Capcana periculoasa

Capitolul 18 - Speranță

Picioarele mele părăsesc sandandalele mult prea înalte fără nicio reținere. Îmi ridic corpul de pe suprafața rece a scărilor și odată cu această mișcare apuc și sandalele între degete. Încerc să-mi târâi picioarele mult prea gelatinoase pe suprafața alunecoasa a coridorului. Capul mi se clatină ușor când în față cand în spate provocându-mi starea de amețeala să mă domine complet.

Odată ce observ ușa gigantică a camerei mele, mă îndrept leneșă către ea.  Apăs pe clanță cu un oftat gutural și intru rapid în interiorul paradisului meu. Însă, inainte să arunc sandalele într-un colț al camerei unde nu trebuia să fie nimic, observ că acel nimic a fost înlocuit cu o canapea gigantică din piele neagră.

Fără să mai stau pe gânduri, îmi ridic capul chinuitor de încet ca să pot observa unde mă aflu. Privesc nedumerită printre pleoapele aproape închise, iar totul îmi pare extrem de cunoscut. Imagini cu Brad si Derek certându-se la biroul ăsta apărându-mi brusc în minte.

- Fir-ar! Spun și scot un oftat chinut.

Sunt atât de obosită că aș putea adormi exact în momentul ăsta, dar spre mirarea mea, continui să-mi mențin ochii deschiși.

Înainte să mă rotesc pe călcâie și să părasesc biroul mult prea sumbru, o idee nemaipomenită îmi vine în minte. În clipa următoarele îmi pun ținta în vizor și mă îndrept cu o hotărâre, pe care nu o credeam că o mai am, spre ea.

Dau drumul sandalelor să pice pe birou și încep să deschid în mod frenetic sertarele acestuia în căutarea a ceva. După cum mă așteptam, înafară de o groază de hârtii mâzgâlite nu găsesc nimic altceva care mă poate ajuta să scap de aici.

Mâinile mele agitate încă continuă să răscolească printre hârtii, însă nimic nu decide să-mi încânte privirea înafară de acestea. Închid și ultimul sertar vărsându-mi frustrarea pe el, trântindu-l zgomotos. Am ajuns să mă râzbun pe un sertar, cât de ingenios.

Îmi închid ochii ușor și încep să respir sacadat. În încercarea de a-mi alimenta adrenalina cu ceva, deschid din nou primul sertar, cu toate că știu că nu se află nimic în el, un sentiment spunându-mi să caut si mai atent. Cu aceeași emoție chinuitoare pe care o tot simt când fac lucrul ăsta, ridic toate hârtiile în mâna stângă și le pun pe birou.

Privirea mea agitată începe să umble prin interiorul sertarului gol, dar nu văd nimic. Ușor dezamăgită sperând totuși la încă o șansă îmi bag mâna până în fundul sertarului pipaindu-l încet. Odată ce mâna-mi ajunge în partea de sus a interiorul sertarului, inima îmi tresaltă. Era un obiect lipit de acesta, dar nu îmi pot da seama exact ce, așa că îl smulg cu putere și îl scot afară.

Ochii mi se măresc instantaneu la vederea obiectului negru din fața mea, dacă nu eram așa de beată probabil m-aș fi speriat groaznic. De asta aveam nevoie, ăsta e un lucru destul de bun care mă poate ajuta, daca nu acum, măcar pe viitor.

Zâmbesc mândră de mine și instinctele mele și pun pistolul negru pe birou pentru a băga teancul de hârtii la loc. Odată puse toate la locul lor iau pistolul și sandalele ștergând urmele lăsate pe birou ca un adevărat hoț.

Odată ieșită din încăpere analizez holul imens, acum știu că ușa dormitorului meu este exact în fața mea, la câtiva metri distanță de locul în care mă aflu. În momentul ăsta n-am nicio idee ce se petrece, casa este incredibil de tăcută în comparație cu agitația de mai devreme. Un sentiment de teamă îmi cuprinde întregul corp la gândul că petrecerea s-a terminat, iar Brad, Derek sau oamenii pot observa că am furat pistolul mafiotului din propriul birou.

- Selena.

Tresar speriată, iar mâna îmi îngheață pe clanța instantaneu. Îmi simt sângele urcând în mod frenetic la cap, iar inima bătându-mi cu putere. Știu vocea asta, aș recunoaște-o dintr-o mie! Cu o mișcare lentă, capul mi se întoarce spre direcția vocii, iar un murmur îmi părăsește buzele la vederea chipul familiar din fața mea. Aceeași față senină și curată acum, fară urme negre lăsate de rimel pe ea. Cu părul prin într-un coc dezordonat, îmbrăcată cu un pulover elegant alături de o pereche de blugi negri simpli, mama apare în fața mea cu un zâmbet șters.