Capitolul 2 ✔

453 34 0
                                    

Până să mă nasc eu, părinții mei locuiau în San Diego. Acolo s-au cunoscut și ei. Dar, după nașterea mea, și conștientizarea că eu sunt un vampir, iar San Diego este plin de vampiri, și alte creaturi magice, au decis să se mută în Seattle, oraș care, la ora actuală, mă are pe mine ca ființă magică. Dar, se pare că, de acum, nu mai sunt singură.

---Aceștia sunt noii voștri colegi, veniți tocmai din Europa, spune doamna dirigintă în timp ce atenția mea este îndreptată spre cei patru tineri. Blake Miller, Finnick Lihers, Piper Lane și Tessa Muriberger. Așezați-vă unde doriți.

Tessa și Piper se îndreptară spre banca din fața mea, în timp ce băieții se așezaseră în banca din dreptul meu. Nu eram deloc atentă la ce ne explica doamna dirigintă, fiind atentă de fapt la noii mei colegi. Sunt vampiri. Vampiri ce nu au limita V ca mine. Vampiri ce adoră sângele și capetele sparte ale oamenilor. Eram pentru prima dată împreună cu alți vampiri, dar, nu aveam de ce să mă bucur. Faptul că am limita V îmi elimină, pe lângă setea de sânge, și mirosul specific al vampirilor, acela fiind de mosc și vanilie. Pentru ei sunt un simplu om, sau mai bine zis, o potențială gustare. Cu greu, ora trecuse, notându-mi tema dată de profesoară în caiet, gândindu-mă cum să o fac daca nici măcar nu am fost atentă, sau mai bine zis, nici măcar nu am despre ce e vorba. Oricum, urăsc latina și nu m-am descurcat niciodată excelent la ea. Ieșisem printre primii din clasă, fugind rapid la dulapul meu și îndreptându-mă rapid spre curtea, vrând să iau o gură de aer.

Pentru prima dată mă simțisem un vampir în adevăratul sens al cuvântului, înconjurată de alți vampiri. Dar, amintindu-mi de limita V, m-a făcut să mă simt exclusă. Și, mereu a fost așa. Om, nu sunt, dar nici vampir nu sunt. Sunt prinsa între acestea.

---Bună, se aude o voce de fata ce mă trezește din gândurile mele.

Îmi ridic privirea din pământ, dând de Tessa și Piper. Cele două îmi zâmbeau, la rândul meu schițând un zâmbet din politețe.

---Hei, răspund și eu la salut.

---Eu sunt Piper, se prezintă fata cu părul negru. Iar ea e Tessa, arătând spre prietena ei, pe lângă Tessa, Piper fiind mulatră, părul ei creț stând în toate direcțiile.

---Eu sunt Astra, mă prezint și eu. Bun venit in Seattle și la "Lakside High"!

---Vroiam să te invităm la petrecerea noastră. Este în seara asta. La ora opt, pe strada West Wisteria, numărul 286, mă anunță Tessa.

---Se pare că stăm în același cartier, le înștiințez. Eu stau la numărul 287.

---Ce coincidență, râd cele două prietene.

---Cred că o să vin. N-am mai fost de mult la o petrecere, le informez pe cele două tinere.

---Atunci, te așteptăm diseară, la opt, spune Piper înainte să facă un semn din mână după care pleacă.

Da, nu și-au dat seama că sunt vampir. Și eu care speram să fac parte dintr-un clan.

***

Trag perdeaua mov a camerei mele, observând că cartierul este plin de mașini ale tinerilor care au fost invitați la petrecerea celor patru noi veniți. Am observat și mașina roz a Lissei, semn că și ea a fost invitată. Adică, nici nu este greu de presupus, Lissa este invitată la orice petrecere. Mă privesc din nou în oglindă, să fiu sigura ca arăt potrivit pentru petrecere. Rochia albă cu modele de fluturi si flori albastre, împreună cu o pereche de converși negri mi s-au părut potriviți pentru petrecerea la care am fost invitată. Părul mi-l lăsasem liber, el fiind puțin ondulat până în dreptul umerilor. Îmi luasem jacheta pe mine, fiindca vremea este destul de rece. Orice anotimp ar fi, în Seattle, tot o să fie frig. Faptul că e vară nu schimbă temperatura cu nimic.

Intrasem sfioasă in casa în care bubuia muzica cu putere, dând de o mare de adolescenți care sunt beți. Mă strecurasem printre ei, luând de pe masa ce se află chiar lângă locul unde DJ-ul își face treaba, o doză de suc de portocale, deschizând-o și luând o gură de suc.

---Bună, se aude o voce în spatele meu, eu întorcându-mă și dând de Blake și Finnick.

---Bună băieți! Sunt Astra, îmi pare bine de cunoștință, le spun celor doi tineri.

---Eu sunt Blake, se prezintă unul dintre tineri. Iar el e Finnick, arată spre amicul său.

---O să mergem la fiecare persoană sa îi urăm bun-venit fiindcă Tessa și Piper au refuzat asta, întreabă Finnick enervat. Eu mă duc să agăț ceva.

---Am facut ceva, întreb confuză.

---Oh, nu, așa e Finnick. O să te obișnuiești cu el, dacă suntem vecini, îi explică Blake.

---Super petrecere, îi mărturisesc.

---A fost ideea fetelor. Eu cu Finnik vroiam să stăm în fața televizorului, uitându-e la meci și bând bere. Fetele au spus că trebuie să ne facem prieteni, îmi spune Blake.

---Eu o să mă duc până afară. Nu prea îmi place aglomerația, îi spune, dar el îmi prinde mâna, dându-mi de înțeles că vine și el cu mine.

Ne strecurăm printre adolescenții beți, luând-o prin bucătărie și ieșind afară, mai precis în curtea din spate. Trag puternic aer curat, Blake chicotind la reacția mea.

---Nu-mi place fumul de țigară, mă apăr eu.

---Ai noroc că e fum de țigară, și nu fum de iarbă, îmi povestește el. Cred că Calvin a fumat.

---Sunt patru Calvin în liceu. De fapt, sunt cinci, dar nu cred că Calvin din clubul de robotică și echipa de dezbateri a adus iarbă, spun, amândoi râzând. Este așa. Calvin de la actorie, Calvin chitaristul, Calvin canadianul și Calvin sportivul, sau mai precis, pretendentul actual a Lissei.

---Lissa e tipa aia blondă care se crede că e fotomodel, întreabă Blake, eu dând din cap în semn că are dreptate. Acum o jumătate de oră mă întreba dacă vrea să ne combinăm puțin.

---Da, e Lissa, spun, râzând împreună cu el, dar dintr-o dată, fața lui se albește, neapucând să spun ceva fiindcă sunt trântită la pământ, pe deasupra noastră trecând ceva rapid.

Blake dispare imediat de lângă mine, folosindu-și super viteza, aruncându-se spre șacalul care na atacase și rupându-i gâtul imediat.

---Șacal? Ce caută un șacal în Seattle, întreb speriată.

---Astra, nu e ceea ce pare, încearcă Blake să se scoată din situație.

---E un gardian al animalelor, îl întrerup în timp ce privesc cum corpul se transformă în pulbere și dispare.

---De unde știi despre gardienii animalelor, întreabă confuz Blake.

---Știu că tu, Finnick, Tessa și Piper sunteți vampiri, fiindcă și eu sunt unul, îi explic, gura i se deschisese, semn că e șocat. Surpriză!

Gardiana-Volumul IUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum