Eleganța: Puterea seducției

Capitolul 4

  Săruturile sunt banii mărunţi ai dragostei. 

— Mireille Mathieu

     Elena stătea tăcută pe marginea patului, cu mâinile împreunate pe genunchii îndepărtaţi. Mai ofta din când în când, uneori având momente când uită să mai dea aerul afară din plămâni. Privirea ei era încă pe femeia din dreapta ei, deşi mintea îi zbura în altă parte. Într-un colţişor din inima ei închisă şi îngheţată. Din infernul vieţii şi din flăcările mistuitoare a dorinţelor, răzbunărilor şi a dragostei.

     Da, dragoste... nu îşi mai amintea cum era să iubeşti pe cineva din toată inima. Cum era să dăruieşti persoanei iubite totul, fără condiţii şi aşteptări. Să ştii că acea persoană urmă, eventual, să-şi împărtăşească sentimentele cu tine în moduri unice şi drăgăstoase. O floare la miezul nopţii. Nişte lumânări aprinse pe hol şi petale de trandafiri ce te duceau pe meleaguri fantastice, aproape ireale. Pentru ea asta însemna iubirea. Să zbori alături de persoană iubita printr-o lume a speranţei, a iubirii necondiţionate. Cumva, gândurile ei zburară impulsiv către bărbatul care o făcuse să simtă toate acele lucruri.

     Fericirea. Dragostea. Aşteptarea. Dar şi tristeţea şi dezamăgirea. Roy Walls. Cumva un paradox umblător, căci într-un fel unic şi ciudat, acel bărbat o făcuse să se simtă cea mai fericită persoană din întreagă lume, că mai apoi să-i frângă aripile în cel mai crud mod. Şi poate ar fi putut trece cu vederea peste micile defecte ale bărbatului, dar modul în care alesese s-o trădeze fusese prea mult. Chiar şi pentru Elena, ştiută pentru capabilitatea ei de a înfrânge gurile rele şi slobode ale oamenilor din jur. Însă nu şi ceea ce făcuse Roy. Alesese să o distrugă psihic, nu fizic, iar durerea era copleşitoare.

     Elena oftă profund, apoi îşi privi prietenă timp de o secundă în ochii goi, lipsiţi de expresivitate. Ştia că Zara trecuse printr-un şoc puternic, aproape îşi văzuse soţul murind lângă ea, dar nu putea să ierte ceea ce îi făcuse. Ceva anume, în mintea ei, îi spunea să nu se încreadă în acea ticăloasă cu două fete. Pentru că... nimeni nu o ştia mai bine că Elena. La nevoie, Zara ar fi pupat asfaltul pe care ar fi călcat, doar pentru a-şi atinge scopul suprem. Era o scorpie, şi nu, nu semnul din zodiac. Era o scorpie în carne şi oase, un diavol în chip de om, o harababură de gânduri malefice şi planuri distructive prin care ar fi putut cuceri totul.

     Bani. Putere. Bărbaţi cu bani şi putere. Asta caută şi, oarecum, găsise lucrurile astea în Conor. Dar numai Elena ştia că, în spatele aparantelor, Conor nu era deloc ceea ce Zara caută. O cunoştea pe Zara, iar Elena niciodată nu greşea atunci când se încredea în prima impresie a omului. Îl catalogase, de la începutul primelor discuţii despre bărbatul din spatele zâmbetelor mici ale femeii cu două fete, că fiind o enigmă. Nu ar fi dăruit mai mult decât trebuia, iar Zara voia totul, nu puţin, nu mult, ci totul. Conor niciodată nu i-ar fi dăruit prietenei sale tot ce ea voia, fie vorba de dragoste, bani sau putere. Îşi menţinuse statutul puternic prin munca altora, iar banii lui erau doar ai lui, nevrând să-i împartă cu nimeni. Fie această chiar propria lui soţie.

     Zara Queen era un nimeni în ochii multora, dar un paradis neexplorat şi primejdios în ochii Elenei. Era elixirul vieţii, sursă de răutate şi virtute ce o găseai în fiecare fiinţă vie, dar care se risipea cu timpul anilor. Zara nu se risipise, era încă întreagă, cu o energie şi o ură profundă faţă de orice se mişcă sau respiră acelaşi aer cu ea. O admira, într-o anumită măsură, pentru felul ei de a fi. Luptase mult, cu părinţii ei, cu foştii ei iubiţi, cu lumea.

     Niciodată nu se oprise din a largi acea ură adâncă şi născută dintr-un nimic, dar care ajunsese la un moment dat în viaţă, să devină o parte din ea. Respiră din ura pe care o emană, şi trăia cu gândul că va sfârşi precum îşi imagina că vor sfârşi duşmanii ei. Omorâţi. Nu-i era frică de moarte, ci de felul în care va muri. Moartea, în orice caz, nu era sfârşitul unei fiinţe atât de puternice şi de neatins precum Zara. Era tânăra, frumoasă şi inteligenţă, o femeie ce ar fi putut dărâma munţii şi ar fi putut mută ape dacă ar fi avut pentru cine. Dar nu avea, aşa că îşi concentrase toată ura pe o fiinţă nevinovată şi cea mai apropiată de ea. Elena Crystal. Cea mai bună prietenă a ei. Fără milă şi recunoaştere, o distrusese pe biata fiinţă şi îi luase toate speranţele, transformându-i viaţă frumoasă într-o adunătură formată din tristeţe, durere şi necaz.