Tower Bridge

10

Matt ma aseaza pe canapeaua din sufragerie dar nu imi da drumul.Incearca sa ma mentina pe linia de plutire,mangaindu-ma pe spate si soptindu-mi cuvinte linistitoare. Ma ingrop mai mult in bratele lui,ascunzandu-mi fata in scobitura dintre gat si umar.Lacrimile incep sa se estompeze,dar gheara care ma apasa inauntru se inlantuie din ce in ce mai mult in jurul sufletului meu.Tacerea dintre noi crestea din ce in ce mai mult si nici unul dintre noi nu avea curajul sa deschida gura.Intr-un final reusesc sa ma linistesc cat de cat,ma dezlipesc de Matt,care se incrunta in urma reactiei mele,imi sterg obrajii patati de lacrimi si ma ridic brusc in picioare. Toti sunt uimiti si asteapta urmatoarea miscare.Ma indrept spre frigiderul de pe hol,simtind nevoia sa beau ceva care sa-mi stinga focul ce imi mistuie sufletul. Scot o sticla de bere si dintr-o inghititura nu mai ramane nimic. Intr-un exces de nervi arunc sticla in primul perete din calea mea,zgomotul ei rupand linistea din jur. Imi pun mainile in cap si oftez zgomotos. Toata situatia ma depaseste total.Mad se uita speriata si vrea sa vina spre mine,dar este oprita de Alex.
Nick se apropie de mine si da sa spuna ceva,dar il opresc,punandu-i un deget pe buze.
-Shht. Nu incerca sa ma ametesti cu explicatii care nu isi au rostul. Pot sa ma ametesc si singura cu inca o bere. Asa ca pastreaza-le.
-Anne......
-Nick...lasa-ma sa te intreb ceva. Stii cum e sa te trezesti dimineata,sa ramai cu ochii in tavan,nevenindu-ti sa crezi ca nu mai ai nimic,dar absolut nimic,pur si simplu tacere si atat?Caci asta e ceea ce eu traiesc de 3 ani incoace. Calcam pe cioburi la fiecare pas pe care il faceam fara el si iti spuneam ca nu ma doare,am plans pana m-am inecat in propriile mele lacrimi.Am obosit. Este de ajuns.
Nick tace uitandu-se in ochii mei cu regret.Ma asez inapoi pe marginea canapelei,imi cuprind fata in palme si expir tot aerul pe care il tinusem pana atunci in mine. Sunt constienta ca nici pentru Alex,nici pentru Nick nu a fost usor sa il vada in viata dupa atata timp,dar si ei sunt constienti ca pentru mine vestea asta a venit ca un bolovan. Dar nu pot sa imi dau seama cum a reusit sa supravietuiasca. Ma smulg din ganduri cand Nick se apropie de mine si se lasa in genunchi in fata canapelei,cuprinzandu-mi fata in palme.
-Anne,stiu ca in momentul asta viata s-a dovedit a fi o curva cu doua fete,dar am nevoie sa fii lucida.Incearca sa vezi astfel situatia. Trebuie sa realizezi ca nu te ajuta cu nimic suferinta ci doar te face sa pierzi. Nu te gandi ca sunt din piatra si pentru mine a fost un soc sa il vad dupa atata timp,ma roade al dracului de tare ca cel pe care l-am considerat o viata intreaga fratele meu,m-a calcat in picioare in halul asta. Dar oricum ar fi roata,se intoarce odata si-odata.Iti promit ca o fac tot ce imi sta in putiinta sa aflu ce l-a determinat sa recurga la un gest ca asta,chiar daca ce voi afla nu va fi pe placul meu. Trebuie sa fii puternica,pentru ca de acum incepe razboiul.
Ochii lui sunt inlacrimati,stiu ca sufera odata cu mine. Il macina,il roade faptul ca a fost dezamagit si batjocorit de cineva la care nu s-ar fi asteptat nici intr-o mie de ani. Cuvintele lui imi joaca in minte si realizez ca niciodata nu am fost singura,ei au fost mereu acolo pentru mine.Sunt prinsa intr-o imbratisare de urs care ma lasa fara aer.
-Multumesc. Sa gasesc un om bun ca tine in lumea asta parsiva,a fost o raritate.
-Suntem aici cu totii. Si nu vom pleca. Asa ca o rezolvam impreuna. Ok?
-Ok.
Dupa cateva ore in care s-au facut strategii care mai de care mai ingenioase si din care,bine inteles ca nu am inteles nimic,deoarece in gandul meu erau o gramada de intrebari. Ce legatura are cu Davenport?Ce l-a determinat sa treaca pe partea cealalta a baricadei? De cand dureaza toata treaba asta?Cum a reusit sa supravietuiasca cu un glont in cap? De ce m-a mintit atata timp? Toate mi se derulau in cap ca o caseta veche pusa pe repeat si tot nu puteam sa imi dau seama. Seara s-a lasat peste toata Londra si intr-un final se hotarasc sa isi puna planurile in aplicare,cei trei masculi parasind apartamentul,nu inainte de a-mi oferi,fiecare dintre ei cate o imbratisare de urs. Mad este stransa puternic in brate de catre Nick si sarutata pe masura,cu promisiunea unei revederi maine.Raman numai cu Mad si ne trantim simultam inapoi pe canapea in sufragerie. Isi intoarce capul catre mine si imi spune:
-Esti bine?
-Nu,nu sunt bine. Nu voi fi nici peste cateva ore si nici maine. Sunt prea multe informatii pe care trebuie sa le asimilez. Poate nu voi fi bine nici peste o saptamana. Dar voi fi. Inca nu s-a nascut persoana care sa ma puna la pamant de tot. Luca doar m-ingenuncheat,o sa am grija sa plateasca pentru juliturile pe care le-am capatat in urma cazaturii si pentru toate lacrimile pe care le-am varsat jelindu-l.
Mad ma priveste trist si imi strange mana,dandu-mi de inteles ca e alaturi de mine orice ar fi. Ea si Nick mi-au fost alaturi in ultimii 3 ani de cand Luca "a murit" si nu am la adresa lor decat cuvinte de lauda.S-au dovedit a fi cei mai buni prieteni,sprijinindu-ma la orice pas,chiar de era inainte sau inapoi.
Dar trebuie sa iau atitudine. Trebuie sa ii protejez,sa am grija ca nimic sa nu ii atinga.Am fost mintita de cel pe care il credeam omul vietii mele. Daca indrazneste sa se ia de singurii oameni care conteaza pentru mine, eu o sa fiu aia care ii va trage un glont in cap,asigurandu-ma ca de data asta ramane mort si nu invie ca Iisus,a treia zi dupa Scripturi.