Fericirea este ceva care nu se atinge niciodată, dar in căutarea ei merită să alergi toată viaţa.
Elena se opri în loc în fața geamului ce acoperea peretele din stânga spitalului, privind incert spre aglomerația oraşului şi la omuleții care cutreierau acele străzi fără să acorde atenție la ce îi înconjurau. Un oftat plin de amărăciune îi părăsi buzele şi pieptul îi coborî încet, încă privind în gol spre marea de marionete. Voia să creadă că era diferita față de ceilalti, însă toți erau la fel. Căutau ce voiau, iar când era în posesia lor îi dădea drumul spre un drum abrupt spre abis. Nimic nu satisfăcea plăcerile oamenilor de a vedea durerea din ochii celorlalți. Erau toți la fel. Nimeni nu era o excepție. Până la urmă, erau oameni, iar comportamentul lor nu putea fi diferit. Cautau să aiba ceva al lor, ceea ce îi făceau la fel. Unii căutau iubire, alții fericire. Existau chiar şi oameni care primeau satisfacție prin a vedea cum suflul vieții părăseşte un om după ce îl omora cu brutalitate. Poate nu toți erau criminali - dar sângele nu trebuia vărsat ca să comiți o crimă. Căutau cu precizie în ochii altora fisuri emoționale, încercând, cumva, să ajungă la sufletele lor întunecate şi sinistre. Iar odată ajunşi, distrugeau totul în calea lor. Acesta era comportamentul uman, sau cel puțin doar atât arătau oamenii. Frica de eşec şi dezamăgire se intensifica la maximum atunci când sentimentul de iubire îşi arăta chipul, adeseaori rămânând doar cu cicatrici şi durere.
Tânăra fată îşi dezlipi privirea de afară şi se uită în jurul ei, încă în spațiu. Se simțea din ce în ce mai nedumerită. Întrebările erau nerostite. Răspunsurile erau haotice. Mintea ei era un haos compus din întrebări şi răspunsuri nefondate, din amintiri şi fapte desolante, si din un trecut cuprins în flăcările Iadului arzător. O mistuia subconştientul ei propriu, punând-o la încercare. Avea să aibă încredere, sau să se supună unor persoane necunoscute? Dr. Cairo ii salvase viața, ori cel puțin aşa voia să creadă. Ceea ce făcuse el putea face oricine altcineva - însă o făcuse el. Nu aşa lucra destinul?
— Sunt aici, spuse dr. Cairo ținând în mână un dosar, uitându-se fascinat peste rândurile scrise pe prima foaie.
Elena rămase puțin confuză atunci când îi văzu halatul alb ca spuma laptelui si ochelarii ce-i ascundea strălucirea ochilor de jad, aducându-şi aminte că el, într-adevar, era un doctor. Unul capabil şi experimentat în domeniul lui. Suprinsă de venirea lui rapidă fata uită imediat ce voia să-i spuna atunci când privirile lor se întâlniseră. Era complet diferit față de cum era înafara spitalului. În spital era un doctor renumit şi deştept, stiut pentru temperamentul lui calm şi cuvintele duioase cu care calma pacienții, însă dupa acele uşi închise, doctorul Cairo devenea o persoană complet diferită. Imun si posac, calm şi dezinteresat, având grijă să nu se ataşeze de nimic ce i-ar oferi de suferit. Un nod i se formă tinerei în gât atunci când privirea bărbatului se întoarse înapoi la a citi din dosar, având impresia că ceea ce scria acolo era mult mai interesant decât orice ar fi avut ea de spus în acel moment. Poate avea dreptate în ceea ce gândea. Starea pacientului său era mult mai importantă pentru dr. Cairo, deoarece în acel moment el era un doctor, iar Elena era doar o fostă pacientă cu probleme de familie. Nu stătea în puterile lui să calmeze demonii din sufletul acelei fete şi nici nu voia s-o facă. Calmitatea lui era peste limita normalului, iar orice i-ar fi deranjat pacea sufleteasca ar fi sfârşit undeva unde nu ar mai putea să-l atingă vreodată. Bărbatul zâmbi atunci când o văzu pe Elena fâstâcindu-se în loc, ştiind că nu-i convenea când era ignorată.
— Cu ce te pot ajuta? o întrebă şi se apropie de ea, lăsând doar câțiva centimetri să-i despartă. Presupun că-i ceva important dacă ai bătut atât drum ca să mă vezi, chicoti acesta şi Elena rămase plăcut surprinsă să vadă că acel bărbat avea gropițe în ambii obraji.
CITEȘTI
Eleganța: Puterea seducției
RomansaPOVESTE FINALIZATĂ. Elena Crystal nu ducea lipsă de nimic. Avea bani, o familie iubitoare, prieteni care nu ar fi trădat-o niciodată și un iubit care urma să o facă cea mai fericită femeie de pe pământ. Dar fericirea ei este distrusă fără remușcări...