Eleganța: Puterea seducției

Capitolul 19

Moartea nu era soluţia problemelor, însă uneori era unica ieşire către bine.

     — Roy, tu nu înţelegi că te iubesc? se răsti Zara, ducându-şi pumnii la ochi pentru a-şi şterge lacrimile ce cădeau şiroaie pe obrajii coloraţi de fard. Nu ştiu cum mama naibii să îţi mai explic! ţipă iarăşi, făcându-l pe Roy să îşi rotească ochii. E nevoie să învăţ o altă limbă? Chineza poate? Am nevoie de tine în momentele acestea şi tu ce faci? Te gândeşti la aia?

     — Taci! Taci! Taci odată, fir-ar să fie!

     Zara continua să plângă, fără a înţelege de ce plângea de fapt atât de tare. Roy Walls nu era unicul bărbat de pe faţa pământului, însă ea era foarte îndrăgostită de el. Prin cap îmi treceau nopţile în care făcuse dragoste cu acesta, fiind o perioadă bună din viaţa Zarei. Însă nu putea înţelege de ce totul luase sfârşit atât de repede, de ce Roy aruncase pe apa sâmbetei toate acele momente împreună. De ce o mai păcăli dacă e încă se gândea la Elena? Afurisita aceea! gândi Zara. Oricât îşi storcea creierul pentru a înţelege ce avea femeia aceea atât de special, nu reuşea s-o facă. Elena era pur şi simplu o femeie ca oricare alta. Ar fi priceput dacă ar fi fost de o frumuseţe rară sau ar fi fost milionară, iar Roy cel mai amărât de pe planetă. Poate îl interesau banii, dar nu, Roy aveai destui încât să se scalde în ei de fiecare dată când şi-ar fi dorit.

     — Nu vreau să tac! replică aceasta după câteva clipe de cugetare. Eu te vreau, Roy, spuse pe un ton trist. E atât de greu să mă iubeşti?

     — Da! răspunse rapid. Tu mi-ai stricat fericirea, nebuno! strigă către ea, apuncându-se de păr.

     — Eu? Cu ce sunt eu de vină, Roy? întrebă dezamăgită de vorbele lui.

     — Tu m-ai făcut să am impresia că m-am reîndrăgostit, da tu, spuse arătând către ea. M-ai făcut să uit de Elena a mea şi s-o părăsesc în altar. Te urăsc, Zara. Eşti conştientă de asta?

     — Acum câteva luni nu mă urai, ba chiar erai foarte fericit să faci dragoste cu mine.

     — Cu tine făceam sex, nu dragoste, zise pe un ton rece. Tu n-ai însemnat niciodată nimic pentru mine, iar dacă m-am prefăcut în tot acest timp că te iubesc a fost pentru că voiam s-o uit pe Elena, replică şi se lăsă să cadă pe canapeaua din salon. Copilul acela putea fi al meu...

     — Nu-mi vine să cred aşa ceva.

     Acelea fuseseră ultimile cuvinte pe care Zara le rosti în acea zi, căci după aceea, ieşi pe uşă cu viteza luminii şi îl lăsă pe Roy de unul singur. Era ferm convisă că bărbatul acela nu merita efoturile ei de al aduce pe o cale bună, de a-l face fericit şi a-i oferi o viaţă în care iubirea sinceră să-l urmărească pretutindeni. Unica ei şansă era să se reîntoarcă la soţul ei; Connor. Însă acesta fugi alături de o altă nenorocită, măcar acesta nu o alesese şi el pe Elena. Le ura pe ambele la fel de tare. Ce aveau ele şi ea nu? Era un mister pe care Zara nu reuşea să-l desluşească. Tot ce putea face era să plece din viaţa tuturor, căci nu era nicăieri bine venită, nici măcar în propria casă. Se simţea o străină, o nebună, o fantomă ce bântuia anapoda camerele apartamentului. Oftă prelung, cu privirea în pământ şi se făcu nevăzută printre acele maşini. Dispăru în oraşul aglomerat.

     Roy, pe de altă parte, îşi căută cele mai frumoase haine, chiar dacă ochii în lacrimi nu-l ajutau mai deloc. Se îmbrăcă într-un costum, la patru ace. Era ferm convins că avea s-o recâştige pe Elena şi că cei doi copii pe care aceasta îi avea, trebuiau să fie a lui. Dacă cel din pântecul ei este al meu? se gândi acesta, dar apoi îşi dădu câteva palme, realizând prostia pe care o gândise. Era imposibil să fie căci această nu făcuse dragoste cu el, ea era îndrăgostită de Cairo. Cu fiecare gând pe care şi-l făcea, Roy realiza că avea să-i fie imposibil s-o readucă pe Elena înapoi în viaţa lui.