Eleganța: Puterea seducției

Capitolul 7

  Când ai de făcut o alegere și nu o faci, această nepronunțare este ea însăși o alegere. 

  — William James 

     Privirea Elenei devenea din ce în ce mai întunecată în timp ce cei doi bărbați se luptau prin priviri pentru inima ei. Nici Roy, dar nici Cairo nu voia să plece fără o luptă, însă Elena părea mai mult decât obosită de ceea ce se întâmpla în fața ei. Roy era un ipocrit cu o stimă mai ridicată decât toată averea Elenei, iar Cairo era un maniac care-și dorea să fie ales în ciuda vizibilelor refuzuri ale fetei. Niciunul nu voia să renunțe și, deși lupta era dusă pe terenul fetei, încercau amândoi să o cucerească. Elena încă nu știa de ce Cairo nu renunțase până acum la ea, iar Roy nici măcar nu știa cu cine se lupta, însă o făcea cu dezăvârșire. Cu toate că în momentul de față, nici Roy, nici Cairo, nu se mai gândeau la biată femeie, ci doar la mândria lor de bărbați calificați.

     Cu ultima sfărâmă de putere rămasă în corpul ei, Elena îl apucă pe Roy de braț și-l trase din curenta și dezastroasă luptă silențioasă ce se petrecea între el și Cairo. Deși niciunul nu-și demonstraseră puterea masculină, Elena știa că nu mai era mult până unul ceda și se dezlănțuiau în fața ei. Nu avea nevoie de o bătaie între doi bărbați pe care, orișicum, nu-i mai voia aproape de ea. Decizia ei, oricum, avea să-i aducă multe probleme. Totul în jurul ei părea că se destramă, făcându-se cenuşă şi fiind luat totul de vântul puternic de afară. Picăturile loveau zgomotos geamurile restaurantului, iar privirile celor doi bărbaţi erau puse în lumină de fulgerele puternice şi colorate de afară. Voia să ajungă cât mai repede la Noah, căci lipsise prea mult şi îi promisese Loirei că avea să ajungă înapoi într-o oră. Nu avea timp sa hrănească mândria și respectul de sine ale acelor doi bărbați. Voia doar să ajungă în siguranță la Noah.

     În timp ce Cairo îl privea cu dezgust pe celălalt bărbat, iar pe Elena cu o ură intensificată la maximum datorită alegerii sale, ceilalți doi începu să parcurgă încet drumul spre ieșirea din cafenea. Picioarele fetei mai aveau puțin și cedau datorită sentimentelor ce se ciocneau în sufletul ei, apăsându-se greu pe inima ei fragilă. Cairo era un străin, un străin care o făcea să se simtă în siguranță în ciuda tuturor lucrurilor pe care el le făcuse. Nu-l cunoștea, iar acest lucru o descurajă enorm. Voia să-l aleagă pe el. Să îl cuprindă cu palmele mici în brațe și să fugă alături de el, însă știa că nimic nu-i oferea certitudinea că nu o să pățească nimic la brațele lui.

     Roy era un om care îi făcuse prea mult rău și de îndată ce-l alesese, știa că se putea aștepta la orice din partea lui. Altă trădare? Putea să o facă, inima ei putea accepta orice în acel moment. Nimic nu o mai putea dărâma. Însă Cairo... Cairo părea bărbatul pe care ea îl căuta și-l aștepta de atâția ani, iar frica și speranța că acesta nu o va dezamăgi era prea tulburătoare. Nu voia să sufere, din nou, doar pentru că era capricioasă și se aștepta la prea multe lucruri. Viața îi demonstrase de prea multe ori că atunci când te aștepți cel mai puțin, atunci e momentul când lucrurile vor începe să se destrame și te vor mânca de vie.

     Încet, Elena începu să își revină și își retrase mâna de la brațul lui Roy, lăsându-l pe acesta cu o încruntătură vizibilă pe frunte. Poate Roy era un trădător, însă știa că Elena nu-l alesese de fericită ce era că-l revăzuse după atât timp. Prezența acelui bărbat însemna ceva pentru ea, și oricât voia să afle, în acel moment nu-i mai păsa de absolut nimic. Era sigur pe sine că va putea să o readucă pe Elena în brațele lui. O relație de patru ani nu se pierdea în doar câteva săptămâni. Spera, de fapt, că sentimentele să nu se fi pierdut în atât de puțin timp.