Rapita din lumea ei

Capitolul: 13

După câteva zile...

Am încercat să îmi reiau rutina zilnică pe care o aveam cândva dar nu am mai reușit. Tot ce reușeam să fac era doar sa ma trezesc ,să mă spăl, să mânânc ,să stau să mă uit la tavan și înapoi la somn. Începusem chiar să arăt că o stafie ,eram foarte slabă. Îmi plăcea să mă duc în parc și să mă uit la lume, la copii care se distrează cu părinții.
Stăteam în camera mea și mă holbam la tavan.
-Ce am făcut să merit asta?
"Nu știu..."
-În seara asta e timpul să mă transform nu?
"Da"
-Bine...
Până când a venit seara am stat cu ochii pe tavan. Să nu plece undeva.
Când luna a ajuns pe cer mă simțeam puternică, am ieșit din casă și am pornit spre pădure. Când am ajuns transformarea începuse. Mă durea îngrozitor dar la final...totul a fost transformat în plăcere. Îmi plăcea să mă simt așa puternică. Vroiam să știu cum arăt, ce culoare are blana mea. Cum transformarea mea a întârziat cam mult era foarte curioasă.
Am alergat până la un lac unde m-am văzut. Eram...superbă! Blana mea era foarte ciudată, în sensul bun, era un negru amestecat cu roșu, minunat. Ochii mei erau negrii, se asortau super, puteai să zici că nu am ochi.
După ce am plecat de la lac am vrut să îmi testez viteza și cum mă așteptam a fost mare. Cred că am dat câteva ture de pădure.
Offff...aș fi vrut ca mami și tati să fie aici.
Mereu mă întreb ce sar fi întâmplat dacă eu aș fi fost normală nu vârcolac. Poate că acum aș fi stat cu părinții mei la cină și aș fi povestit despre tot ce am făcut azi, așa cum făceam când eram mică.
-Lisa?
Ceva sau cineva mă trăsese afară din gândurile mele și când m-am întors la acel cineva ma surprins faptul să îl vad acolo pe Tom.
"Ce mai vrea și ăsta?!"
"Te aud!"
"Cum??"
"Ehh vei afla"
"Bine și ce vrei!?"
"Nimic!"
"Bun!"
Am întors spatele acelui animal ,că nu știam cum să îi zic altfel și am plecat înapoi spre casă. Nu a făcut nimic, a dtat decât pe jos. Bravo lui! Să stea acolo!

Următoarea zi

"Hai sus!!"
"Poftim?"
"Lisa! Trezirea!"
"De ce?"
"Îi simt aproape!"
"Pe cine?"
"Familia ta!"
"Și ce ai vrea să fac?"
"Să plecăm de aici!"
Eram umpic cam adormită dar totuși înțelegeam gravitatea situației așa că am sărit din pat, mi-am îndesat niște haine într-un ghiozdan și am ieșit pe fereastra dormitorului meu.
Începusem să cred că ăștia îmi vor doar puterea.
Am fugit cât de repede am putut de pe teritoriu cu mare grijă. Trebuia să trec de ei fără să fac zgomot.
Ajunsă în habar nu am ce zonă am încercat să mă liniștesc și să încerc să îmi revin înainte ca un vârcolac de pe aici să mă depisteze, dacă era.
"Max!"
"Dap!"
"Unde crezi că ar trebui să mergem?"
"Nu știu..."
"Pffff....îmi vreau vechia viață înapoi!!"
"Știu că suferi acum dar o să îți treacă."
"Mda...sigur!"
Nu prea vroiam să mă contrazic cu lupul meu dar era chiar foarte deranjant.
"Lisa..."
"Ce mai e?!"
"Vampiri!"
"Vai ce glumă bună!"
Dar chestia e că nu glumea. Chiar eram înconjurată de vampiri.
-Vai...uite ce am găsit!
-Ce...ce vreți?
-Cris! Lasă fata în pace!
-Da stăpâne...
Dintre copaci apăru un vampir mai înalt și mai bine făcut decât ceilanți. Perfect! Fix vampiri îmi trebuia mie!
-Îmi cer scuze pentru camarazii mei.
Îmi era frică sâ răspund. Dacă făceam ceva greșit și mă omora?! El e un uriaș vampir iar eu doar un simplu vârcolac. Stai așa! Nu sunt un simplu vârcolac! Sunt și un demon.
-Ce căutați voi aici?
Oare ce o fi fost în mintea aia a mea de am întrebat chestia asta chiar, CHIAR NU ȘTIU!!
-1 Ăsta e teritoriul meu
2 Văd că ai mult tupeu. Pot să știu cine ești?
-Lisa....
-Care?!
"Okey...acum chiar că sunt mâncată! Max!"
"Offf femeie! Ești o prințesă!!"
-Lisa Green, prințesa demonilor!
"Bravo Lisa!"
"Mersi"
-Nu am avut niciodată onoarea de a o întâlni pe prințesa demonilor în persoană.
-Păi atunci sunt încântată să te cunosc....stăpân al vampirilor?
-Hmmm...nu, mă numesc Jon.
Am schițat un mic zâmbet și am dat să plec dar Jon ma oprit.
-Ce zici să vi cu noi la palat?
-Nu mersi, sigur familia mea e îngrijorată.
-Poate, dar tu ce cauți pe aici?
"Ăăăă...sunt moartă Max"
"Lisa Green!"
-Vroiam să mă plimb și nu am realizat că am intrat în teritoriul vostru, scuze.
-Nu este minic. Poți venii mereu aici.
-Mulțules, trebuie să plec, paa!
-Paa!
"Hmmm ,nu mi se pare chiar așa rău Jon."
"Tu cine mai ești?!"
"Lisa, sunt eu! Max!"
"Max nu ar fi zis ce ai zis tu!"
"Pfff zice și omu ceva drăguț și sar de fund în sus!"
"Nu ești om!"
"Mda..."
Nu am mai zis nimic și m-am îndreptat spre casă cu speranța că voi fi ok.
Acasă nu era chiar ok, încă erau toți acolo, mama, tata, Dimitri, Mihai...toți.
"Haide Lisa, fi puternică!"
"Bine Max!"
-Hai să o facem...

Jon

-Stăpâne, trebuie să mai ieșiți din castel!
-Nu vreau Cris! Pleacă!
-Nu mai fi asă Jon!
-De ce?! Crezi că a fi blestemat de o vrăjitoare e amuzant?!
-Nu dar dacă ieși ai putea, poate ,rupe blestemul.
Offff...Cris chiar nu pricepea. Acum ceva timt o vrăjitoare ma blestemat pentru că am omorât persoana la care ținea enorm. Ma blestemat , făcând astfel să trăiesc până când prințesa demonilor ma va iubi. Ce prostie! Demonii nu au avut niciodată o prințesă și atunci când sa născut una printre ei aceasta a dispărut și famia ei a fost omorâtă oricum sigur nu sar fi îndrăgostit de mine deoarece ia fost și promisă regelui îngerilor. Porcărie!!
-Bine, ies dar este pentru ultima dată.
-Da stăpâne!
Am ieșit afară târând după mine cam vreo 5 vampiri. Nu știu de ce dar măcar să nu fiu singur cu Cris, mă plictisea enorm.
Pădurea rămăsese la fel. Aici îmi plăcea să vin când eram mic cu părinții mei. Mă distram super bine.
Cu cât înaintam spre granița cu vârolacii am simțit un miros umpic cam familiar. Am vrut să văd ce este dar Cris și restul al luato înainte.
-Vai...uite ce am găsit.
Vocea lui Cris eram cam ciudată și eram curios să știu ce a găsit așa de interesant.
Când am ieșit dintre copaci chipul unui pui de înger stătea în fața mea. Se vedea că e speriată după cum arăta și vai de mine! Arăta ca o stafie, palidă și foarte slabă. Se uita la mine cu frică. Nu vroiam asta.
După ce am aflat cine este inima mea înghețată parcă începu să bată.
Sărăcuța de ea. Cine o fi aduso în starea asta?! Am vrut să o iau la castelul meu, să am grijă de ea dar a refuzat băgând o minciună cât mine de mare. Știam că minte! Dacă ar fi avut o familie aceasta nu ar fi arătat așa, ea era singură.
Nu am vrut să fiu insostent cu ea și am lăsat-o să plece.
"Hei!Boule! Ce crezi că faci?!"
"Ce e Vitani?!"
"Ea e aleasa ta și o lași să plece?!"
"Nu ,o voi supravegea!"
"Ai grijă Jon!"
"O să am!"
Vitani era vampirul meu interior. Eu știam că doar vârcolaci au așa ceva dar sa dovedit că eu sunt un specimen mai...diferit.
-Cris, vreau sa stai cu ochii pe ea!
-Da stăpâne!
-Să îmi spui tot ce faci, ziua și noaptea!
-Da!
-Pleacă!
Știam ca (,) Cris va avea grijă.

Lisa

-Ce mai vreți?!
Mă uitam la ei foarte supărată, eram chiar gata să sar pe ei să îi omor.
-Fetiță proastă!
-Potim?!
Ma uitam buimacă la Dimitri.
-Așa cum ai auzit! Te crezi mare regină peste demoni! Ești doar o proastă care sa îndrăgostit orbește de acel Maryus care a vrut doar să te protejeze și tu....nici nu știai! Familia asta nu e a ta! Adevărata ta familie a murit când te-ai născut! Tot ce ai văzut tu a fost trucat de mine, erai așa obsedată de dragoste și afecțiune încât te puteai arunca și în brațele unui vampir! Nu mai putem suporta copilă proastă! Ai dat totul peste cap! Tu trebuia să mori și asa și va fi. Am venit aici pentru că aveai dreptul totuși să ști ce sa întâtâmplat cu adevărat.
-Ah.....ce ați făcut?!
-Te-am otrăvit proasto!
Ceva în mine murea încet dar nu știam exact ce.