Sehun nu pleacă până nu se asigură că am ajuns în apartament. Mă arunc pe pat și mă gândesc la ziua de mâine. De ce am acceptat să ies cu Sehun? E așa de dulce și atent cu mine...dar nu mă simt atrasă de el. Nu îi pot face asta, nu îl pot răni. Dacă aș fi cu el știu că aș fii privilegiată. Țin la el, ca la un prieten pentru că e un om extraordinar și mereu m-a făcut să râd și să mă simt bine. Dar nu îl iubesc, nu pot să îl iubesc. Mă urăsc, sincer mă urăsc pentru că încep să îl iubesc pe Kai. El e atât de diferit și rece, dar mi-a arătat partea lui bună și îmi place mult. Tresalt mereu când îi aud vocea sau când mă atinge. Are acest efect asupra mea și urăsc asta. Urăsc că mă îndrăgostesc și că nu pot face nimic să opresc asta. Mi-a zis că mă iubește...oare e posibil? Era prea beat, dar cuvintele au sunat atât de real și profund. Cred că dacă ar fi acum aici aș sări în brațele lui și i-aș spune că simt același lucru. Cred că nu l-aș lăsa să plece. Aș avea încredere în el și l-aș iubi necondiționat...dar Kai e atât de dificil.
Pun mâna pe telefon și îl caut în contacte. Vreau să îl sun și să îl întreb dacă e bine. Vreau să îi spun să ne vedem și poate să dormim din nou pe patul meu mic. Să stau la pieptul lui și să îl privesc cum doarme și zâmbește scurt din când în când. Vreau ca dimineață să mă trezesc lângă el și să mă roage să mai stau în pat 5 minute. Vreau ca asta să se întâmple în fiecare dimineață...dar e imposibil. Pun telefonul pe noptieră și îmi iau pijamalele. Aș vrea să dorm în cămașa sau tricoul lui care îi poartă parfumul incomparabil. Aș vrea... Adorm cu acest gând.
Mă trezesc și merg leneșă la baie. Îmi fac rutina de dimineață și nu îmi pierd timpul cu machiatul. Mă îmbrac cu ce găsesc și mă încalț. Îmi beau cafeaua dulce și îmi iau geanta, părăsind apartamentul. La naiba! A început să plouă! Încep să merg repede spre stația de autobuz. După câteva minute de mers prin ploaie aud un claxon de mașină și mă întorc brusc. E Kai. Stau și privesc mașina întrebându-mă dacă să intru sau nu. Într-un final urc în mașină.
- De ce mergi prin ploaie? Vrei să te îmbolnăvești? mă întreabă Kai.
- Mergeam să iau autobuzul ca să ajung la serviciu.
- De ce nu ai sunat-o pe Kim?
- Nu vreau să o deranjez. Intenționez să îmi cumpăr o mașină.
- Te voi duce eu să cauți una.
- E ok, pot să iau...
- Să mă anunți când mergi.
Nu mai spun nimic. Aș vrea să îl întreb ce s-a întâmplat aseară, dar îmi e teamă de reacția lui. Decid să îl întreb totuși.
- Ai ajuns bine acasă?
- Nu am mers acasă. Am mers într-un bar.
Mă uit la el și observ că are câteva zgârieturi pe față. Mă apropii și pun mâna încet pe una dintre ele. Mă panichez...cu cine s-a bătut și de ce?
- Ce...ce s-a întâmplat?
- Nimic. Ce să se întâmple?
- Te-ai bătut aseară? Cu cine?
- Nu știu...erau niște tipi de la bar.
- De ce?
- De ce trebuie să-ți răspund la toate întrebările astea? Sunt bine.
- Eu...eu doar îmi făceam griji pentru tine.
- Nu trebuie să-ți faci griji. Pot să îmi port și singur de grijă.
- Oprește mașina. Vreau să cobor aici.
- Plouă. Vrei să ajungi udă leoarcă la serviciu?
- Mai bine decât să te mai porți așa cu mine. Cobor aici.
