Zeul Blestemat

I

Inainte ca oamenii sa evolueze, lumea Vechilor Zei s-a schimbat. Atunci cand a fost infiintata Conducerea, a aparut o noua ordine a lucrurilor. Chiar daca au reorganizat intreg universul, lumea a mers mai departe si au fost dati uitarii. Candva, se aflau in fruntea constiintei colective a oamenilor; profeti, zei, vraci, vrajitori, indiferent de numele pe care il primeau, erau venerati si ascultati, li se aduceau ofrande, daruri, sange, sacrificii umane. Numele lor erau cantate si adorate in toata lumea, sub diferite forme. Astfel, de fiecare data cand unul din ei pleca din  in lumea oamenilor, erau in siguranta si isi puteau raspandi cultul pentru a pastra umanitatea subjugata. Aveau nevoie de contracte, un termen frumos pentru suflete, caci cu ele functiona lumea lor. Odata cu trecerea timpului, locul in care mergeau sufletele celor ce semnau a primit diferite denumiri : Lumea de Apoi, Rai, Iad, Valhalla; oricum i-ar fi zis, era acelasi loc.

LUKE

"Nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa vad lumea oamenilor cu proprii mei ochi. Am auzit prea multe povesti in copilarie care mi-au provocat imaginatia, care m-au facut sa cred in oameni si in calitatile lor extraordinare. 

Am fost trimis aici in urma cu o saptamana si nu pot decat sa fiu dezamagit, nimic nu e asa cum ma asteptam.

In povestile noastre, oamenii sunt eroii ce ne-au invins timp de generatii, lucru greu de crezut avand in vedere mintile lor simple si ingrozitoarea inclinatie pentru drama. Nu pot sa inteleg de ce lumea noastra se invarte in jurul lor, de ce avem nevoie de ei sa existam. Conducerea are un plan pentru noi, altfel nu am fi aici; ceea ce ma nedumireste este faptul ca am putea la fel de bine sa ii ucidem pe toti si sa preluam planeta fara prea mari probleme, daca siguranta lor nu ar fi o prioritate. Cumva, Ei se asteapta sa pot proteja niste fiinte net inferioare, incapabile si inutile. Sunt Soldat, nu dadaca. Daca totul ar fi mers bine, acum as fi fost acasa, cu un demon-caine exceptional."

Luke a pierdut notiunea timpului. Sosirea sa in lumea oamenilor a fost determinata de o intelegere semnata de Conducere cu Damnatii; fiind cel mai bun soldat al lor, au decis sa ii ierte neascultarea si lipsa de credinta si sa il trimita intr-o misiune, pana efectele actiunilor sale vor fi uitate. Desi nu intalnise niciodata pe nimeni din Conducere, Ei il cunosteau foarte bine.

Amator de adrenalina, demoni, potiuni si explozibili, a reusit sa arunce in aer aproape un sfert din Cartierul Central, omorand trei membri importanti ai Departamentului 2 si suficienti civili pentru a-i fi retrase toate meritele si nivelele. Cu toate acestea, datorita inaintasilor lui, a scapat doar cu o mustrare si un insotitor pe viata.

Asezat la biroul din camera de hotel, cu mintile la visele sale, nu trada nimic din adevarata sa natura. Inalt, brunet si chipes , parea un student adancit in planurile pentru examene. Parul lung pana la umeri ii era ciufulit si ii dadea un aer boem in complet contrast cu tinuta sa; obisnuit cu uniformele de acasa, alesese doar tricouri negre si pantaloni din piele pentru misiunea actuala, iar asta il facea sa para mai mult un tanar razvratit decat un demon exilat. Singura diferenta fata de oameni era culoarea ochilor lui, de un violet sclipitor. 

Acum isi iesea din minti de plictiseala. Niciodata nu a stat intr-un loc mai mult decat cereau misiunile, pe care le cunostea in amanunt si a caror pasi ii erau familiari si numarati. A descoperit ca oamenii nu erau prea grozavi in general, majoritatea incapabili sa vada dincolo de aspectele cotidiene ale vietii lor marunte. 

Capacitatile sale au intrecut intotdeauna asteptarile, mereu a fost primul din grupa sa de antrenament, indiferent care ar fi fost provocarile. Neinfricat si capabil, a urcat rapid nivel dupa nivel si a primit acces la Departamentul 2, unde era responsabil de atacurile mentale si dezvoltarea strategiilor de manipulare. Nu va reusi sa termine nimic din ce a inceput, chiar daca era sigur ca in curand ar fi avut solutia pentru problema lumii lui. Acum purta un simbol de exil pe spate si simtea ca "misiunea" lui e doar aceea de a fi uitat.

Nu stia de ce, dar credea cu tarie ca nimic din toate acestea nu s-ar fi intamplat daca il lasau inca de la inceput sa experimenteze ceea ce isi dorise. Niciodata nu acceptase autoritatea nimanui, iar ideea de a raspunde nu doar Conducerii, ci si unui partener permanent pentru actiunile lui i se parea injositor. Nimic nu avea sa fie la fel. A oftat, capituland. Isi astepta dadaca de cateva saptamani. Stia tot ce era de stiut despre hotelul in care statea, trecuse mental prin toate rutele de iesire din cladire, in caz de urgenta. Fizic, trecuse prin cateva paturi. Femeile umane erau pasionale si hotarate, iar el dezlegase misterele multora dintre ele. 

Vorbeau de iubire, sentiment si daruire, insa totul se reducea la placeri carnale pe toate planurile; rareori isi depaseau statutul de animale in cautarea unui partener. Luke era multumit cu asta, gasea distractiv intreg jocul seductiei si era o buna metoda de relaxare. Avea sa profite de tot intunericul din lumea oamenilor. 

A observat semnele inca de cand a ajuns, de parca lumina ar fi parasit coltul acesta de univers, lasand doar umbre si pacat. Pana-l va ierta propriul neam, se va bucura de exil ca de-o vacanta. Cel putin pana-i ajunge dadaca.