma durea tot corpul. Ajunsesem aproape de centrul Londrei si ma gandeam "Fuck it. Ma duc sa beau." Dar stiu la ce va ganditi. Ma duc sa beau chiar daca sunt insarcinata. Dar in acel moment, credeti-ma, voiam sa uit de tot. Si sincer, mi-am dat seama ca acest copil era o gresala din partea lui, din partea mea, ei bine, chiar daca nu era o varsta potrivita, s-a intamplat si trebuie sa imi asum unele lucruri. Dar voiam sa beau, plus, in acel moment, nu era un copil, era o samanta si atat.
Am ajuns la cel mai apropiat bar, unde m-am imbatat atunci cand m-am despartit de Harry pentru prima data, daca mai tineti minte, unde lucra si o chelnerita, care era si patroana barului foarte draguta, insa nu ii mai tin minte numele. Am intrat inauntru, si am observat ca nu era plin, ba chiar din contra erau doar vreo 3 persoane. M-am asezat la bar si a venit la mine un chelner foarte dragut, spunandu-i sa imi aduca o vodka cu cola. Am vrut sa il intreb de a cea chelnerita dar nu voiam sa creada ca bag o scuza foarte patetica sa vorbesc cu el. Ce tare eram eu. Cu o vodka in mana la 3:00 a.m., singura, cand acum o saptamana eram impreuna cu vinul si eram a cuiva. Acum sunt a nimanui. Tare asa-i?
Cred ca am ajuns pe la al patrulea pahar si deja simteam cum imi ia gatul foc. Dar nu era nicio problema, nu durea la fel de mult ca o inima franta. Eram un dezastru, un dezastru singur si nu imi era bine. Ma simteam ca dracu'. Imi venea sa plang, sa urlu, sa distrug tot ce vedeam. Exact cum m-a distrus el pe mine. Daca as fi putut sa il ranesc macar un sfert din cum a facut-o el ar fi fost grozav. Dar nu puteam. Chiar daca voiam, nu puteam. Il iubeam prea mult pentru a-i face rau. Si chiar si asa, nu cred ca l-ar fi atins cu ceva. Nu cred ca ii pasa de mine. Il durea fix in organul lui reproducator. Si am inceput sa plang, si sa plang. Si plangeam de parca nu mai aveam aer. Abia respiram. Mi-am dat seama ca aveam nevoie de cineva. Oricine care sa fie cu mine in acel moment de...singuratate si durere. Asa ca mi-am scos telefon, apropo, niciun mesaj sau apel de la el. Am sunat-o pe Kate. Era singura care mi-ar fi raspuns la ora asta si ar fi venit.
-Kate?
-Jo...ce ai patit? Si de ce ma suni la ora asta?
-Kate... poti sa vii sa stai cu mine? Nu vreau sa fiu singura...Nu pot...Nu mai pot...Eu...
-Unde esti?
-In centru. Primul bar de pe straduta cu Pizza Hut.
-Pornesc acum.
Mi-am luat pana la urma un suc. Nu voiam sa ma vada Kate asa alcoolizata, mai ales ca aveam de gand sa ii spun ca sunt insarcinata. Am asteptat vreo 20 de minute pana sa apara, si cand a aparut, m-a luat direct in brate.
-Ce s-a intamplat?
-Harry... s-a...despartit...de mine.
-Ce?! De ce?!
-Sincer? Habar nu am! Mi-a dat un motiv, dar Kate stii ca nu sunt asa de proasta.
-Care ar fi acela?
-Ca el pleaca inapoi in Holmes, pentru ca a facut o prostie si ni stie cand s-ar putea intoarece. Si nu ma poate lua cu el.
-Pe bune?
-Asta am zis si eu.
-Si tu ce crezi?
-Ca s-a plictisit sa se prefaca ma iubeste?
-Jo...nu cred ca nu te iubeste...E doar foarte...
-Kate, eu nu cred. Sunt sigura. Uite! De cand am plecat de la el, niciun mesaj, un apel ceva. Nimic. Nu mi-a scris pe Whats app, nici pe Facebook. Nimic.
-Si tu unde o sa stai?
-Nu stiu...o sa merg maine sa imi iau hainele si lucrurile, si vad eu.
-Poti sa stai la mine.
-Serios?
-Da.
-Dar ce facem cu tatal tau?
-Ti-am zis acum o saptamana ca a plecat.
-Aaa...ok. Multumesc Kate.
-Oricand.
-Mai trebuie sa iti spune ceva.
-Spune-mi.
-Nici nu stiu cum...
-Hai Jo... am auzit chestii si mai rele. Spune.
-Stiu daca e un lucru rau. Din punctului de vedere eu cred ca ar numi acest lucru o gresala.
-Okay...deja incepi sa ma speri. Despre ce e vorba?
-Sunt...sunt insarcinata...
-Ce?! Jo nu iti mai bate joc de mine...
-Nu... nu imi bat joc de tine.
-Jo tu vorbest serios?
-Da...
-De cand naiba stii asta?
-Azi am aflat...
-Inainte sau dupa?
-Inainte...
-Si nu i-ai spus nimic?
-Nu.
-De ce?
-De ce i-as spune? Unu' la mana nici nu cred ca l-ar interesa, doi, sa ma oblige sa fac avort?
-Nu vrei sa faci avort?
-Nu... stii ce parere am eu despre asa ceva. Nu e vina lui in primul rand.
-Atunci cred ca ar trebui sa ii spui lui Harry.
-Nu, nu o voi face.
-Si ce ai de gand? Sa il cresti singura?
-Liceu e pe terminate, o sa inghet primul an de facultate, am sa il nasc si am sa am grija de el o vreme, dupa il las in grija lui tata si ma vei ajuta si tu. Voi merge la facultate, imi voi gasi ceva de munca.
-Jo...
-Kate...
-O sa fiu aici. O sa ii fiu a doua mamica.
-Multumesc.
-Stii ca m-am prins ca ai baut nu?
-Cum?
-Oricat suc ai fi baut, tot se simte.
-Okay...
-De acum nu vei mai bea.
-Ce prietena buna.
-Hai sa merge la mine.
In drum spre Kate a fost liniste. Ma uitam pe geam cu a inceput sa ploua. Am inceput sa plang, insa nu a fost un plans isteric. Plangeam in liniste. Si imi veneau in minte fiecare moment cu el. Fiecare sarut, intalnire, imbratisare, ras, plans, cearta, tot. Cum as fi putut sa sterg toate astea? Cum as fi putut sa trec cu vederea? De fapt... el cum a putut sa uite asa repede tot? Asa de usor eram de uitat si de inlocuit? Nu mai stiam nimic. Nu mai stiam daca e bine, daca e rau. Daca mai conta ceva. Si mi-am dat seama ca da. Nu mai contam eu, el, noi, timpul, conta acest copil. Acest copil conta pe mine. Doar pe mine ma avea. Si pentru el trebuia sa raman puternica.
Dupa ce am ajuns la Kate, am facut un dus si m-am pus in pat. Va dati seama ca n-am putut adormi. Si ca am plans intreaga noapte, sau cea mai ramas din ea. Pe la 6:30 am adormit si m-am trezit la 9:30, nu stiu cum, nu ma intrebati. Kate inca dormea, asa ca ma bucurat, m-am dus in baie si ma uitam in oglinda la propria persoana. Ma detestam. Ma uram. Eram un dezastru. Cum am putut sa ajung asa? Cum am putut sa fiu asa de fraiera? Cum am putut sa cred in tot ce mi-a spus? In toate minciunile care le-a insirat? M-am trantit pe jos si am inceput sa plang. Nu reuseam sa ma opresc. Imi era atat de frica. Frica de ce se va intampla mai departe. Frica de mine. De el.