Ne-am găsit din întâmplare (NaruHina)

Capitolul 1.

Buna, numele meu este Hinata Hyuga. Nu sunt prea multe de zis despre mine. M-am nascut in Japonia, dar locuiesc in America. Momentant traiesc socul vietii mele. Acela e ca tata nu are incredere in mine, inca ma crede fetita lui cea mica, pe care trebuie sa o protejeze. Dar asta nu e tot. Problema e ca, el fiind in Japonia, iar eu aici, imi trimite un bodyguard, ales de el, care sa ma protejeze. Nu-mi vine sa cred.
Sa va explic: am plecat din Japonia pentru a face facultatea. Am ales facultatea de actorie din Los Angeles. De ce am ales actoria? Pai, cand eram mica, nu stiam ce vreau de la viata. Ma visam uneori medic, alteori avocat, dar am realizat ca daca as fi actrita, pot fi toate aceste profesii.
Revenind, am absolvit facultatea si am devenit o actrita destul de cunoscuta. Asa ca tata s-a gandit ca putina protectie nu mi-ar strica. Si stiti ce ma enerveaza? Tata se asteapta ca eu sa merg si sa-mi intampin noul "prieten" la aeroport. De ce? Partea rea in toata povestea asta e ca nu stiu cine e... tata nu mi-a dat niciun detaliu legat de acel om. Of!
Tata a spus ca avionul ar ajunge in jurul orei 16, acum e 13... perfect. Macar am timp de un dus, si poate sa si mananc ceva.
Vestea cu garda de corp a venit pe neasteptate. Ce? Credeati ca tata ma va intreba daca-s de acord? Nu! L-a urcat in primul avion spre Los Angeles, apoi mi-a spus ce isprava a facut. Poftim responsabilitate! Este ora 14:30 si eu sunt gata. Merg sa imi iau cheile si ies din casa. Ma indrept spre masina, pun cheia in contact si ghiciti ce! Nu porneste! Se pare ca azi e ziua mea norocoasa! Cobor si sun la o firma de taxi. Taximetristul ajunge peste 10 minute. Ii spun sa se grabeasca la aeroport, nu de altceva, dar tata a spus ca avionul aterizeaza in jur de ora 16 si nu strica sa ajung mai devreme. Ajung in fata aeroportului, platesc taximetristul, care fie vorba intre noi, cred ca m-a jegmanit putin... mai mult... mi-a cerut 75 dolari cand in mod normal, cursa costa doar 50. Da, stau destul de departe de aeroport. Ma indrept spre niste magazine, imi cumpar o sticla de apa plata si ma indrept spre niste scaune, fiind gata sa astept. Si astept... si astept si nimic. Cand deodata, se aude in intreg aeroportul vocea ragusita a unei doamne de la informatii, care anunta ca avionul ce vine din Londra aterizeaza in 5 minute. Nu-i cel pe care-l astept. Astept... si astept... si din nou acea voce rasuna, dar de data asta, spune ceea ce voiam sa aud.
Ma indrept spre locul unde coboara calatorii din avion, si din nou norocul meu cred ca e in pauza de masa... de ce? Paparazzi! Au inceput sa roiasca in jurul meu. Lumini de blitz si intrebari precum: "Care e urmatorul tau film?" sau "Cum merge relatia ta cu Toneri?" nu-mi dadeau pace. Dar se pare ca am fost salvata de cineva.
-Hey, lasati-o, dispareti! Are treaba si voi o deranjati! nu puteam vedea cine e insa reporterii au vorbit in locul meu.
-Dispari amica, avem treaba! aud un reporter cum tipa. In momentul urmator simt cum doua brate ma cuprind si sunt acoperita cu o haina.
-Stai linistita, te scap eu! Dupa care ma trage dupa el afara din aeroport. Ma baga intr-un taxi, ma scoate pe cealalta parte, ma ascunde pe bancheta din spate urmatorului taxi, asezat paralel cu primul, se duce la primul taximetrist, ii explica ceva, ii da niste bani, dupa care respectivul taximetrist pleaca. Le spune paparazzilor ca in acel taxi care a plecat eram si eu, dupa care ei au urcat intr-o duba si au urmat taxiul. Se intoarce la mine, ii da niste bani soferului masinii in care m-am ascuns, dupa care ma conduce inapoi in aeroport. Eram surprins sa vad ca cel ce ma salvase era un baiat cu varsta apropiata dea mea, de un blond intens, cu niste ochi de un albastru ca cerul senin, nu cu mult mai inalt decat mine.
- Wow, gandesti rapid in situatii din astea! spun mirata.
- Mda, asa cred. imi raspunde el plictisit.
- Cine esti? Oh, sa-ti dau hanoracul inapoi! continui eu, insa el imi raspunde ca nu e nevoie, deoarece i-o voi inapoia cu alta ocazie. Il intreb daca vine din Japonia, si daca cumva l-a trimis tata. Raspunde plictisit si totodata arogant ca nu si ca nu stie despre ce vorbesc. Dupa care pleaca. Super! Nici macar cum il cheam nu am reusit sa aflu. Oh, nici macar nu i-am multumit! Ce idioata sunt! Ce o fi crezand despre mine? Am continuat sa astept, insa nimic. Ceasul cel mare din aeroport arata ora 18:30 si eu tot nu imi intalnisem "surpriza". M-am dat batuta si m-am intors acasa. Introduc cheia in broasca, intru si simt miros de mancare... ce naiba? Ma apropii incet spre bucatarie, iar in sufragerie, vad pe cineva stand pe canapea uitandu-se la un film cu Jackie Chan.
- Ce ti-a luat atat sa ajungi? ma intreaba mirat, inainte sa apuc sa spun ceva. Cand ma uit mai atenta, vad ca cel ce imi era in casa, era pustiul de la aeroport!
- Cine esti si ce faci aici? il intreb speriata. El, la fel de calm imi raspunde:
- Tatal tau m-a trimis... deja ai uitat? Naruto! se prezinta el si isi intinde mana spre mine.
-Hinata, raspund sfioasa, intinzandu-i mana. In momentul in care mainile noastre au facut contact...
Am simtit un fior in intreg corpul... a fost intens... nu am mai simtit asta pana acum. Am dat vina pe emotie si am continuat.
-Ce ai gatit? De ce nu mi-ai zis la aeroport cine esti, si m-ai lasat sa mai astept inca o ora degeaba? Si cum ai intrat aici?
-Ramen. Ma gandeam ca ti-ar prinde bine sa mai stai pe afara. Ai lasat geamul deschis. Mi-a raspuns la toate intrebarile cu atata plictiseala si nonsalanta...ce-o fi vuzat tata la el de l-a trimis?

Am inceput o noua carte, dragii mei! ♡♡♡
Am o presimtire ca o sa va placa ideea asta noua pe care am introdus-o. Mi-era dor sa scriu capitole.
I-am promis cuiva ca voi mai scrie o carte (te simti tu), asa ca iata-ma din nou in postura de scriitoare "geniala". Va anunt de acum ca dupa ce cartea asta va fi terminata o sa va astepte alta. Si, da, in mini-vacanta asta de cand n-am mai scris am avut multe idei si le-am notat pe toate. ♤
XOXO! ♥♥♥