Rapita din lumea ei

Capitolul: 12

-Tu vrei doar dragoste, iar eu îți dau în schimb doar durere.
-Ce?
-Pleacă departe de mine!
-De ce?!
-Sunt doar un demon.
Ochii lui Dimitri sau făcut negri.
-Nu te las!
-Ba da!
Iar în acel moment cuțitul pe care îl avea în mână sa îndreptat spre mine.
-Nuuuuu!!
Am strigat cât am putut un "nu" cât se putea de tare. Cu siguranță tot palatul sa trezit.
-Ce ai femeie?!
Lângă mine stătea un Dimitri, somnoros și puțin îngrijorat dar extrem de adorabil.
-Nimic.
-Ok.
Fără să mai ceară explicații sa pus la loc pe pernă și imediat a adormit.
"Max!"
"Da Lisa, știu."
"Oare ce înseamnă?"
"Nu știu...Să sperăm că a fost doar un simplu vis."
"Mda..."
După o seară grozavă în care m-am răzbunat pe acei trădători și a fost liniște...a apărut acest vis care mă cam panichează.
Am coborât în bucătărie unde mama și tata stăteau la o cană de cafea.
-Neața!
-Neața Lisa!
Părinți mei sunt chiar ok...până acum.
-Ce planuri ai azi?
Tata se uita cam prea curios la mine și ma făcut să mă panichez. Hei! Nu sunt obișnuită cu asta! Nimeni din fosta mea viață nu mă întreba asta decât dacă era cazul să plecăm undeva.
-A păi alerg, fac sport...știți voi.
-Bine dragă.
Vocea mamei era așa de dulce.
Fără să îmi dau seama noi nu plecasem din iad.
-Ăăăă...mama, de ce încă sunt în iad?
-Scumpo, acum ai 17 ani. Peste căteva zile ai încoronarea și vei sta aici ,de aceea.
-Aham....paa!
Ok, mi se părea umpic cam ciudat dar ehhh....până acum câteva luni am crezut că sunt o fată normală dar sa dovedit ca sunt prințesa demonilor.
Am vrut să ies la suprafață, sigur acolo erau toți.
În câteva clipe eram în casa fratelui meu, dar nu era nimeni. Am strigat dar nu a răspuns nimeni.
"Max, îi simți?"
"Nu."
"Ce ciudat..."
"Oare unde or fi toți?"
"Lisa...ceva nu e bine!"
"De ce crezi...."
Nu am apucat să îi răspund lupului meu că ceva sau cineva zgâria ușa.
-Hei? Cine e?!
Liniște, nu a răspuns nimeni.
"Fugi!"
"Acum!"
Nu am vrut să mă cert cu Max așa că am fugit pe fereastră afară. În urma mea era un lup uriaș ,alb. Pentru câteva secunde ceva îmi spunea să mă opresc dar Max era mai puternic.
Am fugit cât am putut de tare. Îi simțeam respirația în ceafă.
"Nu mai pot..."
"NU!"
Nu am mai rezistat și am picat. Nu mai puteam.
Asta îmi amintea de zilele de vară care la petreceam cu verii mei. Întreceri, provocări aiurite, pariuri și mai aiurite....era așa frumos.
-Ești bine?
-Hm?
-Te-am întrebat dacă ești bine. Nu am vrut sa te sperii.
În fața mea stătea un adevărat Adonis.
Un bărbat înalt, cam de vreo 1,80....cred că are cel puțin 20 și ceva de ani. Părul lui negru îi intra în ochi și apropo de ochi...erau de un albastru superb, deja eram pierdută în ochii aceia. Nu arăta chiar rău chiar dacă avea pirs în buza de jos , tot superb era.
-N...nu e nimic.
-Bine, ăăăă...eu sunt Seba.
-Încântată, eu sunt Lisa.
-Încântat să fiu în prezența prințesei demonilor.
-De unde...?
-Știu? Cred că fiecare haită știe cum arăți și cine ești. "Ești celebră"
Hmmmm....era drăguța această aluzie a lui.
-Dar tu cine te crezi să îmi vorbești așa?!
-Sunt Sebastian sau Seba, cum îmi spun prietenii, prințul îngerilor.
-Ce??
Deci la chestia asta chiar am rămas mască. Ce?! Cum?! Hă?! Cine e?!
-Dap!
De ce dracu' e așa relaxat!? Mie îmi vine să întru în adâncul iadului. Dap! Îmi era rușine de el.
-De ce îți e rușine?
-Hm?
-Ești ca racul la față.
-A păi....pfff nu am o scuză plauzibilă pentru asta deci...imi e rușine de tine.
-De mine?! Mie ar trebui să îmi fie rușine că m-am purtat așa cu tine. Nu ar fi trebuit să te sperii așa. Îmi cer scuze.
-Nu e nevoie.
Îmi aruncă un zâmbet foarte cald, chiar mi se părea că îl cunosc.
-Și unde vroiai să te duci?
-Păi...la tine.
-La mine?
-Da, a cam venit timpul să vorbim, am vrut să mă cunoști înainte de logodnă și....
-Ce dracu' ai zis tu acolo?
-Vocabularul!
-Ma doar fix în cot de vocabular!
"Lisa, ce se petrece?!"
"Șezi cuminte potaie!"
"Cine ești și ce cauți în mintea mea!? Și de ce mi-ai făcut lupul " potaie"?!"
-Eu îți pot intra în minte când vreau.
-Javră!
-Poftim?
-EȘTI DOAR O JAVRĂ!
Fără să mai stau pe gânduri am plecat. Cine se crede ăla?! Și ce logodnă?!
Am ajuns imediat în sala tronului unde stăteau toți.
-VREAU EXPLICAȚII!
Atenția tuturor se concentra asupra mea.
-Despre ce vorbești?
Tata știa și eu știam asta. Mă mințea chiar pe față.
-Ben...hai să îi spunem.
-Bine Rose.
-Ascult!
-Uite scumpo, începu mama delicat. Înainte de a te naște, regele îngerilor a vrut să distrugă iadul. Nu știam că să facem așa că am promis că atunci când vei împlinii 17 ani vei fi a lui, bine, a fiului său.
-CE?!
-Da așa e, a fost o alegere proastă.
De ce?! Ce se petrece cu universul, cu zeii de au dat cu atâtea belele fix în mine?!
Nu mai stiam, nu mai gândeam limpede!
-Ce ați făcut? Ce am făcut să merit asta?
-Scumpo....
-TĂCERE! Să nu vă aud!
-Lisa! Să nu mai vorbești așa cu mama ta!
-Taci trădătorule! TACI!
Lupul din mine urla, urla de durere și întunericul la fel.
-Hai Lisa...
-Taci Mihai! Ce am făcut greșit?
Deja nu mai suportam durerea așa că am dat frâu liber lacrimilor.
Toți se uitau la mine cu milă. Le era milă de mine. Nu vroiam asta!
-Știu că e greu dar....
Dana încerca să îmi explice ceva dar ura din mine era prea mare.
-Cum?! Cum ați putut să mă vindeți!?
-Nu a fost așa!
Vocea aceea...
-Dimitri? Tu știai?
-Da.
-Și tu...trebuiai să fi lângă Maryus și tu ai profitat de mine.
-Nu!
-Ba da...sunt doar un nimic!
-Nu e așa!
-Ba da! Toți știu asta!
Nu mai puteam, simțeam că mă sufoc. Am vrut să plec departe.
Nu am mai așteptat alt răspuns de la cei din jurul meu și am ieșit din castel.
Toți demonii se uitau la mine speriați, terifiați.
M-am așezat undeva, într-un loc retras și am început să plâng. Mă durea sufletul. Printre suspine am scăpat un "Vreau acasă".
Într-o fracțiune de secundă eram în vechia mea casă. Totul era la locul lui.
Am intrat în bucătărie unde...
-Mami? Tati?
-Bună scumpo.
Vocea caldă a mamei îmi trecea pe lângă urechi că o melodie de adormit copii.
-Sunteți bine?
-Da scumpo, de ce?
Nu am apucat să răspund că am revenit imediat la normal.
-Sunteți doar în mintea mea...
-Așa e scumpo ,ai grijă de tine.
Atât a mai spus mama și a dispărut îmediat și cu tata.
-Mami...îmi e dor de tine.
Îmi doream vechia viață înapoi. Îmi vreau înapoi părinții.