Tower Bridge

22

Cei doi privesc buimaci ecranul laptop-ului. Pe Warren Street este situata cladirea abandonata ce Alex o are sub supraveghere. Acolo il tin pe Matt. Cum mi-am dat seama? Nimic mai simplu. Davenport m-a sunat dupa telefonul lui Matt si cum are activat Gps-ul,i l-am urmarit. Se pare ca se joaca cu mine. Ma trimite la dracu' in praznic,la iesirea din Londra,ca el sa vina ia stick-ul si Tony sa ramana in cladire.Si,cu un telefon dat,sa il lichideze pe Matt dupa ce pune mana pe ce isi doreste cu atata ardoare. Dar o sa am grija ca asa ceva sa nu se intample.
-Se pare ca nu atat de destept precum pare,mustacesc catre cei doi.
-Dar nu putem sa il subestimam,ma dezumfla Alex.Poate la fel de sigur sa fie o capcana si sa lase telefonul in cladire pentru a ne induce in eroare.
-Nu are cum.Nici macar nu stie ca ii supraveghem cladirea. Si plus de asta,am cerut o asigurare ca Matt este in viata si mi l-a dat la telefon.
-Si planul care ar fi?intervine Nick.
-E simplu,afirma Alex bucuros. Anne are dreptate,Davenport nu stie ca i-am descoperit micul cuib de nebunii si ca ii supraveghem fiecare miscare.In fiecare seara la 21 se schimba oamenii de la fiecare intrare. Tot schimbul asta dureaza 6 minute. Asta e portita noastra pentru a intra in cladire.

************
Eram in biroul meu,punandu-mi vesta antiglont,gandurile mele fugind la cretul care mi-a furat linistea inca din ziua in care l-am cunoscut. O sa fie bine! Trebuie! Imi verific arma pentru ultima oara si o bag in toc,alaturi de doua incarcatoare. Imi trag geaca pe mine si parasesc biroul. Toti colegii mei sunt pregatiti,dupa cum ii vad eu, pentru acest razboi.Da razboi,pentru multi dintre noi care,acum 3 ani am dus una din cele mai mari batalii cu traficul de arme. Si am castigat pe o parte,distrugand una dintre cele mai mari retele,care avea baza in Newbury, cunoscuta sub numele de Filiera Britanica. Aceasta furniza atat de multe arme, incat lovitura a dus la o criza fundamentala pe strazi. Pe de alta parte am pierdut multi oameni in acea actiune printre care si pe Luca. Doar asta regret,in rest nimic. Nu imi pare rau. Imi place sa cred ca,scotandu-le de pe piata neagra am salvat sute sau poate chiar mii de vieti. Iar idiotul de Davenport isi face aparitia la atata timp de la distrugerea retelei,decis sa umple din nou golul ce l-am lasat pe piata neagra.
Il gasesc pe Nick sprijinit de unul din birouri,incruntat si ingandurat.Isi intoarce privirea spre mine si zambeste trist. Ma asez langa el,incrucisandu-mi mainile la piept.
-Esti pregatita?
-Sincer? Nu.
-Nici eu,spune punandu-si o mana dupa umeri mei si depunandu-mi un sarut pe tampla.Dar trebuie sa o facem si pe asta. Insa,te rog,nu te avanta singura in nebunia asta. Suntem cu tine,toti cei pe care ii vezi aici,zice facand semn catre toti colegii mei care erau adunati in receptia sectiei,iar mai multi umeri sunt mai puternici decat doi.Il vom scoate pe Matt de acolo in viata,iti promit.
Alex isi face aparitia intre timp,la fel echipat si ne strange pe toti.
-Dupa cum a-ti fost informati,Davenport si-a facut aparitia la noi in oras,dupa 3 ani de absenta. Si nu oricum.Ii este alaturi Tony Riina,care este geamanul identic al raposatului nostru coleg,Luca Smith,spune mutandu-si privirea pe mine.Nu va lasati impresionati de chipul lui. Ii vreau in viata pe amandoi.
Ma indrept spre masina,verificandu-mi arma pentru ultima oara si promitandu-mi in gand ca am sa il scot pe Matt de acolo orice ar fi. Desi soarele e la vedere,pregatindu-se de apus,vantul bate cu putere,parca prevestind o furtuna.O furtuna ce se da in sufletul meu. Drumul catre cladirea unde Matt este tinut captiv,pare din ce in ce mai lung. Cand,intr-un final zaresc locatia,inima da sa imi iasa din cutia toracica. Niciodata,la nici o descindere de genul asta,nu m-am simtit asa. Si nici nu aveam cum. Nu in fiecare zi iti salvezi omul pentru care ti-ai da si ultima suflare. Opresc masina la o strada departare si raman incordata cu mainile pe volan. Deja soarele se ascunsese dupa nori,aproape in aceleasi timp starnindu-se un vant destul de rece si parca ambele furtuni,cea din sufletul meu si cea de afara ar vrea sa se dezlantuiasca in acelasi timp.Am fost nevoita sa infrunt realitatea pierderii. Poate prea devreme decat m-am asteptat. Si totusi,mi-am continuat viata,mi-am transformat zilele in nopti si noptile in zile,pana cand am realizat ca niciodata nu o sa incetez sa imi fie dor de cel drag pe care l-am pierdut intr-un mod barbar. Dar am invatat sa traiesc cu acel gol in suflet,cu permanenta lui absenta.Totul s-a intamplat atat de repede.Insa ce am invatat in ultimul timp este,sa imi traiesc viata si sa iubesc ca si cand ar fi ultima mea zi pe pamant."Risca si traieste-ti viata!"m-a sfatuit Mad la un moment dat.
Sunt scoasa din gandurile involburate de zgomotul motorului lui Nick,oprit in dreapta. Se uita la mine parca cu regret si compasiune. Nu-mi place.
-Nu te uita asa la mine. Inca n-am murit.
Ies din masina si imi arunc privirea catre cladirea ce il tine captiv pe cel care a reusit sa imi umple golul din suflet,care mi-a adunat bucatile rupte si mi le-a lipit inapoi cu grija si atentie.
-Nu face vreo prostie in seara asta,Anne. Suntem toti cu tine,spune Nick descalecand motorul si scotandu-si casca in acelasi timp.
Arunc o privire in jur,vazandu-mi colegii,pe Alex si Nick,simtindu-ma dintr-o data mult mai in siguranta.