Rapita din lumea ei

Capitolul: 9

-Deci...cu ce va fi prăjitura?
-Păi cu vișine sau....
-Căpșuni?
-Bine...cu căpșuni să fie.
Îmi place atitudinea lui, e chiar mai drăguț decât un demon obișnuit.
Am vrut să intru în casă când am auzit o voce care mă striga. Vocea aceea era atât de blândă și îndrăzneață , era vocea celui care mă salva din singurătate.
-Hey!
-Lucas!
Fratele meu drag și scump.
-Offff surioară, uite ce mică ai rămas.
-Lucas! Credeam că ești mort!
-Maryus nu o să mă poată omorâ niciodată.
-Niciodată să nu spui niciodată!
-Știu!
Lucas era acelaș și așa îl vroiam.
-Hey Dimitri, ce faci?
-Bine ,tu?
-Super!
Și ăștia doi se cunosc...minunat!
-Băieții mei dragi ,nu vreți să plecați voi undeva și eu să stau cu Flory?
-Da, sigur!
-Nu!
-O hai Dimitri, petrec și eu niște timp cu Flory, te roooog....
Nu pot să cred că am ajuns să mă rog de un necunoscut.
-Bine, să ai grijă!
-Paaa.
Yeiiiii...am scăpat de ăștia doi.
Am urcat treptele până în dreptul camerei fratelui meu de unde se auzeau niște gemete, are treabă, revin altă dată.
Azi chiar nu am cu cine să stau, ok, bine, poate că Dimitri a vrut să rămână dar vreau să stau cu o fată.
Am ajuns la parter unde iarăși acea durere de cap a apărut. Imediat m-am trezit în iad, casa mea. Dar nu era chiar așa ,se părea că am aterizat undeva în trecut.
Totul era altfel, mai luminos, oarecum. Cineva stătea pe tron, era tata. În sala tronului erau 3 băieți frumoși care se jucau cu niște demoni. Lângă tata a apărut o femeie cu un bebeluși în brațe. Femeia era atât de frumoasă ,semăna cu cea din visele mele. Ea era mama și acel bebeluși mic eram eu, eram o familie fericită.
O frântură din trecutul meu. După câteva secunde am fost dusă în alta, dar de data asta totul era mai rău. Camera tronului era arsă, arăta groaznic! O nu, mama! Mama mea stătea întinsă pe jos, era rănită, dar era îmbrăcată cu aceleași haine doar că eu nu mai eram, eu unde am dispărut?!
Din spatele meu sa auzit un plânset de copil și aceea eram eu. Eu stăteam în brațele unui străin! Acela ma pus pe iarbă și a plecat, ma abandonat.
Așa am fost despărțiți noi?

Dimitri

O simt pe Lisa puțin cam tensionată, oare de ce? Ce face?
-Lucas, te superi dacă te las singur?
-Nu frate, mai vorbim!
-Pa!
Vroiam să ajung la Lisa dar nu era aici. O simțeam în casă dar sunt sigur că ea nu e acolo...unde ar fi....o nu!
Am fugit cât am putut de repede până acasă. Am intrat ca un uragan și am simțit că Lisa sa dus singură în iad. Asta nu poate fi bine.
Am coborât și eu acolo și am observat că toți demonii erau neliniștiți.
-Flavio!
Flavio era singurul demon cu care putem vorbi. Știa totul despre mine.
-Da Dimitri, ce e?
-Unde e?!
-Cine?
-Lisa!
-A apărut foarte speriată printre noi și nu știam cum să o calmăm așa că am trimiso în trecut, am vrut să vadă trecutul. Credeam că poate așa se va liniști. Ei bine, așa a ordonat demonul ei interior.
-Ba nu prostule!
-Dar...
-Să nu aud!
Offff... Flavius e atât de prost! De ce a crezut că asta o va liniști?!De ce la crezut pe demonul ăla?!
Am încercat să o caut printre amintirile din trecut și am reușit să dau de ea fix în momentul în care ea a fost răpită. Sărăcuța mea prințesă.

Lisa

Eram așa mică și fragilă, aveam nevoie de iubire iar acel monstru ma lauat de la familia mea iubitoare și protectoare. Îl urăsc.
Vreau acasă , vreau ca Dimitri să fie aici.
-Dimitri...
Am simțit cum brațele lui atât de familiare mă înconjoară, eram bine.
-Stai calmă prințesa mea.
Ma strângea la pieptul lui și amintirile au dispărut. Eram în sala tronului dar nu în amintirile din trecut ci în prezent.
-Cum ai știu că sunt aici?
-Ești prințesa noastră...aici vi tu când nu te simți bine. Aici veneai și când erai mică dar nu îți amintești.
-Ok...Dimitri...așa am fost despărțită de familia mea?
-Da.
"Lisa, trebuie să mergem acasă, acum!"
"Cine ești tu, ce cauți în mintea mea?!"
"Offf Lisa, eu sunt demonul tău"
"Am un demon interior?!"
"Da ,acum hai acasă!"
"De ce?!"
"Nu mai pune atâtea întrebări și hai!"
"Bine!"
-Hai acasă, acum!
-Bine Lisa!
Într-o clipă eram în holul casei fratelui meu.
"Gata!"
"Nu aici! La tine acasa! La nenorocitul de Maryus!"
"Nu e nenorocit!"
"Ba da! Își bate joc de tine!"
Am rămas mută, demonul meu interior îmi zicea ca Maryus e rău. Asta e imposibil!
-Dimitri, mă poți teleporta acasa? Așa cum faci când plecăm din iad?!
-Da, imediat!
Așa a și făcut și acum eram în bucătăria noastră.
"Sunt acasă!"
"Urcă în camera voastră! Lisa, poți avea încredere în mine."
"Bine"
Am urcat treptele grăbită până în camera noastră și acolo pot spune că am murit.
Maryus o regula pe roșcata aia. Ma trădat, ma mințit, ma înșelat! Îhhhh îl urăsc! Mă urăsc că îl iubesc ,ca m-am dăruit lui. Îl omor. Asta vreau să fac, să îl fac să sufere și el ca și mine.

Dimitri

Am observat că Lisa a descoperit că are un demon interior și acesta deja a detectat un pericol. Nu mi-am dat seama de ce a vrut să ne întoarcem așa repede acasă dar când am ajuns în bucătărie am simțit și eu pericolul. Nu era unul mare, pentru mine, dar pe Lisa avea să o omoare, avea să îi omoare sufletul.
Urca scarile foarte agitată. Știam că vroia să îi demonstreze demonului ei că greșește.
Vroiam să o opresc dar știam că dacă am să o fac îl voi omorâ pe Maryus cu mâna mea.
Era în pragul ușii când am urcat eu și se vedea pe chipul ei ura, furia, mânia ei dar în acelaș timp și iubirea pe care io poartă.

Lisa

-Lisa...nu e chiar ce pare a fi.
-Serios?! Eu cred că tu mă înseli! Că tu ai profitat de mine!
-O nu...Lisa...
-Te urăsc!
Nu mai puteam sta, vroiam în iad, acum! Imediat m-am trezit în iad cu demonii așezați în fața mea.
-Stăpână...ce se întâmplă?
-Flavio, vreau răzbunare!
Am auzit cum au început demonii din spatele lui să râdă. Râsetele lor însetate de sânge erau oarecum înfricoșătoare dar plăcute.
-Lisa!
În spatele meu era Dimitri, el mar fi putut calma în alte cazuri dar eu sunt acum mai nervoasă ca niciodată.
-Nu te băga! Îl vreau mort!
-Doar ai puțină răbdare.
-Nu! Am demonii la picioarele mele!
M-am întors către demonii mei și am zâmbit.
-Ce vrei să faci?
Nu am ascultat glasul acela dulce al lui Dimitri.
-Demonii mei! Știu că nu am drept asupra voastră dar vreau să mă răzbun! Sete de sânge! Nu vă cer ajutorul ci vă invit la o gustare! Ce ziceți?!
Erau foarte tentați, sângele și răzbunarea îi tentau ,îi făceau mai puternici.
La suprafață ,în camera noastră înca stăteau ăia doi. Apariția mea cu o mulțime de demoni în casă ia cam speriat.
-Deci....Maryus.
-Lisa te rog să te calmezi.
-Stai calm va avea Alex grijă de haită.
-C..ce vrei să faci?
-Atac.
-Poftim?
-ATAC!
În acea secundă toți demonii au sărit pe el.
Cerșea milă....păcat...nu îmi pasă.
-Stăpână, noi ne întoarcem înapoi în iad.
-Bine.