Eleganța: Puterea seducției

Capitolul 9

  Sexul este arta de a controla lipsa de control. 

Paulo Coelho

     Elena își ridică mână spre ei, dar și-o lăsă pe lângă corp, refuzând să se înjosească în fața lor. Roy era în trecut și îi era de ajuns să știe că măcar acolo a iubit-o. Dar nu putea să nu se gândească dacă nu cumva acea relație a lor nu data încă de când ei se întâlneau. Roy nu era imprevizibil. Din contră, era ușor de citit, iar faptul că ea nu a putut să vadă prin zâmbetul și vorbele lui o deranja. Chiar atât de mult voia să decadă în ochii ei? Nu o deranja să fie înșelată, dar nu rezista gândului că acea femeie să fie Zara din atâtea femei deschise și în căutarea unei relații. Zara era măritată și, deși știa că nu conta deloc acest lucru pentru ea, era încă un lucru josnic să-ți înșeli soțul, fie că îl iubeai sau nu.

     Oftă brusc și își duse mâinile la obraji, realizând că încerca doar să pară a fi puternică. Lacrimile ce îi colorau ochii albaștri și cădeau șiroaie pe obrajii ei era dovada clară că încă îi pasă. Voia să meargă acolo și să se lupte contra lor, să îl întrebe de ce a făcut-o, de ce nu a mai așteptat încă puțin, de ce dintre toate femeile trebuia să fie chiar ea. Însă ea nu era deloc așa. Ea nu lupta decât atunci când știa că avea un oponent puternic, iar Roy și Zara nu erau decât niște jigodii care îi trase numele prin gunoiul lor. Acum era mai sigură ca niciodată că luase decizia corectă atunci când nu-l urmase și nu-l întrebase de ce o părăsise. Evident era mai fericit prin patul alteia, decât prin patul lor. Nu dorea să fie a doua roată, nici măcar nu știa dacă era a doua, sau a cincea.

    Întorcându-se pe călcâie, încercă să plece din acel loc și să-și vadă în continuare de viața ei, însă destinul parcă nu lucra în favoarea ei. Putea recunoaște acei pantofi dintr-o sută, iar privirea ei tremurândă nu voia să se înalțe pentru a îi vedea proprietarul. Știa... știa că nu îi pasă, dar ceva în ea tânjea după o îmbrățișare din partea lui. Voia atât de mult să evadeze în brațele lui și să se ascundă acolo, căci numai acolo se simțea protejată. Numai în brațele lui se simțea apreciată, iubită și protejată. Dar el nu simțea la fel, iar atunci când pașii lui trecu pe lângă ea, realiză acest lucru. Nu credea că o să se simtă atât de josnic și nu voia să-i dea dreptate mamei sale, dar în acel moment se simțea ca ultima spiță de om. De ce trebuia dintre toți bărbații din lume, îmbrățișarea aceluia să fie singura care putea să o calmeze?

     El era interzis pentru ea. Amândoi o știau, dar cumva reușeau mereu să se reunească. Poate era destinul, ori coincidența ce se juca cu ei doi, dar știau amândoi cât de greu le era să se prefacă și să meargă mai departe.

     — Cairo... șovăie aceasta, iar el se opri în loc. Nu poți să mă îmbrățișezi? Nu poți să ai grijă de mine măcar în seara asta? De ce... mă simt de parcă dacă aș pleca acum, o să regret atât de mult?

     Fără să știe, fata se întoarse pe călcâie și fugi în brațele lui, adăpostindu-se în căldura ce o emana.

     — Poți să-mi spui că mă iubești chiar dacă știu că minți? Poți să mă îmbrățișezi chiar dacă brațele tale aparțin alteia? Poți, suspină Elena, să faci dragoste cu mine chiar dacă iubești pe altcineva? Cairo, spune-mi că sunt diferita. Spune-mi că sunt diferită față de ea. Nu pot decât să mă gândesc la felul în care se sărutau... buzele lui cândva le săruta pe ale mele, iar acum... Cairo, te implor, spune-mi că sunt mai bună decât ea. Spune-mi că sunt mai puternică, mai frumoasă, mai specială.

     Lacrimile fetei nu puteau fi oprite, iar Cairo mai mult decât oricine altcineva în acel moment se simțea cum tot cerul îi căzuse în cap. Voia să-i spună toate acele lucruri, dar el nu era potrivit pentru ea. Voia să-i spună cât de mult ține la ea și că nu era o minciună, voia să o țină în brațele lui și să nu-i mai dea drumul vreodată și, mai mult ca orice, voia să facă dragoste cu ea și să fie a lui pentru totdeauna. Dar nu putea.