True Love (Volumul al II-lea)

Capitolul 15

Perspectiva lui David

-Jessie, ascultă-mă, te rog! 

-Am spus să pleci, ești liber să te duci în New York, nu mai ai aici nicio obligație.

-Vreau doar să fac ceea ce i-a plăcut mamei, așa aș simți că e mai aproape de mine! 

-Păi du-te, nu pot să cred că am avut încredere în tine, mi te-am dedicat cu totul, îmi spune cu lacrimile în ochi, voiam să o strâng în braţe, dar cu fiecare pas făcut ea se retrăgea. Aș fi sărutat-o așa bonsuflată și copilăroasă cum era, dar privirea ei îmi arată doar dezamăgire și știam că nu o voi ajuta deloc cu un sărut.

-Poţi avea încredere în mine, sunt tot eu și iţi vreau în continuare binele.

-Nu văd asta, dacă îmi voiai binele, ai fi spus pur și simplu că nu vrei să pleci, nici nu ai fi stat o secundă să te gândești la ce vrei de fapt.
Mă durea că spune asta, o iubesc peste forțele mele și vreau din suflet să fie fericită, nu aș fi vrut să o rănesc nicio clipă, dar și ea dacă mă iubea ar fi înțeles și m-ar fi ajutat să iau o decizie pentru binele amândurora.

-E greșit că vreau să am succes, că vreau să cred că am ceva in comun cu mama, că vreau să fie mândră de mine, să iau și eu în sfârșit o decizie care i-ar face pe amândoi fericiţi?  întreb răstit, nemaiavând forţa necesară de a rămâne calm.

-Și cum rămâne cu fericirea mea, David?  Întrebă în timp ce se apropie de mine și îmi bate cu pumnii în piept. Cum rămâne cu șansa pe care ti-am dat-o, lovind parcă mai tare, cu încrederea pe care ti-am acordat-o, cu "voi fi lângă tine", durerea pe care o simțeam era mai puternică acum, nu știu dacă din cauza loviturilor sau din cauza vorbelor ei, însă durerea era aproape insuportabilă.

-Ţi-am spus că dacă voi pleca, mă voi întoarce mereu la tine! 
Încercând să o fac să înțeleagă că dacă plec nu înseamnă că nu o iubesc și că, chiar și plecat ma întorc la ea.

-Atunci suna romantic, perfect, acum sună cam imposibil,ireal. Dacă pleci acum, rămâi plecat, pentru că în cazul nostru nu există nimic care să ne lege,  e ca si cum știu că nu pot avea încredere în tine și simt că tu nu te poţi tine de promisiune.
Inima mi se rupea în două jumătăți, una nu înţelegea de ce se comportă ca o copilă și nu înțelege că e în joc viitorul amândurora poate și cealaltă o înţelegea pe deplin, o vedea ca pe o femeie matură care nu vrea să accepte un viitor departe unul de celălalt.

-Jess, trebuie să luam o decizie de oameni mari! 

-Vreau să pleci acum, nu mai este nimic, ai luat tu decizia asta pentru amândoi.
Fac un pas nesigur spre ea și se retrage, mă privește cu ochii în lacrimi și mi se adresează iar.
Tot ce îmi doresc acum e să pleci,  înțelegi?

Înghit în sec și cu părere de rău mă îndrept spre ușa, ajuns im faţa ușii mă întorc cu faţa spre ea, așteptând parcă să alerge spre mine și să îmi sară în braţe spunându-mi că îi pare rău și că ne vom putea descurca noi cumva, însă nici măcar nu se uita spre mine.  Stătea în picioare, cu mâine împreunate la piept și cu șiraguri de lacrimi curgând pe chipul atât de palid. Deschid ușa și ies, privesc cerul și mă așez lângă ușă, o lacrimă îmi atingea obrazul fierbinte, nu e o rușine să plângi mai ales în astfel de momente, asta demonstrează cât de mult o iubesc, aș fi vrut să mă înţeleagă. Mă ridic cu greu și mă întorc din nou în acea casă pustie, zilele acestea petrecute cu familia lui Jessie au fost ceva imposibil acum câteva săptămâni, am simțit după mult timp că fac parte iar dintr-o familie, m-au făcut să mă simt ca în familie, și îi sunt recunoscător lui Jessie pentru asta, mi-a dat șansa să retrăiesc niște momente ca o familie și aveam de gând să îi mulțumesc pentru tot, pentru ce a trezit în mine, pentru toată încrederea ei, pentru iubirea pe care mi-a dăruit-o, pentru persoana bună care e, pentru frumusețea și gingășia aparte, doar că voiam să se mai liniștească apele, asta probabil intr-una din serile în care mă voi simți singur in New York. Știu ce pierd dacă plec, o pierd în primul rând pe ea, dar știu și câte am de câștigat.