Twisted

Chapter 41

Mi-am intors privirea, ramanand nemiscata. Nu puteam sa ii raspund, pentru ca simteam ca nu am glas. Il priveam si in ochii lui parca nu mai era dragostea puternica pe care o simteam odata pentru mine. Se uita la mine cu...mila. Da, mila, asta era cuvantul. Doar asta vedeam, doar asta simteam. Anne era langa mine, tinandu-ma in brate doar pe jumatate. Incercam sa nu plang. Nu voiam sa ma vada plangand, distrusa si slaba. Am incercat sa par tare, dar privirea ma dadea de gol.
-Mama, ma lasi te rog cu Jo putin?
-Desigur.
in acel moment simteam ca ma lua naiba. Nu voiam sa ne certam, si stiam ca de fata cu Anne nu ar fi facut vreo scena de al lui.
-Cum se poate sa fi insarcinata?
-Pur si simplu. De unde vrei sa stiu?
-Jo... nu...nu se poate.
-Stii...practic nu e vina mea. Voi barbatii lasati femeile insarcinate.
-Jo...esti prea tanara sa duci asta acum. Suntem prea tineri sa avem grija de un copil.
-Probabil ai dreptate, dar eu nu renunt la copilul acesta orice ai spune tu. Nu! Voi avea grija de el, il voi iubi si il voi proteja cat timp este nevoie, si daca asta inseamna toata viata mea, ma bucur atunci.
-Vrei sa il cresti singura?
-Din moment ce tu nu mai esti in viata mea, da.
-Nu imi voi lasa copilul singur.
-Nu e singur, e cu mine. Daca vrei sa faci parte din evolutia si viata lui, nu am o problema cu asta.
-De cand stii?
-Am aflat in ziua in care ne-am despartit.
-De ce nu mi-ai zis?
-De ce as fi facut-o? Sa te simti obligat sa ramai cu mine daca nu vrei? Si pana la urma sa ajungi la concluzia ca e o ipoteza penibila de a mea care sa te faca sa ramai cu mine? Vezi sa nu.
-Daca tot ai adus vorba, de unde stiu eu ca nu e adevarat?
-Chiar asa josnica ma crezi? Sa te duci dracu'!
-Jo...ce faci?
-Caut in gunoi, ce crezi ca fac? Poftim, uita-te.
-Imi pare rau...
-Da, si mie. Oricum, am venit sa imi iau lucrurile si ma car. Deci ne mai auzim.
-Nu.
-Ce nu?
-Am spus nu.
-Am inteles, dar ce? De ce ai spus nu?
-Tu nu pleci nicaieri. Vei ramane aici alaturi de Anne. Ea te va ajuta cu toata...situatia asta.
-Sigur.
-Jo...vorbesc serios.
-Si eu Harry. Nu am de gand sa stau intr-un loc unde am fost alaturi de tine zi de zi, noapte de noapte, unde au avut loc tot felul de momente, unde am amintiri. Nu am de gand sa ma distrug singura prin a sta intr-o casa alaturi de tine si sa stiu ca tot ce a fost nu se mai repeta. Scuza-ma Harry dar nu pot.
-In seara asta plec. Nu am sa ma intorc ceva timp.
-Ceva timp, dar asta nu inseamna ca nu o vei face. Aaa si tu vrei sa faci parte din viata acestui copil, dar pleci. Ce patetic esti.
-Cum m-ai facut?
-Patetic. Te-am facut patetic.
-Eu sunt patetic?
-Da. Si un las!
-Serios Jo? Serios?
-Da. Poti sa tii cate pistoale vrei in mana, poti sa ii bati pe toti, sa ii omori pe toti, dar ai renuntat la cea mai importanta lupta care ti-o da viata: iubirea. Ai renuntat la mine fara ezitare, fara un motiv real, fara sa te gandesti macar putin ce lasi in spate.
-Ti-am zis de la inceput ca voi pleca si te voi dezamagi.
-Si ai promis ca te vei intoarce.
-Da, si tu ai promis ca ma vei ierta.
-Dar eu nu o sa imi tin promisiunea. Nu Harry. Am facut promisiunea aceasta cu mult timp inainte sa aflu tot. Sincer, la cat am indurat, nu meritam sa fiu lasata balta in felul ala. Nu meritam. Nu meritam sa pleci. Nu asa faci cu o persoana pe care o iubesti.
-Si daca nu te-am iubit?
Cuvintele lui mi-ai sfintecat sufletul. A recunoscut. A recunoscut ca nu m-a iubit. Ca a fost...mai exact o joaca. O joaca de copii. Imi venea sa mor. Sa ma arunc de pe geam.
-Adio Harry.
-Jo...ti-am zis. Vei ramane aici. Aici esti in siguranta!
-In siguranta? De cine incerci sa ma mai protejezi acum?
-Jo...daca Des afla ca esti insarcinata, mai ales cu copilul meu, va veni dupa voi.
-De ce? Ce legatura am eu si copilul cu voi?
-Pentru el ai. Asa ca nu mai fi atat de incapatanata si stai aici. Poate ramane Kate cu tine in noaptea asta. Si mainea noapte. Si cat vrei tu.
Nu voiam sa raman dar nu aveam ce sa fac. Probabil ca avea dreptate.
-Okay. Dar te rog... nu ma pune intr-o pozitie nasoala, sau in vreo situatie nasoala. Daca vrei sa aduci pe cineva nou aici, te rog anunta-ma si eu o sa plec.
-Nu o sa aduc pe nimeni. Nu o sa am pe cine.
-Asta spui acum.
-O sa vezi tu.

Prezent

Cerul era inorat. Vantul incepea sa bata din ce in ce mai puternic lovind obrajii mei cu puture. Ma uitam in jur si totul imi parea fara viata. Exact ca mine. Nu mai sunt cine eram inainte. Nu mai am suflet, nu mai am constiinta, doar o minte bolnava care ma face sa gandesc atunci cand ar trebui sa dorm, sa vorbesc atunci cand trebuie sa tac, sa simt atunci cand nu e nimic de simtit. Si doare ca dracu', dar nu conteaza. E o durere placuta. Inca nu intelegeam cum e o durere placuta.
-La ce te gamdesti Jo?
-La nimic tata.
-S-a intamplat ceva?
-Serios?
-Imi pare rau...n-am vrut sa...
-Eh nu e nimic.
--Vrei sa mergem la un restaurant sau undeva sa mancam?
-Tata cat mai am de stat aici?
-Nu stiu Jo...Chiar nu stiu...
-Aproximiaza.
-O luna cred.
-O luna in cosmarul asta. E ceva.
-Daca o sa comporti bine, ar putea fi mai putin.
-Si cum anume ar trebui sa ma comport tata? Cum?
-Sa iti iei medicamentele, sa mergi la terapie, sa primesti vizitele cu mai mult entuziasm, sa vorbesti mai frumos cu doctorii.
-La dracu'.
-Jo, limbajul.
-Scuze. Tata acolo e un cosmar.
-Imi imaginez Jo. Dar nu ai ce sa faci. Trebuie sa rezisti.
-Mi-as fi dorit sa fie Faith cu mine. Ar fi fost atat de frumos.
-Jo...a trecut un an.
-Poate sa treaca si zece.
-Nu crezi ca ar fi mai bine sa te gandesti ce o sa faci cand vei pleca de acolo, in loc sa te ranesti singura?
-Si ce as putea sa fac? Nu mai am nimic.
-Ma ai pe mine. O ai pe Kate, pe Gemma.
-Mda...dar nu o am pe ea. Si am pierdut-o doar din cauza lui.
-Jo...Harry nu a facut nimic.
-Tata, habar nu ai despre ce vorbesti. Daca nu era el si viata lui de tot rahatul, ea ar fi fost aici.
-Nu te mai amagi singura. Uite! Little Poppy's World!
-Ce e asta?
-E un magazin de dulciuri. Te aduceam aproape zilnic cand erai mica. Vrei sa intram?
-Mi-ar placea.