Rapita din lumea ei

Capitolul 21

Toamna se apropia cu pași rapizi de noi și așa cum mulți spun: "A venit frigul ,dar tu? Tu când vi?" și așa era, el când va venii?
-Hai aici băiete!
Cel puțin el încă a rămas cu mine.
Blood se așeză cu capul la mine în poală și privea cerul plin de nori de pe dealul unde stăteam.
-Îmi e dor băiete și asta doare foarte rău. Oare unde o fi?
Poate ca Blood mă asculta sau doar se uita la mine.
-Știu că nu e adevărat ce a zis mama, nu e adevărat, totuși trecuseră mulți ani , am fost răpită, am evadat, am cunoscut chiar și alte ființe și am putut să îmi construiesc un imperiu....dar uite cum totul a dispărut ști? Puf, ca un balon, ca un vis...
Mi-am îndreptat privirea spre cerul care era la fel ca și mine, trist, și am dat drumul lacrimilor pe care la țin ascunse de toți.

Autor

După tot ce făcuse Jon tot nu putea să își uite îngerașul. Îi era foarte dor de micuța lui Lisa. O privea cum stătea și încerca să se liniștească dar nu reușea.
-E încă acolo, nu?
-.....
-De ce ai facut asta?
-Trebuia...
-Știu idiotule! Dar de ce trebuia?!
-Mă detesta...
-Și acum? Crezi ca te iubește?!
-Nu...
-Pffff...ce ai de gând Jon?
-Nu prea știu Dimitri dar...
-Doare și știu asta frățioare.

Lisa

Iarna se apropie cu pasi repezi de noi si eu nu prea sunt bucuroasa.
Stau in fata șemineului citind o carte despre vârcolaci si vampiri. E chiar interesanta, o fata care a fost separata de familia ei de mica , nu a știut ce ea cu adevarat si a avut o viata frumoasa. Dar totul se schimba cand apare familia ei naturala si....nu stiu ce se intampla in continuare dar nu sunt prea curioasa. Seamănă cu povestea mea sau cu 'visul' provocat de acea coma.
-Hey, ce faci Lisa?
-Citesc Lucas, zi ce vrei!
-Vroiam sa te intreb daca vrei sa iesi afara cu noi....
-Cu care voi?
-Gasca, a nins si e chiar frumos.
-Hai ca vin si eu!
-Te astept!
Am lăsat cartea pe măsuța de cafea  si m-am dus in camera mea sa ma schimb de pijamalele mele pufoase cu fulgi de zăpadă in niste colanți negri , o bluza roșie cu reni tricotata , geaca mea groasa si in picioare botinele mele anonime. Stiu...'anonime'?! Pai am primit un colet acum cateva zile de la un anonim in care se aflau botinele însoțite de un bilet:
"Buna Lisa! Nu mai plânge printesa mea, nu iti sta bine! Stiu ca iti e dor de el dar asteapta.
Aproape ca a venit iarna, se apropie craciunul si poate iti va lasa mosul ceva sub brad cu o funda roșie.
Ai grija printesa
  D"
-Gata Lucas!
-Bun! Credeam ca nu o sa mai vi!
Nu am mai răspuns si am iesit afara in zăpadă. Chiar daca nu era foarte mare totuși a venit prea devreme.
-Hai Lisa!
-Hai....

Am fost plimbată prin toata pădurea, peste tot am fost iar Lucas nu a obosit nici macar umpic si eu nu mai pot de picioare!
-Mai mergem mult? 
-Nu....acum ajungem acasa.
-Bine!
Eram aproape de casa cand ceva mi-a atras atenția si nu era ceva extraordinar, era doar o persoana care se tot uita la mine dau mai bine spus...se holba foarte insistent la mine.
Am crezut ca poate o fi nou pe aici si mna...
-Hey!
Realitatea ma lovit ca un ciocan in cap, semăna foarte bine cu Jef. Aceiași postura  care te făcea sa intri in pamant, privirea lui blândă de care imi era dor era amestecata cu o tristețe si asta il făcea sa para foarte deplorabil.
Nu a zis nimic, doar sa întors cu spatele si a plecat chiar atunci cand a inceput iarăși sa ningă cu fulgi mari făcând  totul foarte neclar pentru mine.