Continui să duc comenzile la diferite mese. Nu îmi pot scoate din minte ce mi-a spus Kim. Totuși, sunt oameni diplomați. Nu cred că se vor bate aici, pur și simplu. Mă duc la Mark pentru a servi ultimele persoane. E deja ora 4 și lumea a început să plece. Mă liniștește gândul că peste puțin timp o să merg acasă și o să pot să dorm până târziu. Mă așez și aștept să îmi aducă Mark băuturile. Simt cum cineva se apropie de mine. Se pare că e Sehun.
- Hei Amy! Ești drăguță astăzi...ca întotdeauna!
- Mulțumesc, Sehun. Sunt așa obosită, deabia aștept să plec acasă.
- Te duce Kim?
- Mmm...da.
- Oricum clubul se închide imediat, nu?
- Da...lumea a început să plece deja.
Aud o ușă trântindu-se. Mă uit speriată spre intrare și văd câțiva tipi cu măști. Oh nu. Nu nu nu. Asta ne mai lipsește. Îmi aduc aminte de ce mi-a spus Kim și intru în panică. Sper din tot sufletul că nu au arme. Știu deja pe cine vor.
- Stai aici, Amy! Va fii bine! îl aud pe Sehun.
Acesta se îndepărtează și merge spre oamenii lui. Toți suntem panicați iar muzica a încetat să se mai audă. Stau încremenită și doar mă uit cum ei încep să se bată. Sunt trasă de cineva...e Kim. Mergem repede după bar și stăm nemișcate. Nu putem ieși sau să sunăm după ajutor. Tot ce putem face e să stăm aici...nu avem nici o putere. Îmi aduc aminte de bucuria pe care am văzut-o în parc și realizez că nu totul e roz, cum voiam să cred azi. Se pare că există părți foarte întunecate. Animatoarele au fugit după scenă, iar ceilalți oameni din club stau sub mese. E un adevãrat haos: sânge, oameni răniți, mese rupte, sticle sparte. Nici nu pot să percep ce se întâmplă...sunt prea speriată. Mă uit mai atent și îl văd pe Kai. Încremenesc. E lovit, dar continuă să îi pună la pământ pe inamici. Nu pot face nimic, nici dacă aș vrea.
Aud sirenele de poliție și conștientizez că suntem salvați acum. Îi văd pe Kai și pe Sehun cum se apropie de noi. Ne trag repede afară prin ușa din spate. Sunt încă șocată, iar ei sunt foarte răniți.
- Eu o duc pe Amy acasă. Tu o duci pe Kim. Te sun mâine. spune Kai.
Ajungem la mașina lui și intru fără să mă împotrivesc. Nu știu cum o să conducă. Îmi pun centura, iar Kai accelerează. Tot ce pot să fac este să stau nemișcată și să mă conformez. Pe tot parcursul drumului îmi păstrez privirea spre drum. Telefonul îi sună, iar el îl izbește puternic, înjurând. Mă sperii de acțiunile lui și mă îndepărtez, lipindu-mă de geam. E cel mai sigur loc în momentul de față. E foarte furios, pot vedea asta.
- Îmi pare rău. spune oftând.
Prefer să rămân tăcută. Ajungem în fața blocului meu și oprește mașina. Vreau să ies repede, dar el mă oprește. Mă uit la el confuză. În cele din urmă vorbește.
- Poți...să stai cu mine în seara asta?
Cuvintele lui mă șochează. Are nevoie de cineva acum, de cineva care să îi bandajeze rănile.
- Mă duc să îmi iau niște pijamale și mă întorc.
- Hai...doar să mergem la mine, te rog.
- Bine.
Nu protestez. Pornește mașina și nu după mult timp ajungem în fața unei case uriașe. Rămân cu gura căscată. E de 50 de ori mai mare ca apartamentul meu...arată ca un palat. Porțile se deschid și el parchează mașina în curte. Aleea e înconjurată de trandafiri se toate culorile, iar în curte se află și o fântână arteziană. Wow. M-a fascinat exteriorul...dar oare cum e în interior?
Deshide ușa și mă lasă să intru prima. Cred că e cea mai fascinantă casă pe care am văzut-o până acum. Podeaua e din marmură albă, iar scara e sculptată. În mijlocul holului, în tavan stă atârnat un candelabru uriaș. Mă duc și mă uit și în celelalte camere. Living-ul e uriaș, cu o canapea roșie și o măsuță din lemn de cireș. Un șemineu măreț și un televizor uriaș completrază camera.
- Nu îți e foame? mă întreabă Kai.
Mă uit la el și doar dau din cap în semn că nu. Sunt prea uimită de casa lui ca să mai zic ceva.
- Îți place?
- Îmi place mult. Câte persoane mai locuiesc aici?
- Stau singur. Mama și fratele meu au murit într-un accindent de mașină acum 12 ani, iar tata e în America.
- Oh...scuze că am întrebat.
- E ok. E realitatea. Mergem sus?
Urcăm scările și mă lasă să mă uit în camere. Dormitorul lui e uriaș. În mijloc e un pat mare, alb, iar în jur sunt tot felul de chestii ce ornamentează camera. E foarte curată. Până și baia e spectaculoasă.
Uitându-mă prin camere am uitat că trebuie să îl îngrijesc. Vine în baie și se așează pe marginea căzii. Găsesc într-un dulap o trusă de prim ajutor. Între timp el a rămas în bustul gol. Stau și îl privesc câteva secunde...are un corp divin, iar culoarea pielii lui e perfectă. Mă așez ușor și încep să îi dezinfectez rănile de pe spate. Se pare că e rănit destul de rău. Îi văd mușchii cum se contractă întt-un mod divin. Curățând rănile observ un tatuaj în zona umărului stâng. Îi bandajez rănile și mă duc în fața lui. Mă trage în brațele lui, gest ce mă surprinde. Îi ating ușor rana din colțul gurii. Are niște trăsături frumoase, prea frumoase. Încep să îi bandajez și rănile de pe față.
- Ce semnifică tatuajul? Îl întreb eu încă stând în poala lui.
- "When words can't,music speaks". Fratelui meu îi plăcea enorm să cânte. Mereu spune cuvintele astea, dar nu le înțelegeam în acele momente. Am început să cânt la chitară de ceva timp...și lui îi plăcea asta.
- Îmi pare rău. Cred că îți e foarte greu.
- Dar familia ta?
- Am venit aici să uit de ei, de toți de toate. Sunt singură aici.
- Ba nu ești singură. Mă ai pe mine, pe Kim, pe Baekhyun. Chiar nu ești singură.
- Da, așa e.
- Să mergem la culcare.
Ne îndreptăm spre dormitor. Îmi dă un tricou de-al lui ce ține locul pijamalei. Mă duc în baie și mă schimb. Mă privesc în oglindă și zâmbesc. Și în starea îm care e, Kai mă face să zâmbesc. Tricoul lui e comfortabil. Îmi ajunge până la jumătatea coapsei. Mă simt bine, mă simt în siguranță. Intru în dormitor, iar Kai e tot în bustul gol și are niște pantaloni negri, de pijama. Mă analizează din cap până în picioare. Se uită cu admirație la mine. Mă înroșesc și mă pun pe pat.
- Îți stă bine așa. Ar trebui să îmi porți tricourile mai des.
Mă uit la el și îmi zâmbește. Evenimentele de acum o oră parcă nici nu s-au întâmplat. Mă simt protejată alături de Kai și nu îmi pasă de consecințe, nu îmi pasă de ziua de mâine, nu îmi pasă de ce cred ceilalți...doar trăiesc prezentul. Se ridică și aduce o chitară. E frumoasă și pe ea scrie numele lui Kai. Începe să cânte o melodie care mă liniștește. Mă uit la el și văd cu câtă bucurie cântă. Parcă e alt om. Nu mai e bărbatul cu o privire rece și o expresie neutră ce inspiră frică. Acum e blând și vesel și atât de frumos. Termină de cântat și se uită la mine.
- Îmi place mult. Cânți foarte bine.
- E bine de știut. Ești singura căreia i-am cântat vreodată.
Cuvintele lui mă fac să mă simt specială. E aproape 6 dimineața, așa că trebuie să dormim.
- O să dorm pe canapea. îmi spune el.
Stinge lumina și vrea să iasă din cameră.
- Dormi aici, Kai. Patul e destul de mare și ești rănit, trebuie să dormi bine.
Se uită la mine și într-o secundă e în pat. Ne uităm unul la altul și zâmbim. Mă simt bine, mă simt așa de bine.
- Noapte bună, Amy!
- Noapte bună, Kai!
