Rapita din lumea ei

Capitolul: 17

Totul merge destul de bine în noul meu castel. După circul pe care lam făcut la dragoni am venit înapoi pe pământ apoi am început, împreună cu demonii să construim un nou regat înconjurat de ziduri imense.
Am preferat ca în loc de o armată de oameni mari să cresc toți copii din preajmă și astfel timp de 14 ani am răpit și antrenat copii care plângeau după părinții lor. Și mie îmi era dor de familia mea dar a trecut și singura regulă în imperiul meu care se extinde rapid cu fiecare secundă în care demonii mai distrug cânt un oraș toți stiu doar un singur lucru: "Dragostea este interzisă" și este pedepsită cu decapitarea. Nimeni nu are dreptul să iubească ci doar ura domnește aici.
Anii trec și eu devin mai puternică mereu. Frumusețea mea nu pălește și nici a frumoasei mele Pryn care doarme liniștită în pătuțul ei.
Nu, ea nu este copilul meu dar acum câteva luni o femeie a murit în regat și mi sa spus că aceasta avea o fetiță. Săraca femeie a fost violată și astfel a apărut Queen dar nu îmi pare rău pentru că a fost pedepsit.
Queen e foarte cuminte și îmi seamănă, blondă, cu tenul fin, aceiași privire dulce pe care o aveam dar singurul lucru care o deosebește sunt ochii ei. Aceștia sunt roșii ca focul. Îmi aduce aminte de mine, dar nu am să o iubesc, doar am să o cresc ca fiind parte din familia regală și atât. Eu nu îmi permit luxul de a avea sentimente, acestea sunt prea scumpe.

Ziua de azi este chiar una plictisitoare de vară, toți se antrenează în fața castelului și astăzi îmi vin niște copii noi. Poate ar trebui să o las mai moale cu ei chiar dacă până acum toți vânătorii mei sunt puternici.
-Regină!
-Ce este Flavio?!
Am preferat să îl iau și pe Flavio cu mine, totuși.
-Au venit regină.
-Bine! Poți pleca!
Stăteam în camera dedicată părinților mei și mă uit la pozele cu ei...doare. Fiecare amintire înfige un pumnal de gheață în inima mea făcut praf.
Privirea mea a căzut pe o fotografie cu mine și Lucas. Oare ce o mai face? E bine? Îmi lipsește foarte mult.
Las poza jos și pentru ultima dată mă mai uit la cameră și plec spre sala tronului unde erau copii și rămân puțin șocată să văd că aceștia nu plâng, ei stau drepți în fața mea.
Toți drepți zici că erau la anihilare. Erau mulți băieți dar unul chiar mi-a atras atenția. Chiar dacă era mic, semăna puțin cu Jon.
Hmmm....mereu îmi e dor de el dar nu îndrăznesc să mă apropii de regatul lui, nu după toate cele întâmplate și plus că a trecut atâta timp. Totuși ,14 ani, nu e puțin și poate că el are o viață mai frumoasă ca a mea. Poate că are acum o familie și...e fericit.
-Bun venit! Văd că nu sunteți speriați de mine. Bravo! Nu vreau să văd frică în voi și nici milă dar un lucru să fie clar, NU MĂ SFIDAȚI! Aici nu se permite luxul de a avea sentimente! O să fiți antrenați pentru a mă sluji doar pe mine, nu vreau trădare!
Cu o ultimă privire dau să plec dar sunt oprită de un strigăt din partea opus a camerei.
-Regină! Camera lui Pryn
Atât a fost nevoie să aud și am alergat pe scările de ghiață ale turnului în care se afla Pryn.
Am dat buzna în camera ei dar am fost pur și simplu aruncată în peretele din spate.
Foc! Toată camera era cuprinsă de foc, țipetele micuței se aud dar nu pot sa fac nimic. Ea e acolo iar eu aici, nu pot intra și nici ea nu poate ieși.

Jon

Seara asta , ca în toate celelante, stau și m uit la castelul Lisei. Aștept să intre în camera ei și să o pot supraveghea în liniște.
Ceva nu e bine, ea nu întârzie și e prea multă zarvă în castel. La o aruncătură de băț se afla turnul în care stătea Pryn, prințesa reginei mele, era cuprins de flăcări.
Am simțit că îmi cade cerul în cap. Dacă Lisa nu era în camera ei sigur era cu Pryn.
Nu am așteptat o invitație și am zburat spre turn.
Ajuns acolo am văzut că totul era distrus, corpul micuței era carbonizat și nimic nu se mai putea face, am dat să plec și să îmi continui rutina de a o privii pe Lisa dar strigătele ei au făcut să mă îndrept spre ea.

Lisa

Vânătorii mei mă țineau ca să nu pot ajunge în camera cuprinsă de flăcări și cu siguranță mă fereau de la o posibilă moarte.
-Lasă-mă! Trebuie să fac ceva! Lasa-mă!!
Lion și Mihai mă țineau bine dar până și lor li se citea mila în ochi. O nu! Iarăși milă!
-Gata! Lăsați turnul să ardă!
Am strigat cu toată puterea pe care o aveam și atunci toți au pus "STOP" la ce făceau în legătura cu stingerea focului și mă priveau.
Vânătorii mi-au dat drumul și au făcut câțiva pași înapoi.
-Vă puteți întoarce la posturile voastre! Focul a mistuit totul e viu, nu poate fi oprit!
Strig la ei și aceștia mă privesc cu teamă.
-Lisa?
O voce familiară îmi sună în cap iar eu mor de nervi. Nimeni nu își permite să îmi spună pe nume.
-Cine te crezi de...
Când m-am întors să văd cine are permisiunea de a mă striga pe nume și dar de el. Se uita la mine, nu îi era teamă, nu se vedea milă în ochii lui ci doar...îngrijorare și dragoste. Stai ce?! Dragoste? Dar cum?!

Mă uitam încă pierdută la el. Stătea la mine în cameră și nu zicea nimic.
" Oare acum mă urăște?"
-O Doamne! Lisa, nu te urăsc!
-De ce nu? Adică te-am lăsat cu ochii în soare acum aproape 15 ani și...
Și nu am mai apucat să zic nimic că acesta venise imediat lângă mine și șa presat pubele lui peste ale mele. Cred că ăsta e cel mai frumos mod de a mă face să tac dar...ce dracu' fac eu aici?!
M-am retras repede din sărutul acela perfect și a primit bietul Jon din partea mea o palmă de toată frumusețea.
-Ce sa...
-Fi atent aici rege al vampirilor! Stai departe de regatul meu! Nu mai venii aici!
-Lisa ce ai pățit?
A încercat iar să se apropie de mine dar de data asta am rămas pe poziție și nu m-am mișcat.
-Pleacă până nu chem paza sau te dau eu cu mâna mea afară!