The Challenge//F.F. Niall Horan//

Capitolul 28

   Era deja luni, iar eu inca nu puteam uita intalnirea de sambata seara. Aveam in minte fiecare miscare a dansatorilor din Golden Angels, fiecare fiind bine intiparita in mintea mea, urmand sa le pun in practica in sala de dans in doar cateva ore. De multe ori, atunci cand vad undeva o miscare noua, o memorez si ma imaginez executand-o. Asta am facut si de data asta.

    Totusi, de prea putine ori am reusit sa imi fac timp sa ma visez dansand de la intalnire. Mintea mea e prea ocupata sa isi reaminteasca fiecare cuvant al lui Niall, fiecare privire primita de la el, fiecare gest, pas, fiecare respiratie. Nu pot sa uit dansul nostru, nici modul in care ma atingea de parca as fi fost de portelan. Nu uit privirea lui plina de iubire si admiratie, nici sarutul fin de pe spranceana dreapta. Nu uit mana lui impreunata cu a mea, nici spatiul inexistent dintre noi. Nu pot uita universul nostru, doar al nostru, in care am intrat in momentul ala.

    - Mel? Esti bine?

    Imi intorc repede privirea spre Brian, iesind din transa mea. Ii privesc apoi scurt pe restul prietenilor mei de la masa si le gasesc cate un zambet amuzat pe fata.

    - Sunt bine, Bi! spun si rad si eu de cat de distrasa sunt.

    - Te-am intrebat daca stii unde e Niall. Nu l-am vazut pauza asta.

    - Are treaba. A ramas sa discute cu scorpia de Anellise despre bal, spun intorcandu-mi atentia spre farfuria mea. Cat mai e pana incepe ora?

    - Aproape zece minute. spune Ty pe un ton neutru.

    - Plecam? vocea Christinei ii tradeaza ingrijorarea. Nu vreau sa ajung dupa ce se suna!

     - Hai! Mel, mergi cu noi?

     - Raman sa imi termin ceaiul, Brian. Te sun cand termin ora si mergem impreuna la curs, in regula?

     - Perfect! spune si ma saruta pe frunte inainte de a pleca impreuna cu ceilalti.
  
        Mai raman cateva minute in cantina, fara sa fi primit vreun semn de la Niall. A spus ca nu dureaza mult, dar de aproape un sfert de ora nu stiu nimic de el. Ma incomodeaza enorm faptul ca e cu Anellise pentru ca stiu de ce e in stare si la cum ne priveste de fiecare data, stiu ca nu ne vrea impreuna. Stiu ca de fiecare data vrea sa nu imi fie mie bine si ii reuseste de multe ori orice plan de a ma face sa sufar sau sa ma simt prost. Cauta ocazii de a ma umili in fata unui public si ii reusea, pana sa prind curajul necesar de a intoarce totul impotriva ei. La un moment dat ea a inceput sa fie cea umilita din cauza comportamentului ei patetic. Am invatat de-a lungul anilor ce are de oferit si ce nu.

    Nu am mai ramas mult in cantina, am decis sa imi iau paharul din carton cu ceai si sa plec spre sala de engleza. Mergeam pe holul aglomerat, tinadu-mi cartile cu mana stanga si paharul in cealalta mana. Am simtit brusc o persoana ciocnindu-se de mine si am indepartat din instinct ceaiul de mine, pentru a nu ajunge pe mine. Din fericire doar cartile mele au ajuns pe jos, ceaiul a ramas in pahar. Am privit apoi pentru prima data spre persoana cu care intrasem in contact. Era un baiat inalt, saten. Il mai vazusem prin scoala, venise de cateva luni in scoala, eram in acelasi an, dar nu aveam cursuri comune. Purta o pereche de jeansi de culoare inchisa si un tricou albastru cu imprimeu.

    - Scuze, scuze! spunem amandoi grabiti, iar el se apleaca repede pentru a-mi aduna cartile cazute.

    - E vina mea, nu m-am uitat pe unde merg, imi pare rau!

    - Poftim! Nici eu nu eram concentrat la drum, scuze. Esti bine? spune in timp ce eu luam cartile din mainile lui.

   Ochii lui caprui imi cautau privirea si zambetul lui a aparut atunci cand mi-a intalnit-o.