Viață nouă

9.

DARCY

Mi-am pus mâinile la ochi și imediat șiroaie de lacrimi au început să îmi inunde fața. Nu îmi venea să cred că la doi ani distanță voi trece prin așa ceva, din nou. Mi-am ținut respirația, apoi am auzit claxonul lui Aiden care răsuna de zor, după aceea o frână bruscă m-a făcut să îmi iau mâinile de la ochi. Priveam tremurând în jurul meu și am suspinat ușurată că am reușit să scăpăm din acest accident. M-am uitat câteva secunde la Aiden, care mă privea cu milă, după care am ieșit ca o furtună din mașină. Aerul rece mi-a izbit imediat corpul, iar lacrimile nu încetau să curgă. Un tremurat frenetic mi-a cuprins corpul, iar picioarele mi-au cedat izbindu-mă de asfaltul rece. Am auzit imediat câțiva pași grăbiți, care se îndreptau spre mine, dar pur și simplu corpul nu voia să coopereze cu mine și să se ridice.

-Darcy, ești bine? O doamne, te rog ridică-te iubito, a spus Aiden cu o voce blândă ajutându-mă să mă ridic de pe asfaltul rece. Când mâinile sale au făcut contact cu pielea mea, mii de fiori mi-au străbătut corpul, iar eu am simțit cum încep să mă încălzez. M-a ridicat ca pe o mireasă și se uita în ochii mei, parcă vrând să îmi citească gândurile. Nu m-aș fi gândit niciodată că asta va fi reacția mea dacă va trebui să trec din nou printr-un accident, dar se pare că Universul are chef să își bată joc de mine. Haide să mergem în mașină, vei răci, a spus Aiden dându-mi un sărut părintesc pe frunte. Căldura din mașină mi-a învăluit din nou corpul, dar tremuratul părea să nu mai treacă.

-Roșchi ești bine? a întrebat Josh din spate, punându-mi mâna pe umăr, dar vorbele nu ieșeau din gura mea. Când am privit în oglinda retrovizorie, mașina dispăruse, deci , se pare că bărbatul acela a adormit la volan. I-am zâmbit încrezătoare, iar Josh s-a lăsat din nou pe spate, înțelegând că nu vreau să vorbesc. Aiden era din nou concentrat la condus, iar acum părea mai crispat ca niciodată. O melodie a început să răsune în mașină, iar în bord a apărut numărul lui Ethan. Dintr-o mșicare Aiden a apăsat pe un buton verde, care probabil era cel de pe care trebuia să răspundă.

-Unde naiba sunteți? Aiden dacă mi-ar răpit sora și o duci în Chicago nu știu ce îți fac, a spus acesta nervos din cale afară, lucru care m-a făcut să scot un chicot mic.

-Era să avem accident, ajungem în 5 minute, a spus Aiden rece după care a închis telefonul. Am oftat prelung, apoi m-am relaxat în scaunul de piele al mașinii lui Adele. Chiar dacă Aiden nu a spus a cui era mașina, mi-am dat seama imediat că era a lui Adele, deci asta înseamnă că acea mică trădătoare știa de această escapdă a lui. Am simțit o mână mare și caldă cum a început să îmi mângâie piciorul, iar când mi-am ridicat privirea am văzut cum Aiden mă privește cu niște ochi miloși. Dacă era ceva ce uram la oameni, acel lucru era să mă privească cu milă. A fost doar un moment de panică, asta nu înseamnă că trebuie să mă privească așa.

-Încetează Stark, a fost doar un moment în care m-am pierdut, sunt bine, am spus țâfnoasă. Sunt sigură că dacă conduceam eu, așa ceva nu s-ar mai fi întâmplat, am continuat cu mândrie.

-Ai dreptate, dacă conduceai tu, probabil eram toți morți, a spus rece luându-și mâna de pe piciorul meu. Trebuie să recunosc că de această dată chiar am fost mult prea rea, el doar încerca să mă facă să mă simt bine, iar eu ca deobicei l-am respins. Aș vrea ca măcar o dată să nu mai îndepărtez persoanele care vor să mă ajute. Când mașina s-a oprit în fața casei mele, am coborât fără să mai spun un cuvânt, dar nici nu am apucat să fac bine doi pași că am fost trasă într-o îmbrățișare.

-Îmi pare rău Darcy, dar nu mai știu cum să mă comport cu tine ca să nu mă mai respingi așa. Am înțeles că nu vrei să îți fiu iubit, deocamdată, dar măcar prieten lasă-mă să îți fiu. Nu mănânc fete, să știi, așa că ai putea să încetezi să te comporți așa cu mine, că nu vei scăpa, a spus făcându-mi cu ochiul.