The Challenge//F.F. Niall Horan//

Capitolul 23

     *Perspectiva lui Niall*

   Privesc pentru a ceea ce pare l
fi a o suta oara ceasul telefonului meu. Astept de mai bine de un sfert de ora si nu inteleg nici eu de ce mai astept, Mel ar fi trebuit sa fie deja aici pana acum. Decid sa o sun si, avand-o pe apelare rapida, duc imediat telefonul la ureche si, asteptand sa raspunda, ma ridic si incep sa ma plimb in jur. Numar tonurile si tresar atunci cand imi rasuna in ureche vocea enervanta a robotului. Continui sa sun si incep sa ma indrept spre padure, din instinct si in acelasi timp ma gandesc daca sa ii trezesc pe ceilalti.

    - Melody! strig disperat. Mel! strig inca o data mult mai tare odata ce realizez ca m-am departat destul de mult de corturi. Unde esti, iubito? spun ca pentru mine si ma opresc o clipa ascultand linistea padurii.

    Trag inca o gura mare de aer si o strig din nou dupa inca zece minute in care continui sa merg, habar nu am spre ce.

    - Melody! tip, iar ecoul meu se aude in departare.

    - Niall!

    Grozav, acum aud voci. Sunt atat de obosit incat ii aud vocea acum. Poate ca a ajuns deja inapoi la corturi, iar eu stau pe aici mergand spre nicaieri.

    - Niall! o aud din nou.

   Soapta sa parea aproape de mine, si cumva simteam o tenta de amuzament din vocea ei.

     - Niall, sunt aici!

    Ma intorc imediat ce simt o atingere pe umarul meu drept si o multime de emotii incep sa se invarta in mine. Simt ca inima mea s-a oprit cand nu am gasit-o in cortul ei, insa acum a reinceput sa bata.

    - Iubito! respir usurat si ii prin obrajii in palme. Unde ai fost?

    - Am vrut doar sa ma plimb.

    - Ai idee cat m-am ingrijorat cand nu te-am gasit in cort? Te-am sunat de zeci de ori, te caut de mai bine de jumatate de ora, puteai sa patesti ceva! vorbesc repede, iar ea zambeste si isi pune aratatorul peste buzele mele.

    - Shhh! Hai sa iti arat ceva! sopteste si imi prinde mana, apoi ma conduce prin intunericul padurii.

    E atat de sigura pe fiecare pas pe care il face prin padurea asta incat, pentru o clipa, ma ingrijorez, dar in clipa in care se opreste, ma opresc si eu langa ea privind-o atent. Privirea ei este insa in fata, asa ca incep sa ma intreb de ce ceea ce vede ii aduce un zambet atat de cald pe fata, asa ca imi intorc privirea in acea directie.
     In fata noastra se intinde un lac inconjurat in toate partile de brazi, un lac a carui apa straluceste intr-un mod aproape magic lumina lunii. Padurea ce inconjoara intinderea de apa este scaldata intr-un intuneric profund, trezind chiar si celei mai curajoase persoane frica, dar privind lacul luminat in intregime, orice teama este spulberata pe loc. Tot peisajul este atat de linistit incat pare neatins, asa ascuns in inima muntilor.

    - Wow, soptesc temandu-ma sa nu perturb linistea profunda a noptii.
    Am impresia ca cea mai usoara soapta ar putea avea un ecou atat de mare incat ar fi perceputa ca un tipat.

     - Iti taie respiratia, asa-i? sopteste Mel asezandu-se pe iarba.
    Ii urmez exemplul usor nesigur si imi asez bratul drept in jurul taliei ei si imediat isi lasa capul pe umarul meu, lasandu-ma sa ii sarut usor fruntea.

    - Cat ai stat aici? o intreb.
   
    - M-am trezit acum doua sau trei ore si nu am mai putut sa adorm, asa ca am iesit sa iau putin aer. Am intrat in padure si am gasit locul asta, asa ca am ramas aici.

    - Trebuia sa te fi auzit cand ai plecat, nu am putut sa dorm, soptesc ca pentru mine, insa era imposibil sa nu ma auda.

    - Dormeai, intervine.