Strange Bonds

Chapter 15 Decizia finala

bineee....deci cap asta e mai scurt dar totusi.....Enjoy!

-------------------------------------------------------------------------------------------------

           Inca nu-mi vine sa cred ce a spus Liam, chiar  nu pot accepta. Nu mai stiu ce sa fac, ce sa cred, nu mai stiu cand e noapte si cand e zi. Vreau doar sa dispar intr-un abis de unde sa nu ma mai intorc, sa ma inghita pamantul sau pur si simplu sa ma evapor. Viata fara Liam…..am ajuns intr-un moment al existentei in care nu-mi pot concepe viata fara el. Nici macar nu-mi amintesc ce fel de trai am dus inainte sa-l intalnesc. Patetic, nu? Multi ar spune : “Cat de rau poate fi? Trezeste-te odata si treci peste, or sa mai fie si altii, viata nu se opreste aici!” dar aceia nu stiu ce este in inima mea, in sufletul meu, durerea care nu imi paraseste pieptul nici macar pentru o secunda. Este crud….Liam e crud. El chiar nu simte nimic pentru mine? Chiar nu-i pasa de suferinta mea? Se gandeste oare numai la el? Atatea intrebari, si totusi niciun raspuns.

-         Mira, iesi afara din camera! Stai inchisa acolo de patru zile! Abea daca ai mancat ceva. Spune-mi ce s-a intamplat acasa la Liam! Jessica si Trevis sunt si ei ingrijorati ca nu te-ai mai dus la scoala. Este deja a cincea zi! Raspunde-mi cand strig la tine! Mira!!!

         Katie este atat de enervanta! De ce trebuie sa-si bage nasul peste tot in treburile mele? De ce nu ma poate lasa singura cu durerea mea? Vreau doar liniste si pace, atata tot. Cer oare prea mult?

-         Miranda, scumpo, te simti bine? De patru  zile stai incuiata in camera ta. Daca pot sa te ajut cu ceva te rog sa-mi spui. Fac orice numai iesi din camera aia. Incep sa-mi fac griji pentru tine. Nu mananci, nu-mi raspunzi, nu mai vorbesti la telefon, nu mai iesi pe afara. Ce s-a intamplat cu tine? Peste doua zile va fi ziua ta de nastere, vei implini optsprezece ani si vei fii majora, vei putea face tot ce iti doresti. Oare asta sa fie motivul? Nu vrei sa te maturizezi? Nu-ti face griji, intotdeauna vei fii copilul meu!

        Asa e, maine va trebui sa-i dau un raspuns lui Liam. A mai ramas atat de putin timp. Cand avea de gand sa-mi spuna? In ultima zi? Chiar nu-l inteleg, niciodat nu am facut-o si nu cred ca o voi face vreodata.

       In ceea ce priveste raspunsul am doar doua variante. Prima, ii spun ca-l iubesc iar el pleaca lasansu-ma pustiita si indurerata in urma lui, redobandindu-si titlul de zeu al iubirii si a doua, nu-i spun nimic si il las sa astepte inca 2000 de ani pana ce o noua fata care poate sa-l elibereze se va naste. Dar daca o aleg pe a doua nu mi-o voi ierta niciodata, il voi avea pe constiinta toata viata, nu ca ce ar urma dupa plecarea lui va mai fi viata, dar va fi ca o umbra care ma va urmari pana la sfarsitul zilelor, neputand sa am parte de pace. Sincer, nu stiu care dintre ele e mai rea.

       Poate ca trebuie sa-mi limpezesc gandurile, poate ca a venit momentul sa ies si sa infrunt adevarul. Dar din nou, ce se va intampla cu mine? Sunt atat de egoista, nu ma pot gandi decat la persoana mea. Incep sa am dubii, oare chiar il iubesc pe Liam? Il iubesc cu adevarat? Si daca da, atunci de ce sunt atat de egoista, de ce ma gandesc numai la mine? Astea sunt intrebari ale caror raspunsuri le detine numai inima mea. Dar ea este atat de confuza in momentele astea ca nici nu poate distinge diferenta dintre bine si rau. Trebuie neaaparat sa iau o gura de aer sau o sa innebunesc.

        Am coborat scarile si m-am indreptat spre iesire. M-am incaltat cu cizmele, mi-am luat trenciul pe mine, fesul in cap, fularul la gat, manusile in maini si am iesit afara.

-         Miranda, iubito, in sfarsit ai iesit din camera! Dar unde pleci?

-         Las-o mama! Oricum nu-ti va raspunde. Dar daca vrei sa stii, cred ca pleaca sa-si gaseasca raspunsul.

-         Raspuns? Ce raspuns? Katie, draga, nu inteleg…

    Katie avea dreptate. Dar oare cine imi va putea oferi raspunsul de care aveam atata nevoie?

    

     Strazile erau pline de oameni care se grabeau sa faca ultimele cumparaturi. Agitatia, aglomeratia, zgomotul facut de trecatori parea ca un haos infernal. Am vrut sa scap repede de el asa ca am ajuns intr-un parc care avea deschidere la un rau. Mi-am rezemat bratele de balustrada si am inceput sa privesc lacul. Era aproape inghetat de gerul de afara, iar norii cenusii invadau vazduhul amenintator. Era intr-adevar o zi mohorata de iarna.

-         Haaah! Am oftat adanc ridicandu-mi privirea spre cer.

-         Mira? Tu esti, nu?

-         David? Ce faci aici?

-         M-am intors acasa pentru sarbatorile de Craciun. Ceea ce imi aduce aminte ca este si ziua ta.

-         Da….ziua mea…

-         Ce s-a intamplat? Nu pari in apele tale.

-         Multe s-au intamplat. Nici nu stii cate.

-         Are legatura cu Liam, nu?

-         Heh!

        Am vrut sa mai spun ceva dar lacrimile mi-au incetosat privirea. Mi-am dus mana dreapta la frunte si am lasat capul in jos, siroaie de lacrimi fierbinti scurgandu-se pe obrajii imbujorati. David mi-a atins umarul stang in semn de afectiune incercand sa ma linisteasca.

-         Hai sa ne asezam pe o banca si sa-mi povestesti daca vrei!

         Ne-am asezat pe una dintre bancile libere, adevarul este ca noi eram singurele persoane din intreg parcul. M-am oprit din plans si mi-am intins capul pe spate tragand aer in piept pentru a ma linisti complet.

-         Hei David! Cand stii ca esti indragostit cu adevarat de cineva?

-         Hmmm…cred ca este atunci cand simti ca nu iti mai trebuie nimic daca esti alaturi de el, atunci cand te simti complet.

-         Complet….dar atunci cand te doare?

-         Duerera este dovada ca traiesti. Viata fara durere nu este viata.

-         David, daca Nigel ar trebui sa plece undeva departe, undeva unde tu nu poti ajunge in veci si sa nu se mai intoarca niciodata, dar are nevoie de acordul tau cu orice pret, i l-ai da?

-         Depinde. Este asta cel mai bine pentru el?

-         Cel mai bine pentru el?

-         Da. Mira, intotdeauna trebuie sa te gandesti la binele celui de langa tine. Daca el este fericit, atunci si tu esti. Intelegi?

-         Da…dar nu pot accepta. Cum poti trai fara jumatatea ta?

-         Trebuie sa speri. Speranta ultima moare. Daca oamenii ar inceta sa spere, sa viseze, atunci omenirea s-ar duce de rapa. Visul este ceea ce ne tine in viata. Sa nu uiti asta.

       Apoi, David s-a ridicat de pe canapea, s-a cautat prin buzunare si a scos o cutiuta alba legata cu o fundita rosie.

-         Stiu ca inca nu este ziua ta, dar cred ca ai nevoie de el acum. La multi ani Mira! Sper sa faci decizia corecta si sa fii fericita!

       Dupa ce mi-a urat la multi ani a plecat incet spre casa. Am deschis cu delicatete cutiuta fiind curioasa la ce se putea afla inauntrul ei. Cand am inlaturat capacul cu grija am descoperit o bratara nu foarte lata, de argint. Am scos-o din cutie si am inceput sa o analizez cu atentie. Am observat ca are o inscriptie mare pe partea din exterior, si anume “HOPE”.

-         De unde a stiut? Este un inger sau ce?

        Cred ca a fost o intalnire predestinata. Trebuie sa fie lucrarea Zeului Suprem. Am intors-o apoi in toate partile si am observat inca un lucru. Pe partea din interior sunt gravate initialele “M.W.” Un accesoriu personalizat, huh? Nu-i rau David! Dupa discutia cu tine ma simt mai bine. Cred ca am luat o decizie, poate ca e buna, poate ca e gresita, dar un lucru stiu sigur, il iubesc pe Liam cu adevarat!