Ne-am găsit din întâmplare (NaruHina)

Capitolul 15.

Eram pregatita sa plec in parc cu fetele si, bineinteles, cu Naruto. Era ora 09:35, iar la 10:00 ma intalneam cu fetele. Ele la inceput n-au vrut sa vina si Naruto si nici eu, sincer, dar trebuie sa aibe grija de mine... . Oricum nu va sta intre noi, deci nu o sa ne deranjeze.
-Plecam? apare Naruto in spatele meu, eu tresarind usor, fiind surprinsa. Ce? Te-am speriat? continua el razand.
-N-nu, nu m-ai speriat doar ca... m-ai surprins.
-Aha... deci... plecam? repeta el intrebarea, inca fiind amuzat de ce s-a intamplat cu cateva secunde in urma.
-Da. spun eu incet.
Era liniste in masina... o liniste care te scotea din minti. As fi vrut sa spun ceva, sa porneac o conversatie, dar nu puteam sa scot niciun cuvant pe gura. Cuvintele parca imi erau blocate si un nod in gat nu ma lasa nici sa respir. Naruto era atent la drum, iar eu ma uitam ca o ciudata la el... ma bucur ca mi-am mutat privirea in fata cand am observat ca si el dadea sa se uite la mine. As vrea sa spuna el ceva, dar... nu cred ca isi doreste asta... . De ce imi face asta? De fapt, nu imi face nimic, dar are un efect ciudat asupra mea. Ce simt acum nu simteam cand eram cu Toneri... niciodata n-am simtit asta. Cand sunt cu el nici cuvintele nu mai vor sa-mi iasa pe gura.
-Hi-na-ta! Am ajuuuns! imi spune asta, fluturandu-si mana in fata mea, dandu-mi de inteles ca am ajuns de mult, iar eu... era prea pierduta ca sa-mi dau seama.
-Aaa... mmm... scuze, nu am observat.
-Unde sunt? N-au zis ca te asteapta aici? ma intreaba Naruto, rezemat de masina si cu ochii in telefon.
-Stai sa le sun!
Imi deschid telefonul, in incercarea de a suna pe una dintre prietenele mele, dar observ ca am cateva mesaje necitite. Cand citesc mesajele imi dau cu palma peste fata, Naruto apucandu-ma de mana.
-Sunt aici sa am grija de tine, nu cred ca e posibil sa te apar de tine asa ca nu-ti mai da palme singura. imi spune asta, parand serios, dar la sfarsit rade. Spune-mi ce s-a intamplat. continua de data asta serios... pe bune.
Ii dau telefonul sa citeasca mesajele, eu nemaiputand sa spun nimic.
-Deci... Ino si Temari au intalnire dubla, iar Sakura si Hanabi sunt bone de caini? Asta e ceva...
Situatia era una prosteasca si comica in acelasi timp. Totusi, daca nu vin o sa ma plimb pe aici, nu am de gand sa ma intorc acasa, mai ales cand stiu ca in masina e o liniste de mormant.
-Hai sa me plimbam! ii spun asta lui Naruto, el fiind iar cu nasul in telefon, nebagandu-ma in seama. Hai! il trag de mana, aproape tarandu-l dupa mine.
-Si tu erai buna de bona de caini, sa stii! Spune asta inca fiind tras de mine.
-Nu crezi ca esti cam glumet azi? il intreb eu chivotind usor.
-Ce? Nu iti place? Eu stiam ca fetelor le plac tipii cu simtul umorului. spune el, cu un zambet "fermecator".
-Serios? Si de unde stii tu asta? spun eu, uitandu-ma in alta parte, ca sa nu-mi vada obraji care incep sa devina usor rozalii.
-Nu sunt un mos, sa stii! Inca sunt destul de tanar. are fata serioasa... prea serioasa.
-Bine, bine cum zici tu... mosule! ii dau drumul la mana si incep sa fug prin parc in incercarea de a-l face sa nu ma prinda, pentru ca... i-am ranit orgoliul prin "mosule".
-Bine, cum vrei tu! Sa inceapa vanatoarea! spune si el, incepand sa fuga dupa mine.
Alergam pe aleea care era plina cu banci si copaci pe margine, iar acum ii multumesc Barbosului ca mi-am luat tenisi, pentru ca altfel aveam picioarele rupte. Alergam ca o nebuna, fara sa ma uit in spate, ca sa nu incetinesc viteza si sa ma trezesc cu Naruto in fata.
Pentru o milisecunda am intors privirea, observand ca nimeni nu era in spatele meu, asa ca decat sa alerg, am hotarat sa ma ascund dupa un copac.
Am stat acolo cateva secunde, fiind sigura ca nu ma va gasi in veci, dar cand eram atat de sigura pe mine, apare Naruto in fata mea, ridicandu-mi mainile deasupra capului si apropiindu-se foarte mult de mine.
-Mai crezi ca sunt un mos? imi sopteste el la ureche, fata lui fiind foarte aproape de fata mea.
-Mhm... dau din cap aprobator, vrand sa-l tachinez putin.
-Serios? imi spune el, apropiindu-se cu fata de fata mea, piepturile noastre fiind lipite.
Simteam cum sarutul care urma era inevitabil, eram prea aproape sa dam inapoi si, cel putin pe mine, nu m-ar fi deranjat, dar... Telefon nenorocit! De ce trebuie sa suni acum?
Naruto se da cu cativa pasi in spate, avand mana la ceafa si scarpinandu-se usor.
-Scuze... aa... mmm... Raspunde la telefon... spune el, stanjenit de situatie.
-Aaa... d-da. spun asta si plec la cativa metri de el, raspunzandu-i lui Ino.
-Alo?
-Hei, Hina, scuze ca nu am putut sa vin, dar am gasit niste baieti super draguti si am luat-o si pe Temari cu mine. Te-as fi luat si pe tine, dar n-am vrut sa-ti stric planurile de azi. Oricum, sper sa te distrezi cu Sakura si Hanabi!
-Nu are nimic, nici ele nu au putut veni.
-Aa... mmm... scuze inca o data.
Si asa s-a terminat conversatia care "m-a salvat" de la ceva ce... chiar voiam sa se intample.
-Hinata, hai acasa! imi spune Naruto cu un ton rece...
-B-bine... fata mea intristata cred ca spune totul.
Iar liniste, dar de data asta linistea era mai binu decat vorbele, care poate nu erau cele mai potrivite la momentul respectiv.
-Scuze pentru mai devreme, nu am vrut sa ajung asa departe... imi spune el, uitandu-se in continuare la drumul care parea infinit.
-Nu-ti cere scuze... nici eu nu trebuia sa ma joc asa cu tine.
Cum am ajuns acasa, am intrat direct la mine in camera... Oare il plac chiar atat de mult?

Stiu cat de mult va doriti sa fie momente NaruHina mai interesante, dar asta e tot ce va pot oferi acum.
App... la multi ani Floricele si Floricei, sa aveti o zi de nume minunata. =￣ω￣=
N-o s-o mai lungesc mult si o sa va spun doar ca va iubesc mult, mult, mult de tot! ♡♡♡
XOXO! ♥♥♥