The Challenge//F.F. Niall Horan//

Prolog

    Lumina puternică a soarelui intra prin despărţitura dintre cele două draperii, dar ochii mei refuzau să se deschidă în ciuda sunetului enervant al alarmei ce mă anunța că trebuie să ajung la școală într-o oră.

- Melody, eşti trează, scumpo? Aud vocea mamei strigându-mă din bucătărie.

     Nu mă obosesc să îi răspund, asta ar însemna un efort prea mare pentru vocea mea dis de dimineață. Mă ridic în șezut pe marginea patului cu ochii încă închiși și îmi încalț papucii pufoși. Reușesc să îmi deschid ochii într-un final și mă ridic leneșă din pat, apoi arunc o privire spre dulap și aproape că încremenesc atunci când văd reflecția mea din oglindă. O pereche de cearcăne stau sfidătoare la baza ochilor mei, iar părul... nu mai vorbesc de el. Arăt mai rău decât un leu ieșit dintr-o cușcă în care nu a fost hrănit său îngrijit vreodată. Asta-s eu dimineața. Nopțile mi le petrec citind, zilele mi se scurg la școală sau la cursurile de dans și uite așa ajung în fiecare dimineață dependentă de anticearcăn. Nu mă simt obosită, sunt mai puternică decât par, dar nu mi-ar strica o pauză de la toate astea pentru o vreme.

     Ies din cameră şi ajung în baie pentru a încerca să remediez dezastrul din capul meu, apoi încep să îmi ascund cearcănele şi îmi iese. Ce-i drept, m-am obişnuit cu ele, am învăţat să le ascund. Ar fi cazul să înveţi cum să nu le mai ai, nu să le ascunzi. Poate, dar până atunci...

- Melody, dragă, vino la masă!

- Vin, mama.0

     Când decid că pot să ies în sfârşit în lume, mă îndrept spre bucătărie.

- Termin mai târziu astăzi, nu pot să vin să te iau de la cursurile de dans pentru că maşina e la tatăl tău. Te descurci?

- De fapt, astăzi nu mă duc la cursuri. Domnul Jerrald are de rezolvat o problemă şi nu poate ajunge azi.

- Prea bine, ajungi mai repede acasă. Ai grijă de tine. Mănâncă şi grăbeşte-te, e deja ora de plecare.

     Îmi arunc ochii spre ceasul de pe perete şi rămân aproape blocată când văd oră. Într-o jumătate de oră încep orele, iar eu nici nu am mâncat. Iau din fugă o clătită şi o înghesui pe toată în gură.

- Ai nevoie de bani? Mă întreabă mama în timp ce eu mă chinuiam să mestec.

- Mhmhmnhm...

     Se întoarce disperată spre mine cu mâna pe portofelul deschis. Ca prin minune, înghit totul cu un sunet ciudat şi deschid larg ochii când îmi dau seama că era aproape imposibilă mişcarea, însă am executat-o foarte bine. Faţa mamei găzduia un râs înăbuşit.

- Am bani. Repet.

- Bine atunci. Te iubesc. Trebuie să plec. Spune îmbrăcându-şi paltonul.

     Rămân singură acasă şi fug imediat în camera mea, căutându-mi haine, dar îmi amintesc că le-am pregătit de seara trecută, prevestind parcă întârzierea mea de astăzi. Îmbrac repede perechea albastră de blugi strâmţi şi puloverul corai, apoi mă încalţ cu o pereche de cizme negre din piele. Mă gândesc să îmi prind părul într-un coc lejer, dar renunţ după ce ascunderea câtorva fire rebele devine o misiune imposibilă. Decid să îl las desprins. Îmi iau rucsacul şi geacă de piele în mâna şi ies din apartament grăbită. Am încuiat uşa, mi-am luat telefonul, cărţile, banii, deci... pot pleca.

     Ajung la şcoală la timp pentru prima oră şi intru în sala de curs înaintea profesoarei de istorie. E una din materiile pe care le urăsc, dar... rezistam. Chiar în clipa în care mă aşez în bancă, uşa se deschide şi în clasa îşi face apariţia o femeie de vârstă mijlocie, cu părul blond tuns scurt şi cu un ruj mat. Acceptabil.