Gardiana-Volumul I

Capitolul 1 ✔

Așa se întâmplă mereu. Și, urăsc chestia asta. Mă face să mă simt ciudată. Pe cine păcălesc? M-am născut ciudată, și o să mor ciudată. Clar, o sa vorbesc cu mama sa mă aducă astfel aici!

---Te-am auzit, Astra Everdeen, se aude voce blândă a mamei, eu întorcându-mă si dând de privirea mamei cu care mă întâmpină mereu aici.

---Sunt sigură că de data asta nu am gândit cu voce tare, mă asigur eu. Mereu mi se întâmplă să gândesc cu voce tare, iar, de cele mai multe ori, nu prea ieșea prea bine.

---Suntem pe tărâmul morților, Astra. Pot să îți citesc gândurile, mă informează mama, eu arătându-i o strâmbătură.

---Atunci, stai departe de capul meu. Tata unde este, întreb, uitându-mă in jur, dar fără rost, tata nefiind prin peisaj.

---E cu unchiul Franck, mă înștiințează mama.

---Astra, ce bine e să te văd, apare bunica lângă mine, dându-mi o îmbrățișare care avea scopul să mă sugrume.

---De ce ai venit? Nu mai ai mult timp, știi foarte bine acest lucru, îmi arată mama spre încheietura ei, semn că nu am mult timp la dispoziție.

---Urăsc faptul că pot vorbii cu voi doar câteva minute, spun enervată de regulile care sunt impuse aici. Nu mai suport. Sunt un vampir în devenire, Seattle-ul poate fii oricât de mare, că nu mai e niciun sugător de sânge. Încă nu pot să mă gândesc cum camionul acela a dat peste voi!

---Nu ai cum să schimbi trecutul, Astra, mă îmbunează bunica.

---Da, dar, nici nu mai apuc să spun ceva,deoarece mă trezesc înapoi în camera mea.

Niciodată nu reușesc să vorbesc totul cu mama. Și, este destul de dificil să ajung pe tărâmul morților. Faptul că am aceasta abilitate a uimit-o pe mama, când am ajuns pentru prima data în tărâmul de dincolo. Mai precis, în rai. Și faptul că părinții mei sunt oameni, iar eu, un vampir ce are limita V, a complicat mereu situația. Mereu mi-am dorit să fiu o fată normală, fără să mă tem că mâine aș putea să o iau razna din cauza setei de sânge ce ar putea reînvia de o data.

Astfel, i-am promis mamei că îmi o să duc o viață normală chiar și după moartea lor, și faptul că sunt un vampir. Iată-mă acum, la vârsta de șaptesprezece ai, încercând să duc o viață cât se poate de normală. Și desigur, obligată să urmez liceul. Oricum, nu o să ajung eu nu știu ce doctor care va descoperi cum să vindece autism-ul, sau nu știu ce boală. Dacă m-ar auzi acum doamna Buffer, profesoara de latină, și în același timp diriginta mea, ar suna-o pe bunica mea, care, este și ea moartă. După moartea părinților mei am fost lăsată în grija bunicii mele, care, imediat după două săptămâni, a făcut infarct. Iar, astăzi trebuie să merg la școala, după o bine meritată săptămână de vacanță, cu motivul terminarea primului semestru.

Observ cu stupoare că este șapte și jumătate, cursurile mele începând la opt. Sărind din pat și aterizând cu bine în picioare pe parchetul camerei mele, dau fuga la baie, spălându-mă rapid pe față și pe dinți. Rucsacul pentru școală îl pregătisem cu o seară înainte, acum nefăcându-mi griji că aș putea uita ceva. Deschizând ușile dulapului, scot o bluză neagră, pe ea scriind "Hurt" și apuc o pereche de blugi negri. Îmbrăcându-mă rapid, și dând de câteva ori prin părul meu șaten, scurt, lăsându-l desfăcut, ies rapid pe ușă, neuitând rucsacul ca în alte dăți. Înainte să ajung la ușa de la intrare, dau o fugă repede până la bucătărie, apucând un măr din fructieră si terminându-l din câta mușcături. Faptul că am limita V, îmi potolește setea de sânge, astfel, nefiind nevoie să beau mereu sânge. Aruncând cotorul mărului în coșul de gunoi, mă grăbesc spre ușă, încălțând rapid perechea mea de ghete, trăgându-mi pe mine paltonul de albastru închis, în cap punându-mi căciula mea neagră, inscripționată cu "WOLF".

Aruncând cheile într-un buzunar al ghiozdanului care nu este la vedere după ce încui ușa casei, o iau la pas spre școală, asigurându-mă că am telefonul în buzunarul gecii. Nu stăteam departe de școală, fac aproape cinci minute până ajung la școală. Intru chiar cu două minute înainte să se sune în curtea școlii, aceasta fiind plină de adolescenți. Intru pe holul școlii, grăbindu-mă spre dulapul meu cu numărul 270, aruncându-mi rucsacul albastru după ce apuc din el manualul de latină, și caietul studențesc de latină. Închizându-mi dulapul, mă îndrept spre sala de curs, strecurându-mă printre adolescenții ce încercau să ajungă la timp la ore.

---Astla, se aude o voce subțire, eu oprindu-mă și întorcându-mă spre cea care mă striga, mai precis Lissa.

Lissa Montgomery este fiica unui important producător de muzică. Partea rea la Lissa este caracterul ei infect. Cred că părul ei nu mai rezistă la un alt strat de vopsea care s-o facă mai blondă, pielea ei precizând faptul că este o clientă fidelă a saloanelor de bronzare din Seattle. Și, desigur, faptul că majoritatea băieților populari din școala asta au trecut pe la Lissa. Momentan, acum s-a oprit la Calvin, unul dintr-a doișpea.

---O s-o ți-o repet cred că până la finalul anului. Numele meu e Astra, silabisindu-mi numele.

---Ai grijă cum vorbești cu mine, orfano, spune acid Lissa.

---Aș continua sa vorbesc cu tine, dar la cât de prăjit ai creierul de la bronzat, te-aș lăsa rece, spun înainte să-mi reiau drumul spre clasă.

Din cauza Lissei, și a prostiei ei, ajung printre ultimii adolescenți prin clasă, așezându-mă undeva prin spatele clasei, singură. La scurt timp intră doamna dirigintă, noi ridicându-ne și mormăind obișnuitul "Bună dimineața". Deschisesem la finalul caietului, începând să umplu cu cearneală foile albe, în timp ce se făcea prezența, mormăind și eu un "Prezent" când îmi auzisem numele.

---Clasă, avem patru elevi noi, anunță doamna dirigintă, eu scăpând creionul din mâna la mirosul moscului și a vaniliei la intrarea in clasă a patru adolescenți.

Vai de capul meu.