Zeul Blestemat

5

Privirea lui Luke se intuneca si isi imagina sfarsitul. O lume distrusa care duce dupa ea alte cateva universuri, bune si rele. Avea o presimtire rea in legatura cu misiunea asta si avea impresia ca ei nu ar putea sa opreasca sfarsitul indiferent cate armate ar aduna. Raul parea prea mare iar ei erau insignifianti in calea dezastrului.

Un bazait straniu il rupse din conturarea viitoarei apocalipse si ridica privirea.

-Mark, uita-te acolo! Striga intr-un acces de nedumerire.

Urmarind directia in care se uita Luke, ochii lui Mark se marira si incepura sa straluceasca. Opri masina si in timp ce coborau, amandoi au realizat ca nu au idee ce urmeaza sa faca.

-Ce e asta? Sopti Luke cu teama.

-Habar nu am, dar cred ca ar trebui sa mergem sa vedem.

O masa mare de nori intunecati se concentrau deasupra unui luminis aflat la cateva zeci de metri de sosea, iar ei alergara intr-acolo.

Ceea ce gasira le taie respiratia si ii descumpani. Norii pe care-I vazusera era de fapt fum. Mormane de carcase ale unor animale carbonizate erau raspandite in tot luminisul. Erau asezate atat de ordonat incat nu avea cum sa fie un eveniment natural; un cerc perfect, in mijlocul caruia au observat o umbra.

Luke se avanta printre animale iar mirosul ce se ridica impreuna cu sunetul scos de pasii sai sfaramand oasele carbonizate ii intoarse stomacul pe dos. Nici nu stia ca superiorii pot suferi de greata. Poate ca nu erau chiar atat de diferiti de oameni precum credeau.

Privi in jur si simti nevoia sa plece de acolo cat mai repede. Stia deja a cui fusese fapta si asta ii activa instictul de fuga pentru supravietuire.

Copacii erau arsi doar pe jumatate, iar cercul descris era perfect. Isi imagina ce ar fi putut face asta si se uita spre varfuri; erau de asemenea arse. Ajunse la concluzia ca era vorba de o sfera de foc sau ceva asemanator.

Vazu un fel de mesaj, linii perfect conturate si drepte, care nu aveau cum sa fie formate pur si simplu dintr-o sfera de energie. Incepu sa se miste mai repede, urmarind liniile ce se rasuceau sub privirea lui. Simtea ca are un sens, dar nu putea vedea dincolo de senzatie, sa inteleaga despre ce e vorba. Daca s-ar ridica in aer, poate ar reusi sa inteleaga, desi simtea ca daca pierde contactul cu linia, intelesul i-ar ramane ascuns privirii.

L-a coplesit o caldura ciudata, ca atunci cand s-ar fi aflat foarte aproape de foc. Privi imprejur, insa aerul parea racoros si vantul adia nestingherit dincolo ce cercul lor. Putea vedea cum doar jumatate din copaci se misca in bataia vantului. Locul acela era incremenit in timp, izolat de orice eveniment exterior. Oricine ar fi facut asta, voia ca mesajul sa ii ramana intact.
Cenusa si liniile erau la fel de perfect asezate ca atunci cand intrase in cerc. Atunci realiza ca pasii sai nu lasau urme, nu deranjase niciun fir de praf; parea ca pluteste suficient cat sa nu distruga mesajul, dar nu suficient cat sa il si inteleaga. Incerca sa sara, insa cand ateriza, totul ramase nemiscat.
Incremenirea i se paru atat de nelalocul ei, parca ar fi pasit intr-o fotografie sau amintirie. Orice ar fi facut nu o putea schimba. Incerca si sa mazgaleasca ceva cu degetul, dar trecu pe deasupra si nimic nu se schimba.

S-a intors spre Mark si l-a vazut palind. A aratat spre picioarele sale, iar Luke realizat ca se afla in centru. A dat intrebator din cap spre chipul palid ce-l privea de dincolo de mormanul de carcase.

-Ochii tai, abia reusi sa spuna Mark.

Pe chipul lui se putea citi teama si intrebarea ce le unea gandurile "Ce se intampla ?"

P.S.: imi cer scuze de intarziere, am avut examen :(