Strange Bonds

Extra nr. 2 Cum a inceput totul

  Heeeeey! Dupa o pauza de o sapt m-am intors cu extra nr. 2 

  Este un pic cam scurt ce-i drept. 

  Va rog sa-l cititi!!!  >:D<

---------------------------------------------------------------------------------------------------------

       Era o zi de primavara ca oricare alta – soarele stralucea puternic, norii albi, pufosi pluteau in armonie, iar zambilele si lacrimioarele isi scoteau timid capul afara.

      O casa mare, cu trei etaje si mansarda se putea observa foarte usor. Desi era un cartier numai cu case de acest fel, aceasta era mai mandra decat toate. Casa se intindea pe o lungime de doua mii de metri patrati, era vopsita intr-un alb pur precum zapada, acoperisul de un maro foarte inchis, aproape negru , inaltandu-se impunator spre cer.

      In jurul acesteia se intindea o gradina imensa, de trei ori mai mare decat casa. Gazonul proaspat taiat era udat de apa care curgea din stropitori, emanand un miros proaspat, placut. Putin mai incolo se putea vedea gradina labirint, peretii acesteia fiind de doi metri inaltime, ea insasi fiind atat de incurcata incat oricine s-ar fi aventurat acolo, in mod sigur s-ar fi pierdut.

      In fata casei era ridicata o fantana arteziana ce parea sa reprezinte doi copilasi, o fetita si un baiat, fiecare avand cate un vas in maini. Fata era ridicata in picioare tinand vasul inclinat spre cel al baiatului care statea pe margine, apa curgand  in vasul lui. In spatele lor era sculptata o femeie inalta, imbracata intr-o rochie lunga, parul cazandu-i in valuri pe umeri. Pe chipul ei se putea citi o blandete aparte fata de cei doi copilasi, de parca i-ar fi ocrotit.

       Langa fantana statea o fetita dulce, cu parul castaniu, ondulat si ochii de un caprui adanc admirand opera de arta din fata ei. Privea cu nostalgie la acea sculptura de parca i-ar fi adus aminte de cineva drag.

-         Tanara domnisoara! Tanara domnisoara, unde sunteti? Se auzi vocea disperata a unei femei. Aaaaa! Acolo erati!

-         Martha, s-a intamplat ceva? Intreba fetita gingas.

-         Domnisoara Vanila, ati uitat ca astazi este prima zi de gradinita? Aaaah! Nu mai conteaza, suntem in intarziere! Domnul, tatal dumneavoastra, ma va omori daca intarziati. De la moartea doamnei a fost cam ursuz tot timpul, nimic nu il mai multumeste.

        Dadaca isi puse imediat mainile la gura, dandu-si seama ca aceasta i-a luat-o pe dinainte. A pastrat tacerea pentru cateva secunde, apoi si-a indreptat din nou privirea spre fata.

-         Domnisorul Rolan pe unde umbla? Suntem deja in intarziere!

-         Poate fi intr-un singur loc, spuse Vanila.

         Martha impreuna cu Vanila se indreptara spre curtea din spate a vilei, intr-o gradina mica de trandafiri, in mijlocul acesteia aflandu-se o placa de marmura, lunga de un metru saptezeci. La capataiul acesteia se afla o statuie intruchipand un inger care se ruga.

          Pe placa erau gravate propozitiile : “ Aici se odihneste Danielle Dupont, sotia lui Alexander, mama iubitoare a doi copii” . In fata mormantului statea un baiat care semana perfect cu Vanila, uitandu-se pierdut in zare. De cand ii murise mama intr-un accident teribil de masina, venea aici in fiecare zi.

-         Rolan! Rolan! Haide, trebuie sa plecam!

-         Vanila? Ce se intampla?

-         Este prima zi de scoala, prostutule. Hai mai repede, Albert ne asteapta in masina!

         Copiii incepura sa alerge catre portile cele mari ale vilei unde ii astepta o limuzina neagra. La volan se afla un barbat de varsta a doua, imbracat la costum.

-         Albert, ne pare rau ca am intarziat! Spusera amandoi in cor.

-         Urcati-va repede pana nu observa tatal vostru! Haide!

         Dupa ce au ajuns la gradinita, cei doi au fost escortati de Albert pana la poarta. Copiii au intrat in cladire, fiind intampinati de educatoarea care i-a condus in clasa. Vanila si Rolan se asezara la singura masa ramasa libera.

         Ei intotdeauna erau singuri, avandu-se doar unul pe celalalt. Ar fi vrut sa aibe prieteni dar ceilalti copii ii ocoleau din cauza faptului ca ei erau diferiti, proveneau din lumi diferite.

-         Copii, copii face-ti liniste! Incerca educatoarea sa se faca auzita. De astazi vom avea inca un copil printre noi. Numele lui este David Dickens si va rog sa va purtati frumos cu el.

         Era un baietel cu chip de inger – blond, cu parul cret, ochii de un verde smarald, cu gene lingi si dinti ca de perle, zambetul sau orbind insasi soarele. Baiatul se uita imprejur nestiind incotro sa se indrepte. Intr-un final facu cativa pasi, ajungand in dreptul unei mese.

-         Pot sa stau cu voi?

-         Desigur! Raspunse Vanila cu un zambet calduros.

*

         

         Pe zi ce trecea cei doi se apropiau din ce in ce mai mult. Vanila zambea acum mai mereu, era de nerecunoscut. Era fericita ca in sfarsit isi facuse un prieten cu care sa imparta si bune si rele.

-         David, maine este ziua mea. Poti sa vii la mine acasa ?

-         Sigur ca da. Voi fi acolo la 5. Promit!

*

          Este 02 iunie, ziua de nastere a Vanilei. Afara este putin inorat, dar temperature este perfecta. In casa se fac pregatiri de zor pentru petrecerea celor doi. Se zvonea chiar ca si tatal lor va fi prezent.

          In dormitorul ei, Vanila se gandea cu ce sa se imbrace. Martha ii aduse o rochita alba, volanata impreuna cu o pereche de pantofi de lac. I-a pieptanat parul moale ca matasea, Vanila coborand scarile pana in sala de petrecere.

          Acolo se afla fratele ei, Rolan, insotit de mai multi copii printre care si o copila cu parul de un blond spalacit si ochii albastri. Pareau ca sunt apropiati, se intelegeau de minune.

           Vanila merse si se aseza pe canapea unde incepu sa astepte. A asteptat o ora, doua, trei, nici urma de David. Intr-un final a iesit afara din casa sa vada ce-l retine. A iesit pe portile cele mari mergand inspre parcul in care obisnuiau sa se joace.

           Era deja apusul. Nu credea ca il va mai gasi. “Poate a avut o problema si nu a mai putut ajunge” se gandea Vanila. Cand a ajuns in dreptul parcului a observat ca mai erau doi copii care se jucau.

           Unul era David, insotit de o fetita cu parul saten, drept si ochii caprui. Se jucau la groapa de nisip fara nicio grija. Vanila, vazand acestea s-a intristat enorm. Nu putea concepe gandul ca va ramane singura.

          Prima data i-a fost luata mama, apoi tatal ei a inceput sa o ignore, nu avea niciun prieten, iar acum cand in sfarsit si-a facut unul, acesta i- a fost furat. I-ar fi ramas Rolan, dar stia ca acesta o va parasi la un moment dat.

          Ii era teama de singuratate si asta era numai vina fetei aceea care i-a luat si ultima farama de speranta. In acea zi inima Vanilei s-a rupt in doua. Poate ca a fost din cauza fricii de singuratate, poate a urii, sau poate durerea primei iubiri sfarsite intr-un mod mai putin placut.

          Cand a ajuns inapoi acasa, in camera ei, a lasat sa curga siroaie de lacrimi pentru a-si varsa amarul. Printre lacrimi si suspine a reusit sa spuna doar o propozitie:

-         Este numai vina ta, Miranda Wilson!