Zeul Blestemat

16

      Ranit atat de grav incat de-abia respira, constiinta lui Mark se lupta sa ramana in corpul aproape uscat pe dinautru. Stia ca este o idee proasta, dar simtea nevoia sa incerce; blestematul de tatuaj ii tinea puterile in frau si asta nu avea cum sa ii ajute in misiunea lor aproape sinucigasa.

     Singurul T pe care-l tatuasera, inca de cand avea cinci ani. In urma testelor ce determinau gradul de putere si pericol reprezentat de subiectii tineri au ajuns la concluzia ca puterea sa este prea mare pentru a-l lasa neinfranat. Isi aducea aminte vag momentul; sange si cerneala amestecate, vorbele spuse in soapta si arsura puternica la finalul ritualului. Tatuajul sau era identic cu al zeilor si se simtea marginalizat din cauza asta. Fusese considerat periculos inca din copilarie si asta ii marcase intreaga dezvoltare. I-a fost mai greu decat celorlalti sa se controleze si sa manipuleze obiectele fara a le scapa sau fara a le arunca la inaltimi ametitoare.

     Sangele de nimfa ii daduse sperante. Cand a vazut sticluta aceea, a stiut ce urmeaza sa incerce. Capacitatile lui de a modifica vraji si a le rupe il facusera sa spere ca poate scapa de blestemata aia de cerneala. Nu indraznise sa ii ceara ajutorul lui Luke, fiind constient de ce se poate intampla daca afla Conducerea despre asta. Il astepta damnarea, in cel mai bun caz.; nu voia sa mai tarasca pe cineva dupa el in toata mizeria asta.

     Si-a vazut trupul de deasupra, pulsul slab si chipul reflectand o lumina violet. Tanarul sau prieten incerca sa ii salveze viata folosind magie veche. Si-a dorit sa poata comunica intr-un fel sau altul, sa ii spuna sa inceteze. A atras asta de unul singur, constient de consecinte.

     Curand a simtit ca este atras inapoi, spre trup. O durere chinuitoare l-a smuls din plutire si visare, din forma aceea de constiinta pura si suflet. A deschis ochii incet, icnind in repetate randuri. Si-a simtit umarul chinuit de arsura, parul naclait de sange si Stralucirea pulsand. Avea sa traiasca.

     -Multumesc... sopti pierdut, privind in pamant.

     Luke pufni si il ajuta sa se ridice.

     -Tampitule. A fost singurul cuvant pe care l-a scos inainte sa paraseasca incaperea.

     Era convins ca va ramane fara Mark, intr-o misiune sinucigasa si o alegere imposibila. Blondul va ajunge sigur in randurile Damnatilor, fara drept de apel, ingrosand randurile altor idioti care incercasera sa se revolte impotriva sistemului.

     Damnatii erau Superiori dezamagiti de Conducere, Superiori rebeli si instigatorii la revolta din lumea lor. Majoritatea desfigurati de tortura sau incercari prostesti de a scapa de insemne, tatuaje sau pedepse, au ajuns intr-un stadiu critic de degradare atat mentala cat si emotionala. Vag organizati, acceptasera sa ajute in lupta contra Inunericului. Cel ce a negociat cu membrii Conducerii se numea Raphael, singurul care parea a fi capabil de intelegere si in deplinatatea facultatilor mintale. Era tratat ca un rege iar asta ii alimenta egoul urias si convingerea ca trebuie sa stapaneasca toata lumile. Avea la dispozitie cateva sute de mii de Damnati gata de lupta, docili ca niste caini dresati. Visa la alianta cu vampirii prin dragostea egoista ce i-o purta Lunei, preotesei supreme. Refuzul ei categoric l-a adus in pragul nebuniei si a incercat sa o rapeasca in timpul unei intalniri cu oficialii Superiorilor. Insuccesul l-a facut sa innebuneasca si sa ucida trei dintre cei mai influenti consilieri, fapt care i-a adus damnarea si exilul. Considerat incapabil de a trai printre oameni, a fost trimis in ultimele etaje ale Cartierului Central, unde a fost mai mult decat multumit sa isi formeze propriul stat.

     Luke fusese la un pas de a ajunge in armata lui Raphael, singurul lucru care l-a salvat fiind Stralucirea sa de ametist si iminenta distrugerii totale.

     Acum, in pragul de a-si pierde noul prieten si frate in arme a incercat sa gaseasca o justificare a faptei sale nesabuite. Nu avea niciun cuvant de spus in fata Conducerii in favoarea lui Mark iar asta ii dadea un sentiment de neputinta care-i innota in vintre si il sufoca. Corupt de Raphael, ar fi fost o arma adevarata, asta fiind singurul argument in favoarea naivului sau partener. Spera doar ca oficialii erau prea ocupati cu pericolul ce ii pandea sa observe scamatoriile facute de ei.

     Si-a aprins o tigara si a lasat fumul sa il calmeze, desi tremura suficient de tare incat sa faca scrumul sa cada fara control. Dupa doar cateva minute, usa s-a deschis, facandu-l sa isi ridice privirea dintre resturile unui pachet mototolit aruncat pe masa.

     -Ce-ati facut, idiotilor? Vocea ei a rasunat in linistea incaperii. Femeia s-a intors pe calcaie, lasandu-l pe Luke in sunetul tocurilor ei pe pardoseala holului. Porni grabit in urma sa si se propti in cadrul usii lui Mark.

     -Doarme, lasa-l in pace, a spus cu hotarare. Era convins ca va zbura pe toata lungimea coridorului inainte sa poata inchide gura. Asteptarea i-a fost implinita pe jumatate, trezindu-se in aer carat de franghii invizibile inapoi in camera din care iesise. Spre surprinderea sa, femeia l-a urmat si s-a asezat elegant pe unul din scaunele ieftine.

     Postura sa eleganta era in contrast deranjant cu decorul. Imbracata impecabil intr-un costum alb imaculat, asortat cu parul sau ondulat si lung, privirea ei intunecata si superioara, rujul rosu si zambetul malitios, parea ca lumineaza intreaga camera cu aspect ponosit.

     -Te stiu, sopti Luke ingrijorat. Te-am vazut pe cateva afise.

     Femeia a ras scurt si zgomotos.

    -Eveline. Responsabila pentru doi copii cu prea multa libertate de manevra si lider al Conducerii.

     Vocea ii era calma, clara si ferma. Luke s-a simtit intimidat, dar nu a lasat acest lucru sa ii stea in cale.

    -Nu suntem copii. Avem nevoie de toata puterea pe care o putem obtine. A raspuns hotarat, determinarea venind din frica de a-l pierde pe Mark. Cum ai ajuns aici asa repede?

     Intrebarea a fost pura curiozitate, insa ea a ales sa o ignore.

    -Puterea inseamna responsabilitate, iar voi sunteti orice mai putin responsabili.

    Stralucirea pulsa in interiorul tanarului iar ochii au inceput sa lumineze slab la inceput, apoi mai intens cu fiecare cuvant.

    -Nu suntem responsabili? Atunci de ce ne-ati trimis in misiunea asta imposibila asteptandu-va la rezultate cand ne tineti in lesa? Aproape am murit din cauza tatuajelor astea inutile! Nu stiu care din noi este iresponsabil.

    Ultimele cuvinte au iesit mai mult sub forma de marait, in timp ce simtea cum ii accelereaza pulsul, fierband de furie.

    Ochii ei l-au fixat rece, iar un gest al mainii a sters tot ceea ce a spus.

    -Mark a fost damnat.