Zeul Blestemat

6

Stia ca Luke este deosebit, dar nu a realizat pana in acel moment care este legatura dintre el si misiunea pe care o aveau. Privindu-i ochii stralucind intr-un violet ametist, atat de puternic incat simti ca i se opreste rasuflarea, isi dadu seama despre ce anume este vorba; Luke era cel despre care el citise o intreaga copilarie. Cel care ar putea sa uneasca toate lumile, spre binele sau spre raul acestora. Singura fiinta care detine cu adevarat liber arbitru.

Calcand pe urmele raului, Luke fusese expus la un fel de putere pe care nu o putea controla. Mark stia ca acest lucru putea fi atat un dar cat si un blestem, in functie de ceea ce se afla in interiorul tanarului cu ochi sclipitori si intrebatori.

Il vazu cum trece, pas cu pas, peste oase si funingine si violetul din privire ii dispare treptat. Inspira adanc si incerca sa isi adune fortele pentru a-i explica tanarului despre ce era vorba. Nu mai era cazul sa tina nimic secret, deoarece soarta tuturor era in mainile celui din fata lui.

Facu un pas spre Luke si intinse mana pentru a-l ajuta sa treaca in partea nearsa a luminisului, insa acesta se rostogoli pe langa el inert, cazand pe iarba plina de roua a diminetii.

-Buna, Luke.

Tanarul se holba nedumerit la fiinta din fata sa. Stia ca nu se mai afla in padure, nici nu mai era sigur ca se afla in universul care trebuie. In jurul sau pluteau diverse forme fara fond; doar pete de culoare care semanau vag a ceva, fara sa aibe o forma bine definita sau structura proprie.

Privirea intensa a creaturii ii capta atentia si nu isi mai permise sa priveasca in jur.

-Unde sunt, cine esti? Tonul sau era sigur si calm, in comparatie cu zbuciubumul interior pe care il simtea.

-Esti peste tot si nicaieri in acelasi timp. Oricand si niciodata. In orice "cand" ai vrea sa mergi, oriunde vrei, de aici totul este posibil. Cat despre mine, cred ca ai auzit deja cateva povesti care nu ma flateaza. Sunt ceea ce voi numiti Rau, sau Intuneric, dar nu simt ca mi se potriveste. Imi poti spune Anna.

Ochii lui Luke se marira a surpriza iar Stralucirea incepu sa preia controlul. Nu avea cum sa fie Raul, pentru ca Raul nu vorbeste, nu da explicatii. El doar exista si distruge, atat. Cu atat mai putin sa fie chiar fata din parc. Anna pe care o cunoscuse el calca usor si se misca natural, ii placuse compania ei suficient de mult incat sa regrete ca nu poate sta prea mult intr-un loc; isi dorise sa o revada si sa mai vorbeasca despre nimicuri. Simtindu-si stomacul strangandu-se, se forta sa vorbeasca:

-Nu poti fi Anna, reusi sa sopteasca.

Rasul Raului il facu sa ameteasca. O privea cu atentie si incepu sa vada asemanarile. "Nu, e doar o iluzie" gandi. Stia ca se poate juca in capul lui, asa ca miza pe faptul ca totul e plantat in amintirea lui.

Intunericul insa surase, iar asta ii dadu o nota sarcastica si infricosatoare in acelasi timp. O forma umanoida inalta, atat de palida ca parea translucida, ca o femeie foarte inalta fara forme, doar un contur gratios de portelan. Parul si ochii ii contrastau puternic cu chipul, fiind de un negru abisal. Sub privirea lui Luke, se schimba. Capata o nuata mata, de un sangeriu inchis si tanarul ii putea vedea forma schimbandu-se.

Simti ca isi pierde echilibrul cand Anna deschise ochii si il privi cu un albastru fara de margini. Fara indoiala, era aceeasi persoana, pentru ca atunci cand pasi spre el, nu vazu niciun efort, nicio incordare. Plutea.

Il atinse si o simti ca pe o sculptura din marmura, rece si fara viata. Nu isi aducea aminte o senzatie ca asta atunci cand ii pusese mana pe umar in parc.

-Nu inteleg, sopti Luke, de ce ai venit in parc sa ma vezi? Ce vrei de la mine?

Rase si il privi cu aceeasi blandete ca atunci. Inspira si cand deschise ochii, se aflau intr-un salon imens, probabil undeva in epoca victoriana.

Il impinse pe tanar intr-unul din fotoliile imbracate in catifea si ea se aseza pe cel de alaturi.

-In primul rand, inceteaza sa te mai holbezi asa la mine, e deranjant. In al doilea rand, cred ca noi doi putem schimba lumea.

Il mangaie pe mana si el simti un impuls puternic de a o saruta. Pentru a rezista tentatiei, privi in jos si observa un tatuaj mic pe incheietura ei. Analiza cu atentie detaliile si isi propuse sa caute despre ce este vorba cand se va intoarce. Daca se va intoarce.

-Asculta-ma, Luke, ii spune cu tandrete. Nu ma judeca dupa ceea ce ai citit, ai sa ma cunosti suficient de bine incat sa iti formezi propriile pareri.

-Nu vreau sa aud nimic. Stiu deja ca vrei sa distrugi lumile si sa instaurezi haosul, insa nu inteleg de ce. Cat despre noi, nicio sansa. Sunt aici intr-o misiune si n-am sa ma opresc pana nu dispari pentru totdeauna.

Anna inspira adanc si paru cu adevarat ranita de ceea ce auzise.

-Nu vreau sa distrug nimic, vreau sa conduc totul. Exista atat de multe lumi pe care voi, cei mici nu le cunoasteti! Imagineaza-ti sa poti conduce toate universurile care exista! Incepu sa zambeasca entuziasmata, privind visatoare intr-un punct in dreapta sa. Asa multe posibilitati, ah ce aventuri ne-ar astepta!

-Cu ce cost? Cateva zeci de miliarde de fiinte macelarite, pentru ce?

-Zeci de miliarde? Nu, Luke. Doar oamenii si superiorii. Sunt singurii pe care nu ii pot subjuga, pentru ca nu sunt suficient de loiali. Sunt neamuri de tradatori si turnatori, se vand intre ei pe bucati de hartie si bucati de metal. Asa a fost intotdeauna. Singura salvare a omenirii, un Superior cu adevarat special, a fost vanduta pentru 30 de placute de argint, spuse si clatina din cap. Nu exista nicio speranta. Toti ceilalti ma vor urma, vampirii, demonii, pana si armata aia de ingeri exilati. Toti, fara exceptie imi vor jura credinta, nimeni nu are liber arbitru in fata mea, pentru ca ii pot controla, le pot face visele sa devina realitate !

-Si eu ce rol am in toate astea? Pari hotarata iar eu nu am avut nici macar puterea de a alege pe ce nenorocit de fotoliu sa ma trantesc!

-Ah, tu dragule, tu esti special!