Rapita din lumea ei

Inceputul: capitolul 2

A trecut mai bine de o lună și Tom tot nu îmi vorbea. Oare de ce? Ce la făcut să se supere atât de rău pe mine? Offfff....chiar vroiam să știu dar Lucas îmi spunea mereu să stau departe de el.
Visul acela imi apărea în fiecare seară, mă gândeam tot timpul la el,ce înseamna....offfff chiar aș vrea să îi spun lui Lucas dar el singur nu mar crede așa că...ce rost ar avea, dar oare Tom mar crede? Oare el ar sti ce să facă sau ce să îmi spună? Pffff trebuie să vorbesc neapărat cu el.
-Hei Lucas! ce faci?
-Bine....Lucas se uita așa ciudat la mine de parcă eram gata să îl omor. Vrei să te duci să vorbești neapărat cu Tom?
-Hai măi Lucas,te rog!
-Offff surioară....ce nu fac eu pentru tine? Uite....poți să stai la el sau cu el cât vrei dar de data asta te rog să ai grijă ,da?
-Bine...dar de când ai devenit tu așa de protector?
-De când prin pădurile astea a început să umble o bestie.
"O bestie" oare era vorba de lupul acela?
-Bine Lucas,o să fiu atenta.
-Bine, hai fugi la Tom!
Înainte de a pleca m-am dus în camera mea pentru a mă schimba deoarece nu credeam că o să mă lase să mă duc și încă eram în pijamale.
Vântul bătea foarte tare, era chiar frig afară și spre surprinderea mea singurul om care era afară era Tom. Am vrut să sar pe el dar am vost rațională și nu am facut gesturi necugetate.
-Bună Lisa....
Tom era foarte abătut ,aproape ca aș fi putut cu ușurință să îl pun la pamânt dacă luptam....dar cu el se întâmpla ceva...
-Bună Tom...ce ai?
-Adică?
-Adică ,de o săptămână nu mai vorbești cu mine! Ce sa întâmplat?
Tom nu vroia să se uite in ochii mei.
-A fost aniversarea parinților mei și am avot o dispoziție destul de rea. Îmi pare rău dacă te-am supărat.
-Nu e nimic Tom, vroiam doar să știu ce ai pățit și credeam că ești supărat pe mine.
-Nu mă pot supăra pe tine. Dar tu nu ești bine,ce ai pațit?
-Tom vroiam să vorbesc cu tine....de ceva timp visez mereu acelaș vis.
-Și ce te preocupă atât de rău?
Am tras aer adânc în piept și am zis tot ce mă apăsa. După ce am terminat de povestit Tom nu putea să creadă ce mi se întamplă, i se citea pe față că el știe ce mi se intâmplă dar a ales să tacă și mi-a zis că este doar un simplu vis care se tot repetă...nu e nimic neobișnuit în asta.
-Dar cine e femeia aia ,dar bărbatul de langă ea? Ce vor de la mice? La ce se referă? Te rog Tom, ăsta nu e doar un simplu vis și tu ști asta!
-Offfff....bine, îți voi spune dar te rog să mă crezi!
-Îți promit!
-Ești un lup...adică vârcolac.
-Minți!
-Nu mint Lisa, ăsta e adevarul!
Nu prea știu de ce îmi era așa de greu să cred asta? Eram un cârcolac, o făptură care nu există....
-Uite, dacă nu vroiai să îmi spui puteai să zici așa nu să inventezi niște chestii absurde!
-Offfff...Lisa.
-Hmmm... și eu care credeam că pot avea încredere în tine.
Nu vroiam să îl mai aud, vroiam doar să mă duc să îmi iau fratele și părinții in brațe.
-Lasă-mă Tom...te rog să nu te mai apropii de mine!
-Dar...
Am plecat înainte de a începe să plâng...mă durea rău inima că Tom mă mințea.
Când am ajuns acasă am intrat direct în camera mea și am început să plâng...vroiam doar să dispar!
Fratele meu a vrut să știe ce sa întâmplat, de ce plângeam?
-Ce a zis? Te-a rănit cu ceva?
Câteodată ,Lucas, e mai protector decât părinții mei.
-Nu sa întâmplat nimic...
-Lisa te cunosc destul de bine...de ce nu vrei să îmi spui?
-Pentru că...nu pot!
-Offfff...bine surioară.
-Te iubesc Lucas💖
-Surioara mea mică...hai la masă!
-Bine,acum vin!
Lucas sa ridicat de pe pat și a plecat. Mă lăsase singură în propria mea închisoare.... mă simțeam din nou singură.
Afară se făcuse deja seară, era așa frumos și liniștitor încât simțeam că pădurea ma chiamă...știu că sună ciudat dar chiar așa simțeam. M-am dus la fereastră unde am văzut acel chip frumos al lui Tom care era ațintit asupra ferestrei mele. Vreoiam să îi întorc spatrle si să mă duc la parinții mei dar....trebuia să știu.
Fără să mai aștept, am zburat pe ușa și am luato spre padure cu Tom în urma mea.
-De ce fugi?!
Era chiar foarte aproape de mine dar eu nu vroiam să îl văd, cel puțin nu până ajungeam în pădure.
După câteva minute am ajuns in mijlocul acesteia. Era foarte liniste.
-Nu ai obosit? Întrebă Tom în timp ce încerca să își tragă răsuflarea.
-Nu!
Cand m-am întors spre el ,acesta își ferii privirea. Nu vroia să mă privească.
-Vreau să știu tot adevarul! De unde ști tu ce sunt?!
-În primul rând, știu ce ești pentru că asta sunt și eu.
-Aha ,bine... și mai sunt ca mine?
-Da, foarte mulți!
-Unde se află? Sunt si pe aici?
-Nu...pe aici nu au mai fost vârcolaci de foarte mult timp.
Simțeam cum o luam razna. Nu mai gândeam limpede.
-Lisa? Ești bine?
Tom sa apropiat de mine încercând să mă ia în brațe cu gândul de a mă linisti.
-Și parinții mei...
-Care?
-Cei...
-Cei naturali?
-D...Da...
-Parinții tăi naturali sunt unii dintre cei mai răi vârcolaci.Tatăl tău este unul dintre cei mai fioroși ,iar mama ta a fost gata să distrugă o întreagă haită doar pentru că a fost jignită.
-Serios?
-Da...dar își iubesc foarte mult copii.
-Mai am frați?
-Da, ai doi frați mai mari, Adrian si Mihai. Și ei sunt la fel de periculoși mai ales când tu ai disparut aceștia au devenit mult mai agresivi.
-Ei unde sunt acum?
-Nu prea departe de aici, dacă vrei putem merge o data dacă nu vin ei.
-Adică?!
-Părinții tăi au aflat unde ești, de când ai început tu să ai visele acelea de atunci părinții tăi te contactează.
-Dar cum de am ajuns să fiu în familia asta?
-Pai...un moment de neatenție din partea lui Mihai.
-Adică?
-Între haita noastra si o alta haită se dă un război de mult timp. Unul din haita adversă a profitat că ai fost lăsată singură în casă și te-a luat. A vrut să te omoare dar în schimb te-a lăsat pe marginea drumului, crezând că te va lua cineva și așa a și fost.
-De unde ști toate astea?
-Lisa...eu sunt protectorul tău, asta e treaba mea.
-Am un protector?
-Da! Am fost alături de tine mereu. La primii tăi pași, prima căzătură. Te-am văzut crescând și pot spune că ești leita fratelui tău Adrian.
-Da? Cum așa?
-Da, semănați fizic , vă place să aveți grijă de cei din jurul vostru și o să fii o conducătoare la fel ca el.
-El e șeful haitei? Credeam că e tata.
-A fost dar a cedat locul fratelui tău.
-Și crezi că mă va primii în haită?
-Da.
-Bine.
-Hai!
-Unde?
-Lisa...e cam tarziu, trebuie să te duc acasă!
-Chiar acum?
-Da! Hai!
-Offff...Bine!
Drumul spre casă mi sa parut atat de lung ,dar când am ajuns am realizat că toți din casă dormea ,era și normal fiind miezul nopții așa că am făcut și eu la fel. Am intrat repede în camera mea unde am intrat în pijamale și apoi la somn.