Miraculos cu schimbări Vol 2

Fuga

     Cred cã cel mai bine e sã nu afle mama despre inel. Sigur o sã mi-l ia și pa, pa libertate. Ajung acasã și o vãd pe canapea uitându-se la emisiunea ei preferatã.
   - Gata? mã întreabã ea surprinsã.
   - Da! spun eu repede.
   - Ce mai face Alya?
   - E ok. Am vorbit cu ea despre tata.
     Am vãzut pe fața ei sentimentele care le simțea atunci: tristețe, vinã, dezamãgire, trãdare. Amândouã tãceam și nu fãceam nici un sunet. Ea deschide gura și rupe liniștea.
   - Ce ai aflat?
   - Tot ce nu mi-ai spus despre el.
   - Adicã tot. spune ea dezamãgitã.
     Mã așez lângã ea și o iau în brațe. Îi zâmbesc și încerc sã îi arãt cã am iertat-o pentru ce a fãcut toți acești ani: a fost rece cu mine când vorbea de tata și mi-a ascuns atâtea.
   - De ce nu te-ai dus sã-l ajuți. o întreb eu pânã la urmã.
   - Nu am putut. Eram însãrcinatã cu tine și ne era fricã la amândoi sã nu te pierdem.
   - Mama, pot sã-ți spun ceva, dar îmi promiți cã nu o sã-mi interzici.
   - Nu promit nimic. spune ea uitându-se ciudat la mine.
   - Pffff..... Alya mi-a dat inelul tatei. Acum e al meu.
     Mama a fãcut fața aceea de nu te las și s-a dus sã încuie ușa. A tras draperiile si a scos o mică cutie din sertar.
- Vezi cutiuța asta?
- Da.
- In aceasta cutie se afla miraculosul Buburuzei. Nu o sa se mai afle mult in casa asta. Nici cel al lui Motan Noir nu mai trebuie sa fie aici. Deci dă-mi acel inel! se răsteste ea la mine.
Nu am văzut-o niciodata asa furioasa. Ma ridic si ma transform. Ies pe fereastra si nu bag in seama țipetele mamei. Oare de ce reacționează asa?

Hey! Daca v-a placut nu uitati sa comentați si sa votati!