Rapita din lumea ei

Capitolul:19~Războiul~

-Haideți! Nu vreau ca acest război să îl pierd! Or fi ei vampiri dar noi avem vânători ,demoni și strigoi.
La ultimul cuvânt pronunțat, vânătorii începuseră să se uite în jur dar nu îi vedeau.
După câteva clipe ,pe câmpul de luptă a apărut și Jon cu armata lui și Dimitri întârzia!
-Regină!
Mă întorc cu spatele la Jon și îi observ! Erau strigoii în frunte cu Dimitri.
-Am crezut că nu vei venii!
-Eu?! Nu ratez un război!
-Așa am sperat!
M-am întors înapoi în poziție după venirea lui Dimitri lângă mine.
Mă uitam la Jon ,părea umpic cam surprins să îl vadă pe Dimitri dar mai ales era surprins să îl vadă pe Dimitri lângă mine! După tot ce sa întâmplat.
-Dimitri?! Ce faci tu aici?!
-Păi, vezi tu...am venit să îmi ajut regina. Tu ți-ai bătut destul joc de ea!
-Taci! Dispari! Asta nu e lupta ta!
-Ba este!
Cei doi parcă vroiau să facă schimb doar de replici nu și de arme.
-Ok dragule, hai să îl distrugem!
La auzul acestiu...cum să zic...alint mai sarcastic, Jon a luat foc. O Doamne, dacă știam că e așa îl distrugeam de mult.
Fiecare pe pozița lui, fiecare cu tabăra lui până când am spart liniștea.
-Cel mai bun să câștige!
Și lupta a început, vampirii erau puternici și nemiloși dar așa erau și vânătorii mei alături de strigoi și demoni.
Lupta continua, Dimitri se lupta cu 3 dintre cei mai buni vampirii ai lui Jon și pentru câteva secunde am crezut că cedează și că se dă învins însă, așa cum eu am crezut că se dă bătut, așa ia făcut și pe vampirii să creadă slăbind puțin lupta lor dar au picat în plasa lui astfel aceștia au sfârșit fără cap. Nu dădea semn că vrea să se apropie de Jon care era prins între Dante ,Hugo și Lara, cei mai buni vânători ai mei. Erau la fel de puternici ca și Jon dar acesta trișa. Stai ,ce?! Trișa? Nemernicul! Dante a căzut alături de Hugo. Am simțit câteva înțepături în inimă atunci când am văzut cu câtă ură a putut să o pună și pe Lara la pământ scoțând organul vital din pieptul ei.
Pentru o secundă ș-a aruncat privirea asupra mea. Era mândru de ceea ce făcuse, nu putea fi el Jon.
Eu vroiam să ajung la el ca să îi pot șterge acel rânjet tâmp de pe față! Nu suportam să îl văd cum triumfă dar eram prinsă cu niște vampiri care nu îmi dădeau pace. Cum omoram unul ,cum apăreau alții în locul lui. Cât de repede se înmulțesc ăștia?!
Deja mă enervau așa că fără a mai ezita i-am tras un pumn unuia dintre ei astfel rupându-i capul. Cu ceulanți am terminat la fel. Ba îi scoteam inima ba îi zbura capul.
Nu mai venerau vampirii lui Jon să mă atace, erau prea ocupați cu vânătorii care le dădeau bătăi de cap.
Asta era șansa mea de a ajunge la Jon ,de a mă răzbuna!
Treceam prin mulțimea care lupta pentru propria viață ca fulgerul, nu îmi păsa că am călcat și câteva cadavre în picioare, îl vroiam mort.
Cu ajutorul puterilor mele am reușit să îmi creez o sabie chiar înainte de a ajunge la Jon dar chiar înainte de a îl lovi acesta mi-a parat lovitura.
-Ce faci?
-Bine, tu?
-Nu prea bine, de ce lupți murdar?
Mda....poate că vroiam să îl distrug și mda...poate că am luptat umpic murdar. Ehhh...asta e, în dragoste și război totul e permis iar aici nu mai e de mult dragoste, doar război!
-Te voi distruge!
Țip chiar înainte de a încerca iarăși să îl străpung cu sabia.
Era aproape imposibil, îmi ghicea fiecare lovitură dar nu era de ajuns, nu știa de ce eram gata să fac ca el să...pa-pa!...de pe lumea asta!
Cu cât săbiile noastre se loveau mai puternic cu atât mai multe scântei ieșeau. Era în fața mea plin de răni, chiar dacă nu am reușit să îl nimeresc bine cu sabia tot are câteva zgârieturi mai adânci, dar nu e el singurul, și eu sunt plină de vânătăi și sânge dar nu contează.
-Ai obosit regină?
Nu știam la ce se referă, și el era la fel ca mine. La un moment dat își aruncă sabia din mână.
-Vrei fără arme pisoiaș?
-Îți e frică de lumină dragă?
-Nu!
-Atunci de ce nu vi să mă ataci?
Nu observasem până acum dar ne luptam la umbra unui copac și el stătea fix la graniță, unde lumina întâlnește umbra. Nu era foarte însorit afară dar era bine.
Nu am mai stat prea mult să analizez terenul că am năvălit asupra lui cu o ploaie de pumni. Îl loveam fără milă și el doar se apăra. A încasat mulți pumni până să înceapă și el. Dacă el a fost bătut atunci eu am fost torturată! Am primit pumni în burtă până am crezut că nu mai am sânge în mine. Mă săturasem pe bune de el și cu ultimele puteri am sărit spre el dar...așa cum am zis că în dragoste și război totul e permis așa e, la o fracțiune de secundă sabia lui face contact cu pieptul meu punând pauză la tot.
-Regina a căzut!
-C..ce..?
-Te iubesc Lisa dar tu mai forțat să fac asta, sper să înțelegi, am vrut să îi revezi pe oamenii care au avut grijă de tine și de data asta să nu mai pleci de lângă ei.
Mă uitam la el ca la felu' 14. Liniște, nu se mai auzea nimic. M-am întors cu o ultimă putere spre câmpul de luptă, toți se uitau la mine.
-Lisa!
Acela era Dimitri care ma strigat și cred că am auzit cum ma lătrat și Blood.
Blood... offf...cât aș vrea să nu mor acum și să mă mai pot juca cu el, cu urechile lui delicate și pufoase.
Lupta e pierdută. Nu am câștigat nimic, am pierdut.
Corpul mă durea îngrozitor și nu mă mai puteam ține pe picioare făcând contact cu iarba care nici nu am observat cât de moale putea fi. Îl simțeam pe Dimitri cum mă striga și cum mă zgâlțăia, îmi tot spunea să rezist, să deschid ochii dar era foarte greu și am renunțat căzând într-o liniște sumbră dar totuși liniștitoare.