CAPITOL SPECIAL

3.3K 165 15
                                    



Înainte să mă apuc, aș vrea să vă spun că acest capitol va fi doar din perspectiva lui Aiden. Este o continuare a plecării sale din LA (capitolul 9 – capitolul 10) și tot ceea ce a făcut el în acele două luni, până la revederea cu Darcy de la Juilliard (capitolul 10 – capitolul 11) . Fac acest capitol pentru a înțelege mai bine schimbarea radicală a lui Aiden. Este o provocare pentru mine și nu știu cât de bine va ieși, însă sper să vă placă.


AIDEN


Am ajuns de două ore înapoi în Chicago și tot ce fac e să stau întins pe podea și să mă gândesc la roșcata pe care am dezamagit-o. Simt un gol imens în stomac, deoarece niciodată nu am reușit să rănesc pe cineva atât de tare. Darcy era o persoană specială, o persoană care mi-a făcut din nou inima să bată, însă totul e distrus. Totul acum este doar o umbră pe care va trebui să o dau uitării. Trebuie să mă împac cu gândul că noi doi nu ne vom mai reînâlni vreodată. Ea merge la Juilliard, iar eu probabil nici nu voi vrea să merg la facultate. Darcy este foarte încăpățânată și oricât de mult aș suna-o și i-aș da mesaje, sunt sigur că nu îmi va răspunde vreodată. Nu știu cum am reușit să o dau în bară în asemenea hal. Chiar aș fi putut avea ceva cu ea, însă acum totul este ruinat. Darcy este orgolioasă și copilăroasă, însă și eu mă simt deplorabil pentru ceea ce am încercat să fac. Cum am reușit să ajung în asemenea hal încât să dau o fată ca și Darcy, pentru câteva minute de plăcere cu o damă de companie? M-am comportat ca un adolescent virgin, plin de hormoni, iar acest lucru nu mi-l voi ierta niciodată. Fratele meu intră în cameră pentru a mă anunța că mergem în club ca să mă scoată din starea asta din care nu pot ieși nicicum, gândul meu fiind tot la Darcy. Cu greu am reușit să mă ridic de pe podea, pentru a-mi face un duș rece, deoarece nu aș vrea să miros ca un sconx când vom merge în club, măcar atâta demnitate să mai am. După 10 minute de stat sub jetul de apă rece, care nu m-a ajutat cu nimic, am ieșit din baie cu un prosop înconjurat în jurul taliei. Mare mi-a fost mirarea să o văd pe șatena cu ochi albaștri, stând întinsă pe pat, țintuind tavanul.

-Ce cauți aici Bela? am întrebat scormonind prin dulap după haine.

-Frumos spate Stark. Eram prin trecere și am aflat adresa ta de la Adele și am zis să vin să te salut. Îmi pare rău pentru cuvintele alea spuse despre Darcy. Eram într-un fel geloasă, însă mi-a trecut, mi-a spus ridicându-se în șezut.

-Se pare că totuși îți folosești jumătatea de creier care ți-a mai rămas. Bravo ție Bela. Acum pleci? Sau chiar trebuie să mă deranjez să te dau afară? am întrebat scoțându-mi capul de după ușa dulapului.



-Ce e cu tine Stark? Am fost cei mai buni prieteni până în clasa a 8-a, care-i faza? E vorba despre Darcy? a întrebat cu fireasca ei curiozitate.

-Ce e cu mine Bela? E că m-ai făcut să ajung depravatul de astăzi, din vina ta am ajuns să îmi bat joc de orice fată și să nu fiu în stare să mă abțin să nu o fac. Din cauza ta am ajuns un player, care s-a culcat cu jumătate de Chicago. Odată cu plecarea ta în Nevada s-a dus și acel Aiden bun la suflet, care respecta toate fetele. Am înțeles că nu erai interesată de mine, dar eram cei mai buni prieteni! La dracu Bela, tu măcar te-ai gândit un pic la mine când ai plecat? De fapt nu știu de ce întreb, ieși afară! Mai bine rămâneai în Nevada, îți pierzi timpul. Degeaba vii după 4 ani cu gânduri de pace, e prea târziu. Știi unde e ușa, te invit să o folosești.

A pufnit iritată, după care a ieșit. Probabil că nu ar trebui să mă folosesc de pretextul plecării ei pentru cele întâmplate, deoarece nici eu nu am încercat niciodată să mă schimb. Acea plecare m-a făcut doar să ies din cutia copilăriei. Era cea mai bună prietenă a mea, iar eu pe acea vreme credeam în toate acele porcării cu iubirea dintre cei mai buni prieteni, ca în filmele alea siropoase, în care deja știi că actorii principali se vor îndrăgosti unul de altul. Însă se pare că viața a bătut filmul, iar acest lucru nu s-a întâmplat în cazul meu. M-am îmbrăcat rapid cu o camașă și blugi, după care am coborât la parter pentru a vedea dacă este gata fratele meu. În loc să dau de fratele meu, am dat de Bela, care stătea de vorbă cu mama mea. Am plescăit nemulțumit din buze, după care m-am îndreptat în bucătărie pentru a-mi lua un măr. Cum am intrat în încăpere, am simțit privirea lor ațintită asupra mea și mă rugam ca niciuna dintre ele să nu scoată vreo vorbă. Am luat o mușcătură din măr, după care m-am sprijinit cu spatele de blatul mobilei, fixând-o cu privirea pe brunetă. Știam că această privire i se pare intimidantă, așa că nu am rupt contactul vizual, nici măcar atunci cand mama m-a întrebat unde plec. Am văzut-o cum începe să se fâstâcească pe scaun, spunându-i mamei mele că ar trebui să plece acasă.

Viață nouă Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum