The Challenge//F.F. Niall Horan//

Capitolul 10

- Inca nu m-am obisnuit cu machiajul asta! imi spune dupa cateva secunde in care m-a privit neincetat pana cand privirea mea curioasa l-a oprit.

- Trebuia sa fac ceva, aveam ochii rosii, nu aveam chef de intrebari! raspund sincer.

- E foarte...diferit. Piticul meu pare mai mare asa, parca nu e piticul meu..., spune si pot sa citesc o nota de incantare in vocea lui.
Chicotesc si chiar inainte de a mai spune ceva, ma simt prinsa intr-o imbratisare plina de energie. Nu trebuie sa ma uit ca sa stiu ca e Georgia. Ii observ apoi si pe ceilalti; Tylor, Adam, Chris si...Niall. El poarta o pereche de blugi si un tricou alb peste care a asortat un hanorac negru. Cum sa mint? Arata super. Imi feresc privirea de toti, ii salut privind podeaua. Nu pot sa nu observ vesnicul entuziasm al Georgiei si saruturile dintre Adam si Christina. Niall si Bi isi strang mainile in semn de salut, iar eu ma gandesc la razboiul dintre ei daca Brian ar afla despre Niall.

- Mel, esti bine? ma intreaba discret Chris dupa cateva minute in care ceilalti discutau despre balciul de sambata. Niall a acceptat, la fel si Adam si Chris.

- De ce nu as fi? ii soptesc eu ca raspuns, ridicandu-mi fara sa imi dau seama privirea spre ea.

Ii obserb reactia si cred ca toti o observa imediat. Isi acopera gura cu ambele maini, iar ochii ei se maresc cat cepele de uimire. Totusi nu inteleg ce a observat, faptul ca m-am machiat, sau faptul ca am plans.
E prea tarziu acum ca sa imi mai tin privirea in pamant, toti si-au dat seama ca e ceva cu fata mea. Hai, priviti cu totii!

- Mel? Wow, arati super, ti se potriveste manusa! exclama Georgia batand entuziasmata din palme.

- Da, e super! o completeaza Chris.

- Multumesc. spun incercand sa fac sa para ca si mie imi place. Daca imi place? Nu, am mai spus, am facut asta doar pentru a-mi ascunde roseata ochilor, nimic mai mult.

- Cred ca ar trebui sa faci asta mai des! intervine iar Chris.

- Promit ca astazi o sa fie ultima data! spun si le aud oftand.

Imi scot telefonul si privesc ceasul. Inca cinci minute pana se suna.

- Eu plec, dureaza pana ajung la mate. spun si ma intorc sa plec, insa sunt oprita de Adam.

- Niall, nu ai tot mate?

- Ba da. Pa, baieti, ne vedem in pauza! Succes la ore! ii aud vocea si vine langa mine imediat. Mergem, Mel?

Mimez un da, pentru ca sunt uimita de ironie si picioarele mele incep sa mearga in ritmul sau pe coridor, insa gandul meu zboara din nou la seara trecuta si la neintelegerea dintre noi. Oare sa aduc vorba? Daca o fac si se supara mai tare...? Pana acum s-a comportat ca si cum nimic nu s-a intamplat...normal, Melody! Ascundeti tuturor ca va cunoasteti, e normal sa ascundeti ca v-ati certat. Acum e totul clar.

Numar pasii pana in sala de clasa, coridorul de elibereaza incet, toti intra la ore. Clasa e in capatul coridorului, dar linistea dintre noi face drumul sa para de zece ori mai lung. Tocmai cand credeam ca vom ajunge cu bine, el se opreste si ma intoarce cu fata spre el, fixandu-ma in ochi cu privirea lui albastra profunda. Iar ma topesc, iar incep sa tremur, iar am nevoie de gheata.

- Ai plans.
Nu e o intrebare, o spune pe un ton aproape autoritar, ca si cand as fi facut ceva interzis. Nu e ok sa plangi pana ti se irita ochii, dar nu e ceva pentru care sa para interesat.

- O sa se sune, mai bine am merge la ora, spun ferindu-mi privirea, insa incercarile lui de a ma fixa din nou au invins vointa mea. Iar raman blocata doar privindu-l, timpul disparand si universul cuprinzandu-ne doar pe noi doi.